Jurnal de #StămAcasă - Paștele
Podcast Cu Diana (Episodul 13) - Ce Înseamnă Pentru Tine ”Încredere În Sine”?

3 lucruri bune pe care le face copilul tău când se plictisește

apr. 16, 2020

Scris de Diana Vijulie

După ce au trecut primele 2 zile de autoizolare, pline de entuziasmul copiilor de a face ceva inedit: adică de a nu merge la școală/grădiniță, ci de a sta multe zile la rând acasă cu mami (pe vremea aia tati încă mergea la birou), când energia noului s-a mai domolit, am început să aud șoapte prin colțuri de casă ce vorbeau despre ”plictiseală”. 

 

Cât SPA să faci în curte, cât să pictezi, cât să călărești și câinele? Mai ales că până acum viața ta a fost aproape tot timpul structurată la minut, nu neapărat pentru că mama și tata au considerat că așa-i mai bine, ci pentru că … aia e. Trezirea la oră fixă, dar inuman de devreme, îmbrăcat/mâncat/ieșit pe ușă la altă oră fixă, tot inuman de devreme. Școală sau grădiniță, cu rutine clare, ore clare, activități structurate (da, la grădiniță mai multă joacă liberă, nestructurată, iar la școală mai puțin), apoi activitățile alese de copii: înot, gimnastică, dans, tenis, fiecare după dorințe. Apoi acasă, masă, puțină libertate și joacă, apoi cina, pijamale, citit, somn. Puțin spațiu de jonglerii, aproape deloc spațiu de plictiseală. 

 

Citește și:

Jurnal de #StămAcasă cu ocazia pandemiei de Coronavirus – prima săptămână de lucru

 

Nu-mi plăcea nici atunci viața asta, dar eram prinsă în ea și mergeam înainte. Copiii nu voiau să renunțe la nicio activitate extracuriculară (ba chiar voiau să mai adauge), eu nu voiam să renunț la jobul meu, ca să zic că-i pot lua acasă la prânz (oricum, cel mai scurt program la școala Emei e până la ora 3, deci nu făceam nicio brânză), programul de dimineața nu ținea de mine, ci de începerea școlii la 8.15 și de aglomerația de pe drum.

 

Acum, că stăm în case și facem totul din case (și școală și job și joacă) obosesc amintindu-mi. Și obosesc și imaginându-mi că o să revenim la viața asta. Și tare nu vreau, dar tare nu cred că o să putem face mai mult decât să mai reducem (poate) cu o oră programul școlar și să renunțăm la activitățile după școală. 

 

În fine, copiii mei nu-s cu nimic speciali. Asta e dinamica noastră culturală acum. Știu, există și excepții de oameni care au reușit să-și creeze o viață ”slow” și-i admir tare. Sper să reușim și noi cândva. Momentan o facem, forțați de împrejurări și tare bine e.

 

 

Ei, în toată viața asta a lor la fel de alergată și hăituită ca și a noastră, a adulților, copiii n-au timp să se plictisească. Iar dacă ar avea timp s-o facă, atât ei cât și părinții lor sunt așa speriați de posibilitatea asta, încât caută să umple golurile cu încă un tenis, încă o engleză, încă o fișă, orice, doar să aducă înapoi structură copilului. 

 

Știu. Și noi o luăm pe panta asta și o luam și mai mult pe vremea când mă consideram eu responsabilă pentru absolut tot ce face și ce gândește copilul. Era treaba mea să-l hrănesc, să-l culc, să-l cresc și să am grijă să-i umplu timpul cu tot ce se poate ca să-l distrez. Nu m-a ajutat nici că Ema a fost copilul curios, dornic mereu să facă lucruri, să afle și, de mică de tot, mormăia și mârâia când nu-i puneam suficient mintea la contribuție. Frati-su însă m-a ajutat mult să mă relaxez. Când era mic și îndrăzneam să-i organizez vreo activitate, obișnuia să o arunce în aer și să plece să facă ceva similar, dar nestructurat.

 

”Ce zici tu, femeie hrănitoare cu lapte propriu, să iau cercurile astea de lemn și să le pun pe bățul de silicon? Le voi arunca ostentativ în jurul meu, apoi voi descoperi role de hârtie igienică pe care le voi pune pe coada mopului.”

 

Și-atunci m-am dat un pas în spate și i-am zis copilului meu de-al doilea, întâiului meu născut băiat: ”Fie! Care vreodată ți-o mai organiza ție ceva, mai bine îmi mai fac o cafea”. Și ce bine a fost!

 

Copilul dintâi, însă, venea (pe vremea aia zic) adesea cu plângerea în jalbă: ”M-am plictisit”. Iar după lecțiile repetate primite de la al doilea copil, care mi-a arătat că poate să-și poarte singur de grija creșterii cognitive, dacă-i dau voie, i-am povestit Emei despre beneficiile plictiselii. Și vreau să vă povestesc și vouă, pentru că de când cu Covidul și cu renașterea plictiselii în familia noastră, am reușit să vedem împreună beneficiile ei desfășurându-se în fața ochilor noștri. 

 

Deci. La ce e bună plictiseala?

 

  1. Plictiseala îi ajută pe copii să gândească creativ

 

Atunci când totul e structurat și ai instrucțiuni pentru toată viața ta, rămâne puțin loc în care să creezi ceva după cum ți se năzare ție. Când se plictisesc, când mintea slăbește tempo-ul de gândire, copiii încep să lase spațiu creativității și să gândească ”în afara cutiei”. Îi văd și pe ai mei. După o plictiseală, prima frază care le iese pe gură e ”Mi-a venit o idee. O să inventez un/o…”

 

În general e vorba de aparate care să ne facă nouă treaba.

 

2. Plictiseala îi ajută pe copii să gândească proiecte

 

Apoi, după ce vine ideea, există timp și spațiu pentru a o gândi cap-coadă. Nu mai devreme de azi dimineață, Ema se plictisea și s-a apucat să facă o piesă de teatru. A desenat și a tăiat doi iepuri și un ou colorat, apoi a pus la cale piesa de teatru și a executat-o. De la o foaie de hârtie, un creion și o foarfecă, la un act creativ pus în scenă.

 

3. Plictiseala îi ajută pe copii să fie prezenți

 

Aici și acum, într-un tempo scăzut, evenimentele capătă o altă amploare. Mai scriam eu pe blog de cât de greu îmi e să o impresionez pe Ema cu aventurile prin care trecem. Nimic nu i se părea o aventură. De când a venit Covidul peste noi și am scăzut ritmul vieții, a avut deja parte de câteva aventuri. De exemplu, când au fugit porcușoarele de Guineea și nu le mai găsea. Nu e prima dată când porcușoarele fug, însă a fost prima dată când tot ce s-a întâmplat în jurul găsirii lor a fost perceput ca o aventură. În ritmul scăzut și plicticos al vieții noastre, evenimentele ieșite din comun capătă o altă amploare. Și vor căpăta o altă amploare și atunci când își vor aminti de ele. Cam cum era pentru generația mea gustul bananelor 🙂

 

Citește și:

 

Concluzie: lăsați copiii să se plictisească. Au nevoie să respire și să-și scadă ritmul trăirilor. Și stați cu ochii pe ei. Câteodată creativitatea care vine din plictiseală poate dăuna mediului, dacă nu e direcționată (când scriu asta, îmi amintesc de Fip și cum tăia el cu cutterul un model frumos în cortul din curte. Am înlocuit cortul cu o bucată de material și procesul creativ a continuat corespunzător :)))

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

Am pus termenul diminutival între ghilimele în titlu, ca să fie cât mai clar că în acest articol nu vorbesc despre abuzul fizic extrem, ci despre mult răspândita ”bătăiță” sau ”pălmuță” la fund. Pentru mine, cel puțin, diminutivarea acestor cuvinte e doar o încercare...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

3 cărți ușurele de vacanță

3 cărți ușurele de vacanță

În alți ani aș fi fost deja sătulă de soare și mare până la finalul lunii iulie. Sătulă de nisipul fin din geanta de plajă, sătulă de pielea uscată de la sare, sătulă de părul încâlcit, dar care așa frumos arată a vacanță. Sau, în cel mai rău caz, sătulă de clorul din...

Mișcare pentru copii statici

Mișcare pentru copii statici

facebookinstagramyoutuberss Am văzut că unul dintre cele mai vândute produse în timpul izolării a fost trambulina. Părinți care și-au dorit să țină activi copiii chiar și în cutiile de chibrituri (vorba bunică-mii) din București s-au gândit că aceste dispozitive vor...

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

facebookinstagramyoutuberss Prima dată când am adus într-o zonă conștiento-rațională faptul că există diferențe între femei și bărbați a fost pe la 19 ani, când mama unui fost prieten (pe vremea aia era actual prieten:)) ) mi-a recomandat să citesc cartea aia cu...

Jurnal de #StămAcasă - Paștele
Podcast Cu Diana (Episodul 13) - Ce Înseamnă Pentru Tine ”Încredere În Sine”?