3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”
Ședințele de familie

Nu știu dacă e și cazul tău, dar pentru multe mame concediul de maternitate sau de creștere a copilului e un moment în care prioritățile se schimbă, în care mama descoperă noi laturi ale sale și e momentul în care începe să-și pună întrebarea: ”Vreau eu să mă mai întorc la locul de muncă de unde am plecat?”. Multe dintre mame se întorc, dar altele constată, după 1 sau 2 ani de stat acasă, că fosta muncă nu le mai împlinește. Că și-ar dori, poate, să facă ceva mai profund, sau să petreacă mai mult timp cu noua familie extinsă de un copil sau 2 sau 3. Că și-ar dori să încerce altceva. Că acest non-concediu, denumit ”Concediul pentru Creșterea Copilului”, poate fi o oportunitate în care să descopere noi abilități sau în care să învețe lucruri noi.

Doar că, atunci când încă nu ai descoperit la ce te pricepi bine, sau ce-ți face plăcere să faci, diferit de ceea ce făceai până acum, e greu să te decizi în ce direcție s-o apuci. Văd din discuțiile pe care le am cu mamele cât de greu poate să fie acest pas, așa că le-am rugat pe mamele din comunitate să împărtășească  lumii (adică vouă) cum a decurs schimbarea la ele.

Le-am invitat să ne spună:

– care a fost schimbarea făcută
– cum au decis să nu revină la ceea ce făceau înainte
– cum au decis în ce nouă direcție să se îndrepte
– cum a fost procesul schimbării
– ce recomandare/sfat/gând ar fi vrut să primească la momentul respectiv ca să le ajute să facă procesul mai ușor
– orice altceva cred ele că e relevant în context

Bianca Sandu:

”O atatea am schimbat ca ma intreb acum daca a avut de-a face cu maternitatea doar sau e doar felul meu de a fi. Am schimbat eu si înainte complet macazul cand am trecut de la marketing corporate la freelancing cu un prieten la nutritie la a fi doula si educator prenatal după ce am nascut. Acum am început să lucrez de un an pe it ca programator (full stack) si in paralel fac faculta. Este in unele zile ff greu si cumplit de nedrept să trebuiască să tai din timpul de familie pt a învăța pt examene. Însă asta e ultimul an, in iunie e licența si probabil iar voi schimba paradigma. Ma gandesc sa imi deschid o firma eu 🙂 . Am mai avut una si cred ca am invatat destul de mult din ultima experiență să îmbunătățesc procesul de business efectiv. Nu pot sa zic ca nu am revenit la ce făceam, din contra – ceea ce făceam a venit mereu cu mine si a adăugat insutit la valoarea business-ului. Tot ce am facut pana acum vine cu mine pt ca toate experientele m-au șlefuit in persoana care sunt azi. Procesul schimbării a fost si greu si plin de încercari si plin de reusite. Daca ar fi sa imi dau un sfat este sa mai invat sa zic nu, sa am rabdare si sa iau pauza. Cand ai business-ul tau uneori uiti sa te opresti.”

A.C.:

Incep cu sfarsitul. Acum pe rand:
– care a fost schimbarea făcută:
Am trecut prin doua schimbari succesive. Prima a fost o trecere de la angajat la colaborator freelance dar in domeniu cu mici adjustari (arhitectura, insa doar ca proiectant fara contact cu clientii, dar am adaugat si design grafic), apoi am schimbat complet domeniul (servicii de copyediting si lectorat in lb. germana) dar am revenit la statutul de angajat.
– cum ați decis să nu reveniți la ce făceați înainte:
Pentru prima schimbare a fost un cumul de factori. In primul rand organizatoric-logistice: serviciul anterior era departe, part time ar fi mers doar pe perioada scurta (incercasem intre cei 2 copii dar pierdeam mult timp pe drum, in 4 ore nu faceam mare lucru plus nu mai puteam prelua ca inainte proiecte mari/importante/interesante), doream flexibilitate, cel mic inca astepta loc la gradi unde mergea sora lui si nu aveam solutii mai bune la indemana. Apoi nici climatul in firma veche nu era aceeasi si nu ma mai simteam integrata. A ajutat mult faptul ca oricum perioada de cic a insemnat schimbari majore de dinamica si modificarea de job insemna la fel o schimbare de dinamica ca si revenirea si nu o schimbare de Status quo venita din nimic.
A doua schimbare a venit din interior cumva. Munca de colaborator imi aducea proiecte asemanatoare intre ele, imi lipseau provocarile. Si am avut curajul sa imi recunosc ca desi am investit mult in profesia mea, nu ma mai regaseam si paritile care imi displaceau si in care ma simteam nesigura castigau teren. Plus stiam ca nu pot imbina proiecte mari la firme mari cu familia prea bine… Sa ma angajez in loc sa lucrez freelance si de acasa a venit din nevoia de rutina si socializare. Nu sunt o persoana cu initiativa in socializare si ma insigurasem de tot in perioada de WAHM iar un servici cu colegi imi aduce minimul acela necesar de interactiune cu oameni reali.
– cum ați decis în ce nouă direcție vă îndreptați:
prima schimabare a fost una foarte pragmatica, ramanand pe linia de profesie doar schimband modul de organizare dupa o analiza logica
la schimbarea adevarata a fost o oportunitate de job, unde an simtit „ca e de mine” si pentru ca nu aveam nevoie de un job musai am putut sa aplic fara stres. Am decis atat rational (ce ma caracterizeaza), jobul fiind pe aceeasi strada cu gradinita copiilor si programul putea fi adaptat nevoilor mele, atat irational/emotional/intuitiv (nu ma caracterizeaza deloc, dar cred ca FIX asta fost cheia gasirii unei ocupatii in care in sfarsit ma simt implinita). Ulterior am analizat si inteles ca in viata mea au fost semne (atractia dintotdeuna pt carti si limba, faptul ca ajungeam sa corectez pt toate cunostintele si in toate joburile texte, faptul ca scrierile mele in tinerete fuseseta spreciate cu premii) ca as putea face asta, dar eu am ignorat, ca „nu vroiam sa aleg drumul usor”.
– cum a fost procesul schimbării:
cred ca mi-a fost ok schimbarea in 2 pasi, nu imi faceam curaj altfel. primul a fost practic o desprindere, al doilea schimbarea. De ajutor a fost ca sotul are job stabil si suntem chibzuiti si planificatori, deci nu a fost presiune financiara, aveam banii pt o luna de trai pusi deoparte, lucru care mi se pare important.
– ce recomandare/sfat/gând ați fi vrut să primiți la momentul respectiv ca să vă ajute să faceți procesul mai ușor pentru voi:
mi-ar fi fost de ajutor sa inteleg ca totul e un drum, nu neaparat unul liniar, ca exista adjustari, cautari, nu trebuie din prima solutia sa fie perfecta. plus ca fiecare etapa si constelatie de varstaa copiilor duce la alte solutii logistice anyway.
– orice altceva credeți voi că e relevant în context. Hmmm… greu de spus ceva in plus. Poate ca sunt importante partile logistice/financiare etc. dar daca nu ne place ce facem, nu ne simtim bine la lucru din cauza activitatii si/sau colectivului e greu sa te incarci pozitiv – lucru foarte necesar cand apoi acasa copiii vin si au nevoie sa se incarce la randul lor pozitiv de la tine.

Ana Szabadszalasi:

Pentru mine schimbarea era inevitabila. De ani de zile incepusem sa simt din ce in ce mai lipsit de sens ceea ce faceam in corporatie si stiam ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa fac o schimbare. Nu stiam exact de unde sa incep asa ca am inceput de la lucrul care imi ocupa oricum tot timpul liber: nutritia, sanatatea. Citeam pe nerasuflate zeci de carti pe tema asta, aveam in familie sot cu boala autoimuna si copil cu alergii si stiam deja importanta hranei in vindecarea corpului. Am inceput sa ma interesez care sunt cele mai relevante cursuri in domeniu si m-am oprit la doua pe care le-am considerat eu ca mi se potrivesc. De cum am intrat pe drumul asta, am simtit la fiecare pas ca a fost una dintre cele mai bune decizii luate vreodata. Mereu primeam confirmari si cumva asta m-a motivat sa merg si mai departe, si mai departe. E un domeniu la care trebuie sa fii mereu la curent cu ultimele informatii, sa studiezi si sa re perfectionezi. Dar cred ca asta imi place cel mai mult. Plus ca simt ca ceea ce m-a ajutat/ ma ajuta sa fiu un bun nutriitionist este toata experienta mea de pana atunci, toate cautarile mele, toate incercarile prin care am trecut si cu ai mei. Absolut tot m-a adus aici. M-a ajutat mult sustinerea familiei si a celor din jur si nu stiu daca as fi reusit fara ele. Le consider extrem de importante. Au fost si multe voci critice dar le-am lasat sa treaca pe langa mine. Sunt si lucruri mai grele: organizarea timpului (acum orele de program se imbina cu orele de viata personala si e greu sa faci o delimitate clara), chestij administrative: site, facturi, conta si alte nebunii. Dar, in sfarsit fac ceva cu sens, la care sunt buna si care ma implineste. Multumesc ca mi-ai dat ocazia sa scriu despre asta.

Raluca Dobre: 

Inainte sa am copii, am lucrat ca si consultant de PR si comunicare mai intai in departamentele de PR ale unor agentii de publicitate sau PR. Ultimul job pe care l-am avut a fost ca director de comunicare la o companie care distribuie ceasuri de lux. La aceasta companie am avut o conexiune extraordinara cu patronul firmei. Am invatat foarte multe lucruri si m-am simtit valorizata.
Desi cu greu si cu multe provocari am continuat sa lucrez si cand i-am nascut pe baieti in 2010 si 2012.
Cand am ramas insarcinata cu fata mea a fost un cumul de factori si pentru firma dar si pentru familia mea (aveam tot felul de dificultati de sanatate) care a dus la incheierea colaborarii mele.
Faptul ca nu am mai lucrat pentru un job concret m-a ajutat sa ma concentrez pe sanatatea mea, pe copii, dar si pe pasiunile mele pe care le descoperisem de cand devenisem mama.
De cand era bebelus primul meu baiat, am inceput sa caut idei noi, eficiente si blande de a rezolva diferitele provocari cu copiii.
Studiam foarte mult zilnic despre subiecte de parenting si la un moment dat am descoperit metoda de educatie alternativa Montessori.
Am aprofundat cat mai mult tema, am facut si un curs de asistent Montessori (nu aveam intentia de a profesa, ci de a cunoaste mai bine metoda) si in cele din urma am creat un grup de Facebook Montessori.
Desi aveam job pe atunci si copii foarte mici, petreceam in fiecare noapte 2-3 ore pe grup. Din pasiune, nevoia de a interactiona cu alti parinti cu interese comune si de a impartasi cu altii cunostintele mele.
Dupa 3 ani de Montessori, timp in care mi-am creat si un blog, am nascut si fetita, m-am imbolnavit de surmenaj si stres si mi-am revenit, am descoperit organizatia Hand in Hand care ajuta parintii din toata lumea sa se conecteze eficient cu copiii lor.
Ziua in care am citit „Hand in Hand” si nu m-am mai putut opri a fost o zi de bucurie, descoperire inocenta, vis implinit. Am rezonat total cu tot ce scria si cand am aflat – in aceeasi zi de martie in 2016 – ca au un program de instructori de parenting m-am hotarat pe loc sa fac acest program.
De fapt nici nu a fost o hotarare. Am simtit ca si cum toti anii mei de adult ma condusesera spre acel moment.
Fast forward rapid, am facut programul, acum sunt instructoare certificata Hand in Hand si in ritmul meu si cand ma simt pe frecventa lucrez sa ma conectez cu parinti care sunt pregatiti sa afle despre Hand in Hand si sa traiasca experienta cu copiii lor.
As preciza ca am facut programul de instructor in primul rand ca sa aprofundez la maxim abordarea Hand in Hand si sa o pot aplica in familie. Si in al doilea rand ca sa impartasesc si cu alti parinti. Dar nimic nu ma preseaza si nu caut sa accesez multa lume si sa-mi fac o cariera ampla, ci mai degraba visez sa dezvolt o activitate low-key, care nu pune accent pe cantitatea parintilor pe care-i cunosc, ci pe calitatea relatiei create cu ei. Sanatatea mea si familia mea sunt esentiale si daca cu aceste doua aspecte ale vietii mele sunt in echilibru, atunci ma concentrez si pe munca de instructor cu alti parinti.
Ai intrebat ce alt sfat sau gand as fi asteptat de la altii. Practic din mai 2013 de cand am creat grupul de Facebook eu fac munca de voluntariat pentru parinti intensa.
Cand lucram cu Montessori o vreme au fost cateva mamici care mi-au dat feed-back despre munca mea, dar asta a incetat cand m-am imbolnavit si nu am mai avut activitate constanta. Asta a fost foarte dureros pentru mine. In momentul in care eu nu am mai tinut grupul, nimeni, absolut nimeni nu a sarit sa ma ajute. Nimeni nu m-a intrebat de ce nu mai scriu pe grup, de ce nu mai sunt activa pe blogul meu. Visez sa traiesc ziua in care 1-2-3 parinti observa munca titanica pe care o fac cu o daruire imensa pentru altii, total dezinteresat. Visez sa ma simt vazuta, apreciata. Dar pana la ziua aia, merg mai departe si dau ce am mai bun in mine familiei mele si parintilor la care pot ajunge.

Dana Ciubotaru:

Absolventa de liceu de arta plastica si studii universitare si postuniversitare in economie, am lucrat in contabilitate pana la nasterea primului copil. Dorinta de a sta mai mult timp cu copiii a fost factorul decisiv in hotararea de a nu ma intoarce la serviciu. Iar salariul care mi se oferea m-a ajutat sa iau hotararea mai usor. Pe langa salariul nemotivant, stiam ca ma intorc intr-un colectiv negativist. In plus, firma isi schimbase sediul si urma sa lucrez intr-un birou fara ferestre (avea o fereastra mica plasata foarte sus a carei singura utilitate era sa permita luminii naturale sa patrunda inauntru – deci as fi stat cu ochii doar in hartii si-i puteam odihni doar pe peretii albi).
Voiam sa am un venit al meu asa ca am inceput sa pictez (pasiunea era veche deci a venit in mod natural). Am evoluat destul de repede si reusesc sa depasesc salariul ce mi se oferea la serviciu.
Partea dificila este ca atunci cand esti propriul angajat trebuie sa te pricepi la toate si sa faci si lucruri care nu iti plac in mod deosebit. Asfel ca incerc sa invat incontinuu despre vanzari, marketing, gestionarea relatiei cu clientii, etc.
Mai am multe de invatat insa cele mai importante lectii sunt acelea despre mine: am mai multa incredere in mine, stiu ca pot si nu doar atat, stiu ca pot sa-mi doresc mai mult.
Ca sfat la inceput de drum, mi-as fi dorit sa mi se spuna sa citesc astfel ca acesta este sfatul meu: citeste! Orice iti poate ridica moralul, orice te poate motiva, orice te poate invata cum sa-ti setezi scopul si sa-l atingi.

Ideea articolului mi-a venit căutând, pentru un proiect, să aflu care mai e piața locurilor de muncă așa la o primă căutare de joburi online, iar site-ul mi-a oferit opțiuni pentru locuri de muncă arad, așa că m-am gândit instant la cum ar fi să poți să faci așa o mișcare curajoasă: să te muți la arad pentru un job care să-ți placă… Și mi-am amintit că am făcut și eu, la rândul meu, o mișcare curajoasă, chiar dacă nu implica mutarea în alt oraș. Și ca mine, multe alte mame. Și ca noi, știu că mai vor și unele dintre voi, așa că sper să vă fie de folos experiențele de mai sus.

Iar dacă vreți și voi să împărtășiți experiența unei schimbări venite odată cu maternitatea, lăsați mai jos în comentarii și facem și un sequel la articol <3

Câți bani merită o femeie ”casnică”

Câți bani merită o femeie ”casnică”

No bun, și-atunci am putea să privim cu mai mult respect tot ceea ce fac femeile sau mamele? Despre spațiul lor mental, ocupat mereu cu taskuri peste taskuri, vorbesc în alt articol. Dar măcar să luăm la cunoștință efortul fizic depus zilnic și să le apreciem… Nu să ne ascundem în spatele idee că munca lor e ”de neprețuit”. Ba hai s-o prețuim.

Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?

Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?

Recunosc că mie îmi place să am grijă de pielea mea. Știu și că dacă n-o fac, mi se declanșează dermatita, rozaceea o ia pe câmpii și cine știe ce mai pățesc, însă nu doar de asta o fac. Ci pentru că e un mod în care mă onorez pe mine și mă apreciez. Seara, când îmi pun serul sau crema pe față, e momentul în care mă văd fizic. Îmi văd ridurile vechi și noi, observ în oglindă cum trece timpul și e un moment de recunoștință al meu cu mine însămi, că fiecare rid pe care îl am pe față a apărut pentru că am trăit. Și e al meu și e dovada faptului că au trecut ani peste mine, prin mine și alături de mine. Și-s recunoscătoare pentru asta. 

Cu ce întrebare te las? Cu una simplă. Dacă-ți iei 5 minute să te analizezi în oglindă, ce vezi? Răspunde-ți cu sinceritate. 

3 lecții importante pe care mi le-am luat din pandemie

3 lecții importante pe care mi le-am luat din pandemie

Parcă mă și tem să zic asta, că cine știe cum se întoarce, dar pare că totuși am încheiat-o de tot cu pandemia. Yuhuu… Au fost niște ani grei, ca în filmele despre viitor, pe care le vedeam la tv, dar am supraviețuit (la propriu) și, cel puțin în cazul meu, mi se pare că nu am reluat viața de unde o lăsasem. Ci că am crescut trecând prin experiența asta și, ca un erou care a trecut prin fel și fel de încercări, am dobândit skilluri noi, care să mă ajute mai departe în călătoria mea. 

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”
Ședințele de familie