Ați zice că un om care și-a mutat acasă editurile care tipăresc și vând cărți de psihologie ar putea scrie mai des articole despre astfel de cărți. Iaca, nu și eu. Mi se pare că atât de tare agasez oamenii cu cărțile mele, încât mi-am dat seama că ele au devenit un subiect inexistent în cele mai multe dintre interacțiunile mele cu oamenii din jurul meu și din jurul blogului meu. Dar astăzi, gata! Știu că până acum ați căutat în librării ghiozdane pentru copii, caiete și penare, caiete tip nu știu cât sau alte lucruri pentru începutul școlii, dar gata!

Astăzi vorbim despre cărți de psihologie și-anume 3 la număr. Despre depresie, pentru că OMS zice că la nivel global, mai mult de 300 de milioane de persoane (indiferent de vârstă) suferă de depresie, așa că sigur e de interes subiectul.

1. Demonul amiezii: O anatomie a depresiei – Andrew Solomon

N-am găsit alta mai bună. Una din cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată pe orice temă, dar și cea mai bună carte despre depresie care mi-a căzut în mâini. E o carte lungă, are multe sute de pagini, în care Andrew Solomon amestecă într-un mod foarte interesant pentru cititor (cel puțin pentru cititorul din mine) experiența proprie cu depresia, experiența altora, date medicale, științifice, statistici, interviuri. E o carte de beletristică științifică, ca un documentar bun, atât obiectiv, cât și cu implicare emoțională.

Am citit-o într-un episod depresiv propriu (așa s-a nimerit, dar bine-a fost că așa s-a nimerit) și mi-au plăcut două lucruri la ea. Unu că normalizează experiența. Da, depresia și orice altă dereglare mentală sună încă și în anul 2019 ca o vrăjitorie. Încă e rușine, încă pare ceva ce nouă nu ni s-ar întâmpla niciodată, pentru că are o aură de interzis, de tabu, de mister, de vină, de defect. Nu, depresia e o boală ca orice boală. Așa cum nu te simți vinovat că ai descoperit că ai ulcer, ci îți iei cuminte pastilele, faci analizele și schimbi dieta, așa nu trebuie să te simți vinovat nici că ai primit diagnosticul de depresie, bipolaritate sau altele.

Și doi, că… deși normalizează experiența și îi elimină din izul de vrăjitorie, ia foarte în serios boala asta. Pentru că e o boală și nu se vindecă nici cu ceai de tei, nici cu plimbări prin parc și nici cu gânduri pozitive. Și-asta nu înseamnă că omul ce suferă de depresie e slab sau se văicărește, ci că nu-ți poți vindeca ulcerul cu gânduri bune, la fel cum nici depresia nu o poți face. Andrew Solomon povestește în cartea lui inclusiv tot traseul său farmacologic în dansul lui cu depresia, explică psihoneurofiziologic cum se întâmplă lucrurile (sau ce știm noi acum că se întâmplă în creierul uman), vine cu date științifice și studii.

Ce mi-a rămas întipărit în minte și mi-a risipit din vina și panica pe care le simțeam când erau dimineți în care nu reușeam să mă adun pentru un duș simplu, de exemplu, e povestea lui din parc. Când, la un moment dat, a simțit că nu mai poate merge, nu mai poate sta în picioare și că are nevoie să se întindă imediat. Ceea ce a și făcut, în mijlocul unei alei pline cu noroi. Și nu s-a mai putut ridica de-acolo. Sau despre experiențele lui similare cu diminețile, însă mult mai intense decât la mine. Când nu reușea să se dea jos din pat, când era nevoie să-i vină prietenii și să-i facă duș sau tatăl și să-l spele pe dinți.

Vă recomand tare să o citiți…

2. Beznă vizibilă: Amintiri despre nebunie – William Styron

Cartea lui Styron acoperă o perioadă de aproximativ o jumătate de an. Relatarea începe în vara anului 1985, când Styron se află la Paris pentru a primi premiul mondial Cino Del Duca. Cu câteva luni înainte, observase deja primele semne ale depresiei, dar le ignorase, iar apoi starea lui mentală se deteriorează rapid. La ceremonia de premierei nu reușește să vorbească, ci doar să scoată un murmur răgușit. Merge apoi la psihiatru pentru tratament, care nu funcționează din prima. Aduce în discuție ideea sinuciderii, pe care o și pune în aplicare, dar nu vreau să vă spun mai multe de-aici.  „

Cartea e similară cărții lui Solomon, dar stilul de scriere e diferit, la fel și nivelul de informație din carte. OK, Styron dezbate și el mult natura depresiei, diferite manifestări ale acesteia, analizează din perspectiva literaturii și artei, aduce în discuție (la fel ca și Solomon) moartea mamei și doliul lui nefăcut după aceasta, însă e mult mai scurtă.

Sincer, la raft m-a atras coperta ei și la fel și titlul. Amintiri despre nebunie… Mi s-a părut interesant. După ce am și citit-o, m-am felicitat pentru achiziție. Și o recomand mai departe.

3. Depresia în 60 de întrebări – Dr. Jean-Luc Ducher

O carte ușor de citit și cap-coadă, dar și punctual, pe ce anume vă interesează. Practic, e o culegere de întrebări și răspunsuri despre depresie. E ca și cum, eu, din poziția mea de client m-aș duce la terapeut și l-aș întreba despre depresie. De unde vine, cum se manifestă, ce pot face, cum se tratează, ce dificultăți pot întâmpina, și multe alte gânduri și nelămuriri. Vă las lista de capitole (adică de întrebări la care răspunde cartea) și o recomand, pentru că e concisă și vine cu răspunsuri clare la întrebări pe care poate nu știai că le ai.

Capitolul 1. Ce este depresia?
1. Depresia este o boală ca oricare alta?
2. Este grav faptul de a face o depresie?
3. Dar ce este, de fapt, depresia?

Capitolul 2. Simptomele depresiei
4. Este, într-adevăr, o depresie?
5. Cum ştiu dacă sunt în depresie?
6. Nu am suferit niciodată atât de mult!
7. Dar nu suntem totuşi depresivi de fiecare dată când ne simţim trişti?
8. Nu mai e mare lucru care să-mi facă plăcere!
9. Nu mai reuşesc să mănânc normal.
10. Somnul meu este din ce în ce mai perturbat.
11. Simt că mă mişc cu încetinitorul.
12. Este normal să mă simt atât de obosit?
13. De ce mă simt vinovată pentru toate şi complet devalorizată?
14. Ce se întâmplă? Am impresia că mintea nu-mi mai funcţionează ca înainte.
15. Ştiţi… nu mai am chef să trăiesc.

Capitolul 3. Formele specifice ale depresiei
16. Mă întreb dacă nu cumva copilul meu face o depresie.
17. Este normal să plâng în fiecare zi de la moartea soţiei mele?
18. Dacă am o recădere, înseamnă că devin maniaco-depresiv?
19. La ora actuală, mă simt în plină formă, chiar prea mult!
20. Mi s-a spus că am o maladie bipolară, ce părere aveţi?
21. Este adevărat că dispoziţia mea variază adeseori, dar nu credeam să sufăr de o maladie bipolară.
22. Sunt aşa de mai mulţi ani.
23. Există mai multe forme de depresie?

Capitolul 4. Dar mâine…
24. Îmi vine greu să cred că m-aş putea vindeca.
25. Credeţi că lucrurile s-ar putea agrava şi mai mult?
26. Cât timp voi mai rămâne aşa?
27. Voi rămâne cu sechele?
28. Risc să am o recădere?
29. Le pot transmite depresia copiilor mei?

Capitolul 5. Asta seamănă cu o depresie, pregăteşte depresia, dar nu este o depresie
30. Mi s-a spus că anxietatea mea este o formă de depresie.
31. Stresul meu nu este, cumva, o depresie?

Capitolul 6. Tratamentele depresiei
32. Ce pot să fac ca să mă vindec?
33. Nu credeţi că m-ar putea ajuta o psihoterapie?
34. Cum funcţionează terapiile cognitive?
35. Înţelegeţi, mi-e frică de medicamente. Chiar trebuie să le iau?
36. Chiar credeţi că trebuie să iau antidepresive?
37. Şi dacă aş lua nişte timoregulatoare ca să-mi ridic mai repede moralul?
38. Un anxiolitic nu ar putea fi de ajuns?
39. Va trebui să iau aceste medicamente toată viaţa?
40. Ce trebuie să fac atunci când mă simt foarte rău?
41. Un păhărel n-ar putea să-mi ridice moralul?
42. Vreau să mă reapuc de sport, credeţi că asta m-ar putea ajuta?
43. Am impresia că nimeni nu mă poate ajuta, nici chiar cei din anturajul meu.

Capitolul 7. Să combatem depresia de la rădăcină
44. Ce am făcut ca să merit această boală?
45. Sunt deprimat din cauza bolii mele fizice?
46. Cum aş putea înceta să-mi fac griji tot timpul?
47. Nu aş fi o mamă bună dacă nu mi-aş face griji pentru copiii mei.
48. Mă simt hărţuită la serviciu. Cum să ies din această situaţie?
49. Este normal să fiu mereu atent la ce cred ceilalţi despre mine?
50. Când eşti perfecţionist… este pe viaţă?
51. Pierd mult timp verificând tot ce fac, nu mai suport! Ce aş putea face?
52. Am mereu nevoie de recunoaştere din partea apropiaţilor mei!
53. Nu trăiesc niciodată în prezent. Cum să nu mai anticipez mereu ce e mai rău?
54. Ce să fac să nu mă mai simt mereu presat de timp?
55. Măcar de-aş putea să dorm din nou ca înainte!
56. Copiii mei nu mă respectă!
57. Cum să trăiesc fără el?
58. Este, oare, din vina „luciferinelor”?
59. Nu am niciodată timp pentru mine!

În concluzie
60. Dar unde este fericirea în toate astea?