Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță

Sigur că poate funcționa. Multe lucruri pot funcționa, însă se întâmplă adesea că ele, deși pot funcționa, nu funcționează. Multe lucruri pot fi făcute, dar nu sunt. Eu pot mânca o singură înghețată pe săptămână, sau chiar niciuna, niciodată. Dar n-o fac, pentru că intervin mulți factori. Între un bebeluș și un cățel poate exista o relație armonioasă, atâta timp cât părinții iau în calcul mulți factori. E simplu, nu?

De exemplu, ce faci atunci când n-ai un bebeluș cum ai văzut prin filme? Un bebeluș care nu adoarme singur în pătuț după ce ai stins lumina și ai ieșit din cameră, un bebeluș care nu mănâncă liniștit un biberon de lapte și-apoi stă frumos în balansoar și se uită la stele, un bebeluș care nu vrea să vadă patul, țarcul, care stă legat de mama și n-o lasă nici măcar să facă pipi. În esență, un bebeluș normal, cu nevoi normale. Cățelul are și el nevoi normale, iar dacă e și el pui, poate că nu doarme noaptea nici el, poate că-ți ronțăie mobila sau papucii, poate că face pipi prin toate locurile pe care bebelușul e foarte dornic să le lingă. Sau, poate câinele nu e un pui, iar mama e relaxată cu nevoile copilului, primește sprijin, și-atunci toată familia e echilibrată.

Un bebeluș și-un pui de cățel?

Din paragraful anterior v-ați dat seama că poate nu-i chiar cea mai bună idee să aveți un pui de om și-un pui de cățel în același timp în grijă, cu excepția situației în care sunt mai mulți adulți odihniți în casă, ce pot prelua din sarcini.

Mai întâi copilul și apoi câinele sau invers?

Grea întrebare. Pe de-o parte, dacă întâi apare câinele în familie și-apoi copilul, câinele are timp să se adapteze la familie și să se echilibreze. Câinii sunt animale prietenoase și tolerante cu copiii și un stăpân echilibrat își poate susține cățelul chiar și în etapele lui naturale de gelozie la adresa bebelușului. Un alt avantaj de a avea întâi câinele e că reușești să-i vezi comportamentul și poți corecta unele comportamente agresive, înainte ca el să ia contact cu bebelușul.

Pe de altă parte, după apariția bebelușului, câinele își poate schimba comportamentul, mai ales dacă se simte dat la o parte, sau dacă simte că nu mai primește la fel de multă iubire și atenție cum primea înainte. Din acest punct de vedere, mă duce cu gândul la ideea de rivalitate dintre frați și multe lucruri pe care le-am făcut, poate, pentru fratele mai mare, le putem face și pentru câine, atunci când îi aducem în familie (căci și el e parte din familie, nu?) un alt membru. Luați în calcul toate variantele, puneți-vă întrebările și vedeți ce vi se potrivește.

Ce boli aduce câinele acasă?

Câinii pot aduce în familie și boli, dacă nu suntem atenți să-i verificăm periodic, să-i tratăm, să acționăm preventiv. Când am avut primii câini, unul din criteriile de selecție a fost ”să nu lase păr prin casă”. Ei bine, asta n-a prea ajutat, pentru că unul dintre ei a avut o boală de piele pe care medicii au tratat-o în fel și chip (cu vitamine, cu antimicotice, cu uleiuri, cu șampoane, cu pastile). Nu i-a trecut cu nimic, încă îi cade părul, în unele locuri mai mult, în altele mai puțin, dar ce-a fost important pentru noi e că toți medicii ne-au spus că ce avea el nu era transmisibil către om.

Nu toate bolile câinilor sunt așa, așa că o relație apropiată cu medicul veterinar e foarte potrivită. Dar sigur v-ați gândit deja la asta.

Copilul nu poate face orice cu câinele (sigur, nici viceversa)

Atunci când vorbim despre bebeluș și un animal de companie (sau despre un copil și un animal de companie), primul gând e ”Cum să protejez copilul de animal?”, însă, de multe ori întrebarea la fel de potrivită (”Cum să protejez animalul de copil?”) se pierde. Nu, copilul nu trebuie să fie un test de anduranță pentru câine, ci copilul trebuie supravegheat și învățat despre respectul față de animale. Sigur, e drăguț tare când trage câinele de coadă, dar pe câine îl doare, așa că indiferent că vorbim despre un copil de 7 luni sau unul de 7 ani, intervenim și oprim acțiunea.

În plus, un câine ”agresat” de un copil, poate agresa la rândul lui, ca să se apere.

Spațiul copilului și spațiul câinelui

La fel ca în orice altă relație interpersonală, fiecare participant la relație are nevoie de spațiul său, în care să se retragă, atunci când are nevoie să fie cu sine. Copilul are nevoie de un spațiu în care câinele știe că nu are voie, pentru a-i permite copilului să se simtă în siguranță (nu neapărat pentru că e periculos câinele, ci și pentru că, de multe ori, câinele poate fi mai dornic de joacă decât poate oferi copilul). Dacă puteți dresa câinele că în locul X nu are voie, e minunat. Dacă nu puteți face asta, puteți delimita cu gard o zonă din casă, în care copilul se poate retrage (poate un dormitor, poate o zonă din sufragerie sau unde vi se pare vouă mai potrivit)

În același timp, și câinele are nevoie de un spațiu doar al lui, în care să se retragă atunci când e copleșit. ”Locul lui”. Un coș departe de copil, o cușcă, sau o zonă din casă. Când vorbim despre copii mici, care nu acceptă limitele câinelui, e nevoie de intervenția părintelui, care să protejeze ”intimitatea” câinelui. ”Uite, cățelul vreau acum să se odihnească. Hai să-l lăsăm”.

Curățenie?

Despre curățenia care trebuie făcută într-o casă cu câine, nu vreau să scriu, pentru că ideea de curățenie în sine produce în fiecare dintre noi un proces diferit. Pare că relația pe care o avem cu curățenia e mai mult decât atât, e un proces psihologic în sine, așa că n-aș avea ce să spun și să fie relevant la nivelul tuturor.

Sunt curioasă să știu, cu ce întrebări ați rămas citind articolul meu, mai ales dacă aveți în plan fie un copil într-o familie cu câini, fie un câine într-o familie cu un copil.

Săptămâna internațională a vaccinării

Săptămâna internațională a vaccinării

Nu știu dacă știați, dar săptămâna asta e săptămâna internațională a vaccinării. Între 24 și 30 aprilie sărbătorim faptul că vaccinurile administrate responsabil funcționează și că și datorită lor speranța noastră de viață a crescut foarte mult.


Bună! Și bine ai venit la mine pe blog! Eu sunt Diana Vijulie, mamă de doi copii, soție și persoană care studiază constant tot ce ține de dezvoltare personală și parentală. Sunt consilier pentru dezvoltare personală, instructor certificat în disciplină pozitivă, utilizez în lucrul meu și elemente de terapie prin artă, pe care le-am aprofundat în cadrul colaborării mele cu American Art Therapy Association, iar în prezent mă specializez în direcția Analizei Tranzacționale la Yorkshire Training Center Romania și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute. De asemenea, am inclus în pregătirea mea și programul legat de inteligența emoțională, Applied Emotional Intelligence


Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță