Sâmbătă dimineața m-am trezit cu fundu-n sus. Adică, dac-ar fi să-mi asum emoțiile de-atunci și să nu fug de ele, m-am trezit tristă și speriată, care s-a tradus într-un soi de resemnare și lipsă de energie. Uh, ce mai facem și azi? Și mâine și poimâine și care e scopul nostru în viața noastră și pe lumea asta?
Apoi am văzut vremea frumoasă și am zis că e cazul să ieșim din casă pe undeva. Cumva, #StămAcasă și nu prea. Mai degrabă, #StămDeparteDeOameni. Ne-a luat vreo 2 ore și jumătate să ne pregătim, dar, până la urmă V. a
încărcat bicicletele în suportul de biciclete, copiii s-au ocupat de provizii (și-au luat mere, alune în coajă, pe care le-au vărsat ulterior în mașină – FML – dar, vorba lui V, o să am timp suficient să aspir până nu mai pot și alte gustări), eu am luat sticlele
„Când nu #StămAcasă, #StămDeparteDeOameni”
cu apă și, după cum puteți vedea în poză, n-a ținut nimeni minte să ia și căștile (YOLO!) și-am plecat. A fost o idee grozavă (mai puțin aia să uităm de căști). Ne-am întors acasă plini de praf și noroi, copiii cu febră musculară de la cât au pedalat, eu fără durere de cap și cu o pungă plină de leurdă, pe care am cules-o din pădure. Dacă vine sfârșitul lumii, măcar știm că o vreme putem culege leurdă din pădure și nu murim de foame.
Toată treaba asta ne-a ocupat ziua până pe la 4, când am mâncat de prânz. Și-apoi a urmat #NicioZiFărăClătite
#NicioZiFărăClătite
Când a aflat V că o să lucreze și el de-acasă o vreme, a decis: Nicio zi fără clătite.
Așa că s-au pus pe treabă și-au gătit. Dacă vreți să țineți copiii distrați și antrenați la bucătărie, puteți să le dați o tigaie și o clătită de test, pe care să învețe s-o întoarcă în aer. Jumătate de oră au exersat, apoi au descoperit filmarea cu încetinitorul și au mai exersat iar. O să vă las o mostră de exercițiu mai jos, poate vor și copiii voștri. La final, clătita a fost rechiziționată de către membrul canin al familiei, care nu a părut neapărat impresionat de evenimente, cât, mai degrabă, și-a făcut datoria: e de mâncare, deci, se mănâncă!
Duminică ne-am pus, însă, la masă și, ca să evităm gândurile astea legate de lipsa de speranță (ale mele, adică), am decis să ne stabilim niște scopuri pentru următoarele 6+ săptămâni.
Ce-am tot vrut noi să facem, dar n-am avut timp niciodată?
În primul rând, să-mi fac unghiile toate culorile, ceea ce nu fac în mod normal. Aici, în casă, am lăsat copilul din mine să se bucure și să facă ce vrea. Poate învăț să-l scot mai des în lume 🙂
Pe-asta am bifat-o rapid.
Restul de planuri sunt pe termen mai lung:
Planuri de stat în casă
1. Să petrecem timp împreună acasă
Marele câștig (pentru mine/noi) al lui #StămAcasă e că… stăm acasă. Mult timp am simțit că îmi lipsește partea asta. Că suntem mereu pe alergătură și că nu apucăm să stăm acasă. În vacanțe plecăm, când nu-s vacanțe, lucrăm.
Pentru mine maternitatea și cei 4 ani petrecuți acasă (când fie lucram, fie nu), m-au învățat să mă reconectez cu căminul.
A fost greu de tot. Nu prea știam să fac asta.
A fost un proces tulburat și agitat, cu schimbat mobilă prin casă o dată la câteva luni (nu neapărat mobilă nouă, cât schimbat locul ei în casă), cu fugă de acasă oriunde, cu simțit că mă sufoc dacă nu ieșim acum!
S-a terminat, m-am reconectat cu cuibul și am început să simt că-mi lipsește să petrec timp pe-acasă.
Acum o să am cum face asta.
În plus, timpul petrecut toți 4 e puțin, în mod normal. Acum vom avea timp să recuperăm și să scădem puțin ritmul, să avem dimineți mai așezate, în care să nu ne mai alergăm unii pe alții.
Mi-e tare dor de asta. I-am și zis lui V.
2. Să zugrăvim
Asta a fost ideea mea. Dacă tot avem 6 săptămâni sau câte vor fi, în care să stăm acasă, hai să facem și ceva util cu ele. În camera copiilor s-a crăpat tencuiala și, după 5 ani și jumătate de locuit aici, se simte nevoia unei ”mâini de vopsea”. De ce nu noi și de ce nu acum?
3. Să schimbăm acoperișul de la terasă
Asta a fost ideea lui V. Ne gândim de multă vreme să înlocuim acoperișul terasei cu ceva prin care să treacă lumina, pentru că avem beznă în sufragerie aproape mereu. Până la urmă, între zugrăvit și acoperiș, am ales să începem cu acoperișul. Abia aștept să avem lumină în casă <3
4. Să construim un coteț pentru Doni
Asta a fost ideea copiilor, care a și început să fie pusă în practică. Vă țin la curent cum va arăta cotețul roz cu perdeluțe al lui Doni. Până acum, el e compus din cadru și i-a fost pus parchetul pe jos. Da, știu…
5. Să învățăm o limbă nouă
Părțile cu construitul au fost, mai degrabă, în zona de interes a lui V. Zona mea de interes e aia cu stat cu nasul în cărți sau cursuri. Așa că, de ce nu ne-am apuca să învățăm o limbă nouă? Oscilez între japoneză (unde am măcar o bază, după 2 ani de japoneză în facultate) și turcă (unde interesul copiilor cred că ar fi mai mare, pentru că au prieteni care vorbesc turcă).
Vedem ce alegem…
6. Să învățăm copiii să lucreze pe laptop
Să scrie, să folosească mouse-ul, wikipedia și dexonline 😀
Cât pentru mine, eu mi-am propus să mă uit la The Crown (seara, după ce se culcă copiii), să vorbesc mai mult (la telefon) cu prietenii și prietenele mele, să scriu mai mult pe blog (îmi era dor de el, dar nu mai era timp suficient), să scriu și alte scrieri didactice, care își tot așteaptă rândul de mult timp, să-mi regândesc puțin anul și prioritățile profesionale, să citesc mai mult și să dau mai mult comunității (chiar dacă de la distanță).
Voi ce planuri aveți pentru perioada viitoare, când #StămAcasă?
Ah, da. Și ne-au înflorit și zambilele din bucătărie.
Cum ajungi de la Mary Poppins la discuții despre echilibru
Drept urmare, weekendul trecut am decorat. Și ca să fie treaba treabă, pe lângă faptul că am curățat casa, am decorat-o și am gătit prăjitură cu mere, ne-am mai uitat și la un film. Nu de groază, nu înspăimântător, ci … Mary Poppins. Pentru că eu sunt un suflet bătrân și nostalgic, ne-am uitat la varianta din 1967, cea cu Julie Andrews.
Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Nu cred că era reuniune de familie unde o mătușă parfumată, care pupă copilul cu lichid de multă salivă pe obraji, să nu scoată prin buzele rujate așa o întrebare. Dacă nu era o mătușă, sigur era un unchi, sau o vecină, sau o prietenă de familie, sau domnul care venea să repare țevile. Iar înainte de acești oameni, întrebarea era pusă de mama și tata, de bunica și bunicu’. Ce să mai, o întrebare pe buzele tuturor celor care aveau un copil în față.
Ce pot face copiii pentru planeta noastră?
Unul dintre rolurile noastre principale ca părinți este să ne pregătim copiii pentru viitor. Nu doar despre relații, încredere în sine, un job potrivit și echilibrare emoțională, ci și pentru mediul în care vor trăi. Care nu știm exact cum va arăta, însă știm că nu va arăta așa cum arată acum. Educându-ne copiii despre problemele actuale legate de mediu (încălzire globală, poluare, etc.) le oferim instrumentele pentru a-și proteja viitorul. Și e important să o facem și noi, aici și acum. Pentru viitorul lor și pentru viitorul copiilor lor.
0 Comentarii