În viață nu-s importante faptele, e importantă povestea pe care ți-o spui despre fapte
Mami, mai ții minte când?

Acum un an și ceva am început o nouă rubrică aici pe blog, și anume rubrica denumită ”O părere despre cărți”. În cadrul acestei rubrici, m-am gândit să vă spun părerea mea despre o parte din cărțile citite, pentru că știu cum e să ai nevoie de inspirație atunci când vrei să alegi o carte nouă, dar să nu știi de unde să o iei. Ce s-a întâmplat până la urmă a fost că timpul meu din cabinet a înfulecat aproape cu totul timpul meu de pe blog, iar cititul a luat-o cu mult înaintea scrisului. Drept urmare, rubricuța asta care mă entuziasmase pe mine a luat o mică pauză (de aproape un an?), în timp ce rafturile bibliotecii mele se umpleau de cărți citite. Da, pentru că acum jumătate de an am decis să schimbăm cu totul mobila din living, ca să acomodăm acolo (cu multă prietenie și brațe deschise) o bibliotecă întreagă pe un perete întreg.

Nu mi-am propus să citesc X cărți pe an, pentru că nu mă interesează cantitatea, ci calitatea. Și pentru că dacă aș face asta, aș transforma cititul într-o corvoadă, un alt lucru pe lista mea de lucruri de făcut. Ce am făcut, în schimb, spre deosebire de alți ani, a fost să notez în agendă cărțile pe care le-am citit de la începutul anului. Și din această lista, m-am tot gândit și răzgândit ce să vă prezint. Am citit și cărți mai noi, și cărți mai vechi, am recitit cărți pe care le-am studiat în liceu sau facultate (de exemplu, Kafka, de care m-am reîndrăgostit acum o lună și ceva sau ”Împăratul Muștelor”) și am decis ca astăzi să vă povestesc puțin despre ”Olga”, cartea scrisă de Bernhard Schlink și publicată la editura Polirom.

De ce am ales să citesc Olga?

Primul motiv pentru care am luat cartea în mână a fost numele. Îmi place mult numele Olga. N-aș putea să spun de ce, întotdeauna mi-a plăcut.
În al doilea rând, m-a atras coperta, pictura. Mi s-a părut că portretul cu toate trăsăturile lui, inclusiv tehnica de pictură, se potrivesc atât de bine cu numele Olga și l-am felicitat în gând pe cel care a ales-o (pe pictură, zic).
În al treilea rând am citit descrierea de pe copertă, unde îmi era promis că romanul urmărește, pe lângă viața personajului principal, și istoria recentă sau mai îndepărtată a Germaniei din ultimul secol aproape. Aici m-a câștigat de tot, așa că am luat cartea în mână și m-am dus cu ea la casă și am plătit-o.

Ce am găsit în romanul Olga? [spoiler alert]

Între cele aproape 300 de pagini am găsit, ceea ce mi se promisese. Povestea de viață a Olgăi, de la naștere până la moarte, care merge mână în mână cu povestea de viață a unei țări. Olga se naște în 1883 și moare în 1971, deci romanul și viața ei acoperă o mare parte din tot ce ține de ascensiunea și declinul țării ei natale. Romanul deschide multe subiecte, pentru că Olga Rinke trece prin multe în viața ei. Rămâne orfană, este crescută de o bunică indisponibilă emoțional, învață în ciuda protestelor bunicii pentru a deveni învățătoare, se îndrăgostește de prietenul ei cel mai bun, Herbert, însă trăiește departe de el, care caută măreția în campaniile de cucerire ale Germaniei. Îl pierde pe Herbert până la urmă, care nu se mai întoarce dintr-o expediție organizată necorespunzător. Trece prin război, își pierde auzul, urăște nazismul, renunță la profesia ei de învățătoare, devine croitoreasă, are grijă de naratorul romanului pe vremea când acesta era mic și… dar de-aici nu vă mai povestesc, cu tot spoiler alertul cu tot.

Pentru că Olga, acest personaj integru, blând și puternic, are și secrete pe care nu mă consider demnă să vi le împărtășesc atât de sec aici, fără să-i cunoașteți povestea de viață, fără să vedeți cu ochii voștri cum își repetă scenariul de viață învățat în copilărie în viața ei de adultă.

Ce m-a surprins în romanul Olga?

Ce m-a surprins foarte tare citind această carte, de fapt, mai bine spus ”Ce m-a dezorientat” a fost succesiunea evenimentelor. De la o poveste de viață a cuiva m-aș fi așteptat să înceapă cu nașterea, iar în penultimul capitol să moară, rămânând ca ultimul capitol să rămână deschis pentru lămuriri ulterioare, consecințe sau, pur și simplu ca dovada că deși un om moare, viața continuă să existe pe planetă, în viața celor din jurul lui, șamd. Însă romanul începe, într-adevăr, în copilăria Olgăi, dar Olga nu moare la finalul romanului, ci la jumătate. Pe măsură ce citeam prima parte a romanului mi se părea că știu deja tot ce e de știut despre ea și mi se părea că totul e prezentat foarte superficial. Practic, simțeam viața ei ca un vis, dar nu acel vis în care recunoști toate detaliile, ci acel vis suspendat, difuz, în care nu vezi în profunzime.

De fapt, apoi mi-am dat seama, asta e și frumusețea romanului. Construcția lui. Pare că autorul a construit întâi o structură, ca o plasă cu ochiuri mari, căreia i-a adăugat ulterior toate detaliile necesare s-o transforme în ceva minunat de detaliat.

Mi-a plăcut romanul Olga?

După cum spuneam, prima parte m-a cam supărat. Mi s-a părut că nu e suficient de profund sau de aprofundat și simțeam că parcă mă grăbește cineva s-o citesc (autorul, naratorul sau poate chiar Olga). Dar din a doua parte m-am liniștit și am început să înțeleg și să văd și cea de-a treia dimensiune a personajului, a povestirii, a istoriei cu totul.

O recomand? Da, e o carte frumoasă, blândă, caldă, plină de speranță.

Scandalul – O părere

Drept urmare, când am decis că vreau să-l citesc pe Fredrik Backman, n-am ales nici Un bărbat pe nume Ove și nici Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, pe care le citește și le recomandă toată lumea, ci am ales Scandalul.

Rupture – O părere

Când am adus acasă Rutpure, nu știam la ce să mă aștept. Nu mai citisem nimic scris de Ragnar Jónasson. Sigur că da, citatele de pe coperta din spate a cărții lăudau și autorul și lucrarea sa

Spovedania unui preot ateu – o părere

Ei bine, între cărțile pe care ni le recomandăm am aflat și despre ”Spovedania unui preot ateu”. Mi s-a părut interesantă din prima, prin prisma titlului, care mi-a captat atenția. Ca să fiu sinceră, eram curioasă să aflu dacă este vorba despre un preot care a devenit ateu, sau despre un ateu care a devenit preot. Am cumpărat cartea.

În viață nu-s importante faptele, e importantă povestea pe care ți-o spui despre fapte
Mami, mai ții minte când?