7 idei de activități cu prosoape pentru copii
Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

mart. 23, 2020 | #StămAcasă | 0 comentarii

Jurnal de #StămAcasă – Săptămâna 2

Scris de Diana Vijulie

Tocmai s-a mai încheiat o săptămână de autoizolare asumată în familia noastră. Ne-am mutat toți în casă și-n online și încercăm să ne deranjăm viața cât mai puțin cu acest aranjament. Am drămuit tehnica din casă și fiecare a primit câte un dispozitiv și încercăm să fim fluizi în munca noastră. Recunosc, mie nu prea îmi iese din cauză de multe întreruperi. 

Mai știți ce ziceam săptămâna trecută că o să folosim această ocazie să învățăm copiii să lucreze pe laptopuri? Ei, oricum n-avem de ales pentru că a început teleșcoala. Și a început și telegrădinița. Teleprietenia. Teleanul 2020. Pentru fiecare dintre noi.

Îmi e greu, în continuare, să lucrez cu copiii acasă și cred că și lor le e greu să stea acasă cu noi lucrând. Suntem încă într-o etapă de adaptare, însă cred eu că e ceva de care aveam nevoie (eu personal): și anume să amestec în mod natural (și nu fragmentat) rolurile mele principale din viață. 

Și aici vorbesc, în special, de rolul de mamă și rolul de antreprenoare. Cu celelalte roluri am mai multă experiență, de mai mult timp și mă descurc mai ușor. 🙂

Ce am făcut nou săptămâna trecută, pe lângă televiață? 

– Am învățat copiii să coasă la mașină (între timp s-a rupt și un ac de la ea și m-am bucurat că am avut provizii de ace de rezervă, de pe vremea când nu trăiam minimalist :)). Am pornit de la a ne fabrica măști pentru față (nu neapărat să le și folosim, ci, mai degrabă, ca să-i împrietenim cu ideea și să nu se sperie când or vedea oameni cu măști pe față mergând pe stradă. Până acum nu prea au văzut, pentru că nu e cine știe ce trafic de oameni pe strada noastră, unde ar fi putut să-i vadă pe geam. Și am continuat prin a fabrica haine pentru păpuși, pelerine de supereroi și cine ce a mai putut. 
Ce noroc că acum 5 ani am cumpărat multe materiale și le-am păstrat, în ciuda tuturor încercărilor de a trăi minimalist… 

– Am făcut campionate de X și 0 (pare un joc bun pe care să-l joci înainte să fii bun la șah, de exemplu. Mai ales că avem un joc cu piese de lemn, așa că e asemănător).

– Mi-am organizat podcasturile și o să vă las mai jos linkurile unde le puteți asculta.

– Am spălat toată casa la mașina de spălat, am spălat și câinele (dar nu la mașina de spălat), iar copiii plănuiau să spele și mașinile, dar ni s-a stricat vremea. 

– Am descoperit teleteatrul și ne-am bucurat că sunt multe piese care rulează pe facebook în perioada asta. Dacă mi-ar fi zis cineva acum o lună că cei doi copii vor petrece atâta timp pe zi cu ochii în ecrane, aș fi zis că-i prea puțin probabil. Dar, a venit televiața peste noi și ne adaptăm.

– Ne-au evadat animalele din casă (na, animalele nu înțeleg importanța autoizolării acum) și le-am recuperat cu mare efort fizic și psihic:

Ziua 9 de #StămAcasă – Prison BreakAstăzi au evadat 2 din cele 3 animale de companie din casa. Întâi a evadat…

Publicată de Diana Vijulie pe Joi, 19 martie 2020

– Mi-a fost greu să citesc, așa că m-am apucat de Netflix binging după ce se culcă copiii. Not great, not terrible, but not great…

– Încerc, în continuare, să găsesc un echilibru între toate piesele astea noi de puzzle. Și o rutină. Și voi, nu?

Și m-am gândit mult. Sau, atât cât am putut cu toate întreruperile din jurul meu :))

Pentru luna aprilie aveam o listă destul de lungă de lucruri pe care doream să le cumpărăm. Brusc, mi-am dat seama că eu una nu mai vreau nimic să cumpăr nimic de pe acea listă. 

M-am regăsit că în loc să pun muzică la boxa din sufragerie, prefer să ies în curte și să aud zgomotul din jurul meu. Copiii din casele din vecini, păsări, liniște. 

Am analizat comportamentele mele și ale celorlalți în miezul acestui început de criză. Am văzut negare, am văzut critică (la adresă proprie sau aruncată în alții), am văzut ascunsul după monitoare, cuvinte sau credințe. Am văzut cum se desfășoară scenarii de viață pe pilot automat în mine și în jurul meu.

Am auzit din gura (sau am citit din tastele) multor oameni din jurul meu că nici pentru ei nu mai sunt atât de importante bunurile materiale (mașini scumpe, bmw-uri, opel insignia, haine scumpe, prada, gucci, ori alte obiecte din viețile noastre care pot fi înlocuite de unele mai simple, mai mici, care vin cu mai puține sacrificii).

Am văzut o nouă manifestare a autonomiei Montessori la Fip, care mi-a cerut ca atunci când o să înceapă telegrădinița, să-i deschid laptopul și zoom-ul și să plec din cameră, că el se descurcă :)) 

Mi-am reamintit ceva ce știam încă din CIC, dar pare că uitasem: că statul acasă nu-i nici pe departe o vacanță, așa că nu știu când și dacă o să reușim să facem toate cele pe care ni le-am propus la început. Să schimbăm acoperișul terasei, să zugrăvim, etc. Și e mișto tare că n-avem timp, de fapt. 

 

Învățarea mea continuă, munca mea continuă și caut modalități noi de a-i susține pe cei din jurul meu, acum, când ne e greu tuturor.

Și aici vorbesc, în special, de rolul de mamă și rolul de antreprenoare. Cu celelalte roluri am mai multă experiență, de mai mult timp și mă descurc mai ușor. 🙂

Ce am făcut nou săptămâna trecută, pe lângă televiață?

– Am învățat copiii să coasă la mașină (între timp s-a rupt și un ac de la ea și m-am bucurat că am avut provizii de ace de rezervă, de pe vremea când nu trăiam minimalist :)). Am pornit de la a ne fabrica măști pentru față (nu neapărat să le și folosim, ci, mai degrabă, ca să-i împrietenim cu ideea și să nu se sperie când or vedea oameni cu măști pe față mergând pe stradă. Până acum nu prea au văzut, pentru că nu e cine știe ce trafic de oameni pe strada noastră, unde ar fi putut să-i vadă pe geam. Și am continuat prin a fabrica haine pentru păpuși, pelerine de supereroi și cine ce a mai putut.
Ce noroc că acum 5 ani am cumpărat multe materiale și le-am păstrat, în ciuda tuturor încercărilor de a trăi minimalist…

– Am făcut campionate de X și 0 (pare un joc bun pe care să-l joci înainte să fii bun la șah, de exemplu. Mai ales că avem un joc cu piese de lemn, așa că e asemănător).

– Mi-am organizat podcasturile și o să vă las mai jos linkurile unde le puteți asculta.

– Am spălat toată casa la mașina de spălat, am spălat și câinele (dar nu la mașina de spălat), iar copiii plănuiau să spele și mașinile, dar ni s-a stricat vremea.

– Am descoperit teleteatrul și ne-am bucurat că sunt multe piese care rulează pe facebook în perioada asta. Dacă mi-ar fi zis cineva acum o lună că cei doi copii vor petrece atâta timp pe zi cu ochii în ecrane, aș fi zis că-i prea puțin probabil. Dar, a venit televiața peste noi și ne adaptăm.

– Ne-au evadat animalele din casă (na, animalele nu înțeleg importanța autoizolării acum) și le-am recuperat cu mare efort fizic și psihic:

 

– Mi-a fost greu să citesc, așa că m-am apucat de Netflix binging după ce se culcă copiii. Not great, not terrible, but not great…

– Încerc, în continuare, să găsesc un echilibru între toate piesele astea noi de puzzle. Și o rutină. Și voi, nu?

Și m-am gândit mult. Sau, atât cât am putut cu toate întreruperile din jurul meu :))

Pentru luna aprilie aveam o listă destul de lungă de lucruri pe care doream să le cumpărăm. Brusc, mi-am dat seama că eu una nu mai vreau nimic să cumpăr nimic de pe acea listă. 

M-am regăsit că în loc să pun muzică la boxa din sufragerie, prefer să ies în curte și să aud zgomotul din jurul meu. Copiii din casele din vecini, păsări, liniște.

Am analizat comportamentele mele și ale celorlalți în miezul acestui început de criză. Am văzut negare, am văzut critică (la adresă proprie sau aruncată în alții), am văzut ascunsul după monitoare, cuvinte sau credințe. Am văzut cum se desfășoară scenarii de viață pe pilot automat în mine și în jurul meu.

Am auzit din gura (sau am citit din tastele) multor oameni din jurul meu că nici pentru ei nu mai sunt atât de importante bunurile materiale (mașini scumpe, bmw-uri, opel insignia, haine scumpe, prada, gucci, ori alte obiecte din viețile noastre care pot fi înlocuite de unele mai simple, mai mici, care vin cu mai puține sacrificii).

Am văzut o nouă manifestare a autonomiei Montessori la Fip, care mi-a cerut ca atunci când o să înceapă telegrădinița, să-i deschid laptopul și zoom-ul și să plec din cameră, că el se descurcă :))

Mi-am reamintit ceva ce știam încă din CIC, dar pare că uitasem: că statul acasă nu-i nici pe departe o vacanță, așa că nu știu când și dacă o să reușim să facem toate cele pe care ni le-am propus la început. Să schimbăm acoperișul terasei, să zugrăvim, etc. Și e mișto tare că n-avem timp, de fapt.

 

Învățarea mea continuă, munca mea continuă și caut modalități noi de a-i susține pe cei din jurul meu, acum, când ne e greu tuturor.

Trăiesc cu speranța că la final de Covid, n-o să ne întoarcem tot la viețile noastre alergate și o să ne schimbăm toți. Trăiesc și cu gândul că sunt șanse foarte mari ca peste un an să fim unde eram acum 6 luni

și închei articolul cu o rugăminte: stai acasă, te rog. 

podcasturile mele

ascultă

Alte Articole

citește

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Cu ce-am rămas eu, Diana, după izolare?

Iar asta și simplul fapt că avem mai multă libertate (chiar dacă alegem să nu profităm de ea), mă face să mă întreb cu ce am rămas din toată perioada asta de carantină? Ce am reușit să fac din tot ce mi-am propus, ce am mai făcut pe lângă, sau în loc de? Ce n-am făcut și de ce n-am făcut și cum mă simt acum că n-am făcut? Ce-am început și n-am mai terminat? De ce și cum m-am oprit?

Trusa medicală de autoizolare (pe care apoi o putem transforma în trusa de vacanță)

Trusa medicală de autoizolare (pe care apoi o putem transforma în trusa de vacanță)

Cam asta e lista noastră de medicamente de urgență și o las aici, pe blog, din două motive. 

1. Poate vă e și vouă de folos să o preluați și să o adaptați nevoilor voastre
2. Să o am aici pentru când om mai pleca vreodată în vacanță, pentru că e și o bună listă de mediamente de luat acasă în bagaj pentru când om pleca să vedem Aurora Boreală, câmpiile din Scoția sau piramidele din Egipt. 

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Jurnal de #StămAcasă – Paștele

Acum cercul mi s-a micșorat la loc… Viața se petrece în câțiva zeci de metri liniari. E restrânsă și mi-a venit greu să încap în ea. Deși simțeam dorul de petrecut timp în casă, când a început izolarea am avut momente în care am simțit că sunt într-o cușcă, între pereți limitați, într-un univers artificial. M-am obișnuit cu el și Paștele m-a prins într-un moment bun, în care am acceptat resetarea cercului vieții. E mic din nou. 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 idei de activități cu prosoape pentru copii
Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent