Timp și spațiu pentru mine în pandemie
Podcast cu Diana (episodul 15) - Tu ce permisiuni îți dai ca să ți crești încrederea în tine?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

iun. 12, 2020

Scris de Diana Vijulie

Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia consumată pe lângă ele. 

La fel ca multe alte mame și eu încă lucrez de-acasă, din sânul familiei, dintre copii și bărbat, mutându-mă dintr-o cameră în alta ca o frunză pe furtună. Și bărbatu’ face la fel și, din când în când, și copiii se mai mută ca popoarele migratoare, pentru că avem fiecare, pe rând, nevoie de spațiu de lucru, de liniște, de intimitate sau de cine mai știe ce. Copiii mei sunt 2 și-au prieteni, pentru care am început, încet-încet să ne deschidem casa. Fip vine cu băieții, Ema cu fetele și-așa se adună câte 6-8 copii în aceeași casă cu pereți subțiri. Acești 6-8 copii discută, se joacă, se ceartă, își pregătesc gustări, fac sucuri pe care le vând la taraba din fața casei, pierd câinele, găsesc câinele, se schimbă de haine, plantează flori, dărâmă flori, și tot ce se mai poate. Periodic le amintim (când eu, când V.) să nu mai țipe, dar nici măcar nu țipă de multe ori. Ci doar sunt mulți copii înconjurați de pereți subțiri. Din 6-8 măcar 1-2 rămân și la prânz, ceea ce nu-i nici un bai, pentru că unde mănâncă 4 pot mânca și 6… dacă am reușit să gătesc la timp. 

La un final de astfel de zi sunt secătuită. Amândoi suntem. Mi-e greu să-mi găsesc echilibrul și mi-e imposibil să le fac pe toate simultan. Mă enervează hărmălaia, mă simt vinovată când mă mai rățoiesc la copiii mei să dea volumul mai jos/să nu mai facă zoaie peste tot/să nu mai piardă câinele/să nu mai intre peste mine (dacă sunt închisă în birou), apoi iar mă enervează hărmălaia. Apoi mă simt vinovată că nu-i las cu telefoanele prea mult (cum să se joace în liniște și ce să tot facă dacă nimic n-au voie din cele vine să facă), iar dacă-i las cu telefoanele, mă simt vinovată că stau prea mult cu nasul în ele. Când lucrez în ședințe n-am cum să fiu cu o ureche la ei și-atunci sper că poate V. (avem un echilibru precar în cum purtăm, pe rând, haina adultului responsabil din casă), iar când lucrez singură și-s înconjurată de ei, iar mă simt vinovată că-s fizic cu ei în spațiu, dar nu-s deloc disponibilă. 

De multe ori îmi vine să declar că am pierdut lupta și să renunț la haina mea profesională și să rămân doar cu cea de mamă. Apoi îmi vin în fire și caut alte soluții. O voce din capul meu zice că-s nerecunoscătoare. Am copii sănătoși, care au prieteni și-s bucuroși de viață, avem unde-i primi pe toți și cu ce-i hrăni, deci ce mă tot nemulțumește?! Apoi, o voce mai nouă, tot a mea, îmi dă voie să simt că-i greu și frumos în același timp. Îmi dă voie să fiu obosită, chiar dacă am copii sănătoși. Îmi dă voie să mă simt epuizată, chiar dacă mă bucur să văd câți prieteni au copiii mei. Îmi dă voie să spun ”nu mai pot așa”, chiar dacă am unde-i primi și cu ce-i hrăni. Și-mi aduce aminte să văd și cealaltă parte, partea frumoasă. Îmi amintește că nu-i o luptă dintre o parte și alta și că pot să respir măcar dacă renunț la conflictul ăsta. O rog să-mi răspundă clar la întrebarea: ”Am voie să mă simt epuizată și fericită în același timp?”, iar ea zice că da.

Ca mine, sau poate cu și mai mari greutăți, îmi imaginez că sunt multe mame. Care, pe lângă ce fac eu, mai au de făcut și teme cu copiii, sau poate n-au o curticică, sau poate trebuie să se joace mereu ele cu copiii. Care, poate au și alte probleme, care și-au pierdut locul de muncă sau o parte din salariu, sau care au un business ofilit de pandemie. Mame, care-ar vrea să aibă ce munci câte 8 ore pe zi și și-ar lăsa ușurate copiii să facă și zoaie, să se uite și la televizor și-ar respira bucuroase că produc bani. Mame (sau tați, însă îmi e mai ușor să mă adresez mamelor, pentru că pornesc de la experiența mea, de mamă) care, pe lângă gătitul celor 3 mese regulamentare pe zi, zi de zi, spălat, curățenie, educație și ce mai e de făcut în fiecare zi, trec prin procese de recrutare, reconversie profesională, traininguri pentru joburi noi, care le scot total din zona lor de confort și despre care știm cât de secătoare de energie sunt. 

E o perioadă grea pentru noi toate, pentru că trebuie să fim de toate în același timp. 

Însă, știți ce-aș vrea să nu uităm? Să avem grijă și de noi însene. La finalul unei astfel de zile îmi place să visez la un loc magic, în care nu trebuie decât să exist, iar altcineva sau altceva are grijă de tot în jurul meu. Omul Mare din mine a obosit, Copilul Mic din mine vrea și el grijă și siguranță. Și-atunci respir. Și la sfârșitul unei zile ca asta, după ce se vor fi culcat toți copiii (din fericire, toți prietenii copiilor mei dorm la ei acasă :)), aprind o lumânare mică și mă scufund într-o baie caldă, în care mă relaxez cu totul. Ca atunci, pe vremuri, înainte să mă nasc, când nu trebuia decât să exist.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața

Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața

facebookinstagramyoutuberss... sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help” ... sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal” ... sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda” Toate aceste titluri...

Ce gust are cartea pe care o citești?

Ce gust are cartea pe care o citești?

”Povești fermecate rusești”... Îmi aduc aminte și acum felul în care lucea coperta cărții ăsteia, cum era roasă la colțul din dreapta jos, cum pe spate avea urme lăsate de un pix cu care măzgălisem (eu, sau poate altcineva?) pe o hârtie pusă peste carte, dar, mai...

3 cărți bune despre depresie pentru adulți

3 cărți bune despre depresie pentru adulți

Ați zice că un om care și-a mutat acasă editurile care tipăresc și vând cărți de psihologie ar putea scrie mai des articole despre astfel de cărți. Iaca, nu și eu. Mi se pare că atât de tare agasez oamenii cu cărțile mele, încât mi-am dat seama...

3 cărți pentru copii despre perspective

3 cărți pentru copii despre perspective

Vine un moment în viața oricărui copil în care are nevoie să afle despre perspectivele diferite ale celor din jur. Sună impresionant și, de fapt, ei fac asta în fiecare zi și din fiecare interacțiune din jurul lor. Din momentul în care mintea...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

6 cărți despre frați

6 cărți despre frați

Acum vreo patru ani aflam că Ema va fi soră mai mare. Nu era chiar o veste neașteptată, ba chiar era o veste așteptată și foarte dorită. Cum eu am fost un copil singur la părinți, mi-a venit tare greu să-mi dau seama cum se face treaba asta de părinte de...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie
Podcast cu Diana (episodul 15) - Tu ce permisiuni îți dai ca să ți crești încrederea în tine?