Ședințele de familie
Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică

Cât și ce mănâncă un copil pare să fie o problemă răspândită în jurul nostru. Cel puțin așa e în jurul meu. De la alăptare, prin diversificare, către tipare și modele ale copilului, părinții sunt adesea îngrijorați. Și, câteodată, pe bună dreptate.

Discutam ieri cu Ema despre obiceiurile ei alimentare și am constatat împreună că peste vacanță, când am avut mereu schimbări de rutină și de program, dieta ei a fost afectată. A mâncat mai mult, dar mai puțin sănătos, am făcut tot felul de excepții (poate știți cum e, când fiecare musafir zice ”hai, doar azi” și ”doar azi” se transformă în ”în fiecare zi”, căci în fiecare zi e câte un azi…) și tot așa.

Sigur, mi-a zis ”Sper că acum n-o să-mi reproșezi mie, pentru că atunci ai fost de acord” și e foarte adevărat. I-am răspuns că așa e, că sunt mama ei și că alimentația ei e încă responsabilitatea mea. Nu i-am povestit despre neputința mea de a pune limite sub presiune și replica ce-mi venea în cap ”da’ ce puteam să fac, să te oblig?!”, mi-am asumat că așa-i. Eu sunt omul mare, eu îmi asum, așa că acum îmi asum să revenim la obiceiuri mai sănătoase.

Copilul a fost de acord, a mâncat fără să se mai lamenteze un castron cu ciorbă pe care o făcusem pe gustul ei și al lui frati-su și am respirat ușurată că a fost atât de simplu. Doar că știu că nu-i mereu atât de simplu. Că n-a fost mereu atât de simplu și că-s convinsă că n-o să fie mereu atât de simplu. Și mă mai gândesc și că la unii dintre voi nu e aici și acum atât de simplu, așa că vă propun un joc de rol cu copiii, care să vă apropie între voi și de mâncare în sine.

Ce vă trebuie?

– cel puțin un părinte
– cel puțin un copil
– un costum de bucătar de adult și unul de copil (sau puteți transforma asta într-o tradiție frumoasă de duminică, puteți să vă dotați cu șorțuri brodate personalizate) / câte un șorț simplu, poate și o pălărie de bucătar
– ingrediente de salată pregătite în avans (sau de orice ar putea găti copilul neasistat)
– ingrediente pentru un prânz sănătos al copilului
– o bucătărie
– o masă cu câte un scaun de participant

Cum faceți?

1. Invită copilul la joacă.
Îi poți spune că astăzi el va găti pentru tine, iar tu pentru el și la final veți mânca împreună, fiecare felul gătit de celălalt.
Sau, că astăzi tu vei fi copilul care nu vrea să mănânce nimic (sau doar înghețată), iar el va trebui să găsească metode să te convingă să-i mănânci salata (fii atent/ă ce metode va folosi. Îți pot fi de folos ulterior, când veți reveni la mesele normale).
Sau, că astăzi el va găti pentru tine și tu pentru el, apoi veți mânca legați la ochi și veți încerca să ghiciți ce ingrediente conține fiecare fel de mâncare.
Sau, că astăzi el va fi părintele și tu copilul.
Sau, orice altceva crezi că vă va ajuta.

2. Faceți ce v-ați propus la punctul 1, având în vedere următoarele scopuri:

Care sunt scopurile activității?

Scopul nu e (neapărat) să-l convingi punctual să mănânce, ci:

1. Să vadă dinamica din exterior (atunci când tu ești copilul care refuză să mănânce)
2. Să caute soluții pentru atunci când apare refuzul (atunci când încearcă să te convingă pe tine, probabil va folosi metode pe care le folosești tu cu el și nu funcționează (aici poți să fii atent/ă la cum te simți tu în papucii copilului și de ce nu funcționează) sau metode care ar funcționa cu el)
3. Să vă distrați împreună și să transformați ora de masă în ”împreună”.
4. Să se simtă responsabilitate față de procesul alimentar (simțind responsabilitatea în joacă, față de tine, nu apare riscul de a se supra-responsabiliza) și să gândească puțin în afara refuzului ”rebel”, care vine pe pilot automat, de obicei.

Concluzii

La final, după ce ați terminat, pune-te într-un loc liniștit, ca să poți reflecta puțin la ceea ce s-a întâmplat. Sau, reflectați împreună, dacă e suficient de mare copilul.
Pune-ți câteva întrebări și răspunde sincer la ele. De exemplu:

  • Ce crezi că a simțit copilul în poziția de părinte?
  • Ce ai simțit tu în poziția de copil?
  • Ce ar fi putut face mai bine?
  • Unde s-au stricat lucrurile?
  • Ce ai fi putut face tu diferit?
  • Ce anume din tot ce ai simțit, gândit sau făcut tu atunci crezi că face și copilul?
  • etc.

Tips and tricks

  • Dacă sunteți mai mulți adulți în casă/copii suficient de mari să aibă răbdare, invită pe altcineva să privească procesul vostru și să-și noteze ce i se pare relevant din ce se întâmplă. Cere apoi idei, întrebări, conexiuni făcute. E bună o perspectivă cât de cât obiectivă în astfel de situații.
  • Notați împreună punctele cheie și discutați-le apoi în ședințele de familie de duminică
  • Vă aștept cu feedback despre cum vi s-a părut procesul și ce v-a adus nou.
Ședințele de familie

Ședințele de familie

Vă ziceam în articolul anterior că o să revin cu câteva idei despre ședințele de familie, așa cum le văd eu. Nu știu vouă cum vi se pare ideea de a avea săptămânal câte o ședință de familie, la care să participe toată lumea, cu mic cu mare, dar pot să vă spun cum mi s-a părut mie la început. Ciudată. De plastic. Prea modernă.

Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță

Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță

Acum că a început deja școala sau grădinița de mai bine de o lună și jumătate, e posibil ca deși integrarea copilului să fie ”completă”, să observi totuși ceva dificultăți și să tragi concluzia că ai un copil mai sensibil decât ceilalți și-apoi să te întrebi ce poți face cu informația aceasta.

Ședințele de familie
Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică