Jurnal de #StămAcasă - Săptămâna 2
Podcast cu Diana (Episodul 11) - Cum ne putem gestiona anxietatea în timp ce #StămAcasă

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Scris de Diana Vijulie

Aseară, cât așteptam să adoarmă copiii, îmi făceam o recenzie a propriului corp și a senzațiilor pe care le simt. Eram epuizată. Vorbeam (vorba vine, scriam) cu prietenele mele, iar una dintre ele îmi spunea că așa se simțise și ea cu o zi înainte. 
”Îmi venea să bat pe cineva!”
Mie nu-mi venea. Eram atât de sleită de puteri, încât parcă nici energie de duș nu mai aveam. Nici gând să pot să mai bat pe cineva.  M-am ridicat, până la urmă, din pătuțul copilului mic (care a devenit și el mare între timp) și m-am programat ca și cum aș fi fost un robot să mă duc să mă spăl, să mă pun în pijamale și-apoi să văd eu ce mai fac.
Dar… de ce eram atât de obosită? Nu muncisem mai mult decât muncesc într-o zi normală de marți. Ba chiar nu mai pierdusem timpul pe drum, iar la ora 18, când închisesem laptopul, eram deja acasă. 

Ce făcusem, de fapt diferit, fusese că mă împărțisem toată ziua între a lucra și a fi mamă. E mult mai ușor să împletești cele două roluri atunci când pe unul îl faci de la distanță și când le poți separa.  Sau, e mult mai ușor să porți simultan și haina de mamă și haina de angajat/antreprenor/whatever ești, atunci când știi că o faci pentru o perioadă anume de timp. 

Ce mă bucură e faptul că ne-a prins pandemia cu copiii mari. Nu știu, zău, cum ar fi fost acum 2 ani. Sau în perioadele în care erau amândoi plângăcioși și mârâiți și nemulțumiți de orice. 

Îmi dau seama, însă, că e foarte ușor să ajungem iar acolo și că starea asta bună în care suntem acum e extrem de vulnerabilă la perioada în care trăim. Preconizez încă multe săptămâni de stat în casă, iar laptele și mierea de acum, se vor duce sufletului pe scurgere. Acum noi, adulții, încă suntem sus cu resursele și putem să ne împărțim în așa fel, încât să petrecem mult timp cu copiii și să ne facem și treburile. Iar copiii sunt încă bucuroși că stau acasă, că se pot juca toată ziua, că plantăm flori, că pictăm tablouri, că se pot uita pe televizor mai mult ca înainte, că pot lucra pe laptop, că pot urmări online piese de teatru, ateliere, cursuri și tot așa. 

Și e foarte posibil că va veni și momentul când toți ne vom pierde răbdarea. Și știu foarte clar cum va arăta asta în casa noastră: doi copii care vor solicita atenția adulților permanent, prin tot felul de metode. De la a cere încontinuu lucruri, la a se certa și lovi, la miorlăială și ”mami-mami-mami” de 50 de ori mai mult decât acum.  Ei, asta eu vreau să evit, pentru că odată ce o să ajungem acolo, o să fie greu de reparat. 

O să vă povestesc mai departe despre instrumentele educației pozitive pentru a gestiona astfel de situații, când copilul solicită atenția adultului permanent. Partea bună e că metodele preventive și metodele corective sunt aceleași, doar că e mult mai ușor să previi decât să corectezi. 

 

Comportamente prin care copilul cere atenția adultului permanent – Ce le provoacă?

În primul rând, dacă vorbim despre un copil mic, până în 1 an și jumătate, astfel de comportamente sunt parte din dezvoltarea lor. În procesul de dezvoltare a atașamentului, copilul oscilează între a fi independent și a cere să fie lipit de mama (sau alt adult care îl are în grijă), iar ceea ce trebuie să facă aceasta e să-i stea la dispoziție. 

Atunci când un bebeluș de, să zicem 9 luni, ridică mereu mânuțele că vrea la mama în brațe, ce vrea el să învețe este să cum se desprindă. ”E mama o persoană de încredere, care va fi aici de fiecare dată când am nevoie de ea?” 

Pe măsură ce se convinge că adulții sunt de încredere, îi va fi mai ușor să se dezlipească, însă vorbim despre un dans de lungă durată. 

Ce facem cu copiii mai mari (3 ani+)?

 

Sunt multe motive care pot provoca un astfel de comportament la copilul mai mare. 

Anxietate (proprie sau preluată din mediu)

Nesiguranță (proprie și în ceilalți).

Prea puțină atenție primită.

Prea multă atenție primită. 

Practic, sunt niște mecanisme prin care copiii încearcă să se reconecteze cu adulții, pentru a se echilibra emoțional, însă metoda prin care o fac provoacă în părinți întărirea comportamentului inițial, care a contribuit la ruperea relației. 

La ce mă refer? Dacă un părinte este anxios și asta provoacă în copil acest comportament, părintele va deveni și mai anxios, pentru că n-o să știe cum să-l oprească pe copil. Sau, dacă un părinte oferă copilului prea puțină atenție, atunci când copilul îl va ”agasa” cerându-i atenție, părintele se va distanța și mai mult. 

 

Metodele preventive și metodele corective sunt aceleași, doar că e mult mai ușor să previi decât să corectezi. 

Ce să faci cu un copil care îți solicită atenția permanent?

 

1. Observă ce simți tu

Poate că o să observi că te simți enervat/ă sau iritat/ă (adică furie în diferite grade). Sau îngrijorat/ă (care este frica). Sau vinovat/ă.

2. Observă ce faci tu

Tendința părinților care au copii care solicită atenția părintelui permanent este să:

– îi reamintească mereu ce are de făcut

– îl convingă să facă ce are de făcut

– facă lucruri în locul copilului (mă refer la lucruri pe care copilul le poate face și singur)

3. Observă ce face copilul

Probabil copilul va se va opri pe moment din comportamentul lui ”agasant”, dar va reveni la el puțin mai târziu.

4. Află care e convingerea din spatele comportamentului

Care e convingerea copilului despre sine și ceilalți, care stă la baza acestui comportament? E o lecție de viață pe care copilul a învățat-o și se conformează ei, deși n-o face într-un mod conștient.

Convingerea ar putea să fie:

Eu contez doar atunci când sunt remarcat sau atunci când primesc atenția tuturor.
Eu sunt important/în siguranță doar atunci când te țin ocupat pentru mine.

5. Descoperă mesajul codat al comportamentului

Dacă ai copii, sigur știi foarte bine că nu e (aproape) niciodată vorba despre culoarea cănii sau despre cine a apăsat butonul liftului. În cazul copilului care solicită atenția părintelui permanent, mesajul codat este:

Remarcă-mă!
Include-mă!

Odată ce ai observat toate aceste lucruri, sunt convinsă că vei găsi metodele proprii pentru a îndeplini nevoia copilului într-un mod sănătos. Și, pe măsură ce exersezi să le observi, o să ajungi să-ți dai seama de locul în care vă aflați încă de când o să simți emoțiile tale inițiale. Adică, o să recunoști comportamentul copilului când e încă la început, doar fiind atent/ă la ce simți tu.

De aici, poți schimba tiparul reacțiilor tale (adică cele de la punctul 2, care va schimba de la sine dinamica relației. O vreme, o să tot reveniți la punctul 1, dar pe termen lung și cu consecvență, lucrurile se vor schimba.

6. Inspirație

Alte lucruri pe care le poți face proactiv, și ți le las mai jos, ca să-ți servească drept inspirație. Vorbesc despre lucruri pe care să le includeți în viața de zi cu zi, nu neapărat să le aplicați în momentul în care apare comportamentul și copilul se leagă cu cordonul de la halat de piciorul tău, în timp ce ești într-o conferință.

– Include copilul în activități importante ale familiei (de exemplu, ședințele de familie)

– Ai încredere în copil că poate face față emoțiilor sale.

– Include copilul în rezolvarea problemelor în familie (puteți face asta tot în timpul ședințelor de familie)

– Setează rutine și respectați-le, pentru că oferă copilului (dar și adulților) ancore care contribuie la starea de siguranță.

 

cărți despre creșterea copilului:

citește

Alte Articole

citește

Mișcare pentru copii statici

Mișcare pentru copii statici

Dar, întrebarea de la care am pornit acest articol nu era legată de beneficiile sportului, nici de instrumente de sport, ci a pornit de la una din ședințele mele de ieri, unde am gândit, împreună cu o clientă, un plan de mișcare pentru copil. Nu-s profesoară de sport, nici instructoare de fitnes, însă, scopul nostru comun era să scoatem copilul dintr-o zonă de nemișcare, apărută odată cu izolarea în casă, și să-i redăm energia și relația cu propriul corp.

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

Eh… m-am luat cu lucruri serioase, când eu voiam să scriu, de fapt, despre cum la noi în familie avem parte de o dinamică atipică: creștem o viitoare femeie care nu vorbește despre emoțiile ei cât te-ai aștepta și un viitor bărbat care le identifică clar și corect, le exprimă și-apoi caută și soluții.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnal de #StămAcasă - Săptămâna 2
Podcast cu Diana (Episodul 11) - Cum ne putem gestiona anxietatea în timp ce #StămAcasă