Dacă nu v-ați dat seama din ultimele mele articole (inclusiv cel pe care-l citiți acum), o s-o scriu eu clar și răspicat: punctul central al familiei noastre în momentul de față este (pe lângă vacanță) începerea școlii. Surle și trâmbițe, vă rog! Primul nostru născut (născută, în cazul de față) trece într-o nouă perioadă din viața ei. Și, deși nu pot să spun că mă culc plângând și că mă apucă suspinul la coadă la supermarket, recunosc că sunt puțin emoționată când mă gândesc la asta. Ceea ce, cu siguranță, e normal pentru toți participanții implicați.
Școala și emoțiile
Și Fip e emoționat (mi-a zis într-o zi că lui i se pare ciudat că Ema o să meargă la școală), presupun că și V. e emoționat, Ema e și ea emoționată (aka bucuroasă și nerăbdătoare) să înceapă și eu la fel pe lângă ei.
După ce ne întoarcem din vacanțe o să începem să ne pregătim. La școala la care va merge (și aș vrea să nu insistăm mult asupra numelui școlii, pentru că e irelevant) nu va avea uniformă, însă va avea de purtat zi de zi tricouri polo de o anumită culoare și cu logo-ul școlii cusut în piept. Tot în pachetul de la școală primește și hainele de sport, de festivități și ceremonii și ghiozdanul. Pantalonii sau fustele, pantofii și alte accesorii și le alege ea, după bunul plac. Deci, viața noastră apropos de haine e simplificată mult.
Pe lângă pantaloni și fuste, vom mai avea de cumpărat penar (cu toate cele din interior) și un birou, în jurul căruia să amenajăm spațiul de studiu. Da, am ales o școală unde temele să nu fie la ordinea zilei, ba chiar să nu fie deloc (cel puțin în primele clase), însă tot va avea nevoie de un spațiu de studiu. Iar biroul e un element cheie pentru orice viitor nou școlar. E ceva important, ca atunci când îți iei buletinul la 14 ani sau permisul la 18.
Așadar, după ce ne întoarcem din concediu, vom merge să cumpărăm biroul pe care și-l va alege ea, în fața căruia să punem un scaun și pe care să așezăm și un … monitor.
Internetul ca bibliotecă virtuală
Din punctul meu de vedere, momentul în care începe școala coincide (cel puțin la noi în familie) cu momentul în care copilul poate folosi internetul la valoarea lui de bibliotecă virtuală. OK, laptopul e instrumentul cu care lucrează mami și tati, de pe telefon vorbim, de pe ambele putem vedea filmulețe sau desene, putem instala și jocuri (pe telefon, pe laptop nu am făcut asta). Dar cea mai importantă funcție a laptopului e că răspunde la întrebări. Împrăștie informații. Deschide porți de existența cărora altfel nici nu vei ști.
Și, deși n-am trecut asta prin filtrul familiei, mă gândesc că o să fie un moment bun în care Ema să primească și ea un laptop.
Și aici intervin regulile. Despre cum văd eu importanța alfabetizării digitale am scris mai în detaliu în acest articol: Copiii și importanța alfabetizării digitale, așa că n-o să intru în detaliile astea acum. Ce vreau, însă, să spun acum, e că menținând ideea că la vârsta asta nu există intimitate în utilizarea laptopului și pentru că vreau să susțin utilizarea lui în scopuri de învățare, vreau ca procesul ăsta să fie clar legat de spațiul de învățare. Și simbolic, și concret.
Dacă nu am fi trăit în 2019, m-aș fi gândit că ar fi oportun un desktop și nu un laptop. Desktop care să stea pe birou, în spațiul de învățare și să nu poată fi utilizat decât de-acolo. Dacă ar fi să mă întorc la tinerețea mea, probabil ar trebui construit de la zero, eventual cu piese SH; placă video, audio (vai, ce importante erau astea când eram eu tânără…), procesor, hard (hai că încă îmi mai amintesc ce era în spatele cutiei metalice :D). Dar probabil că nu-i fezabil și că laptopul e o decizie mai înțeleaptă pe care am putea să o luăm. Iar laptopul poate fi legat simbolic și fizic de spațiul de învățare, atunci când el e conectat la un monitor. Problem solved…
Pe lângă legătura asta simbolică, mai e un motiv la care mă gândesc: dimensiunea ecranului și impactul asupra vederii, concentrării și posturii corpului. Cu un laptop e mult mai ușor să-ți strici postura corpului, pentru că poate nu ești de fiecare dată atent la cum e amplasat ecranul față de ochii tăi. În plus, n-o să alegem un laptop greu și imens, ci unul mai mic. Care are și el un ecran mai mic. Așa că, lucratul pe un ecran fix, ridicat la nivelul propice, un ecran mare, e mult mai OK.
Ce alegem? O viață limitată, dar fără riscuri? Sau decizii mai grele, care vin cu progres?
Ce simplu e acum, când încă avem control. Când încă știu ce face, când încă n-are telefonul ei și nici laptopul ei. Când interacțiunile cu prietenii se întâmplă față în față, cu noi în preajma lor, sau în fața casei. Când își sună prietena de pe ceasul ei pe ceasul prietenei și nu vorbesc decât puțin, pentru că se termină bateria. Și oricum se aude tot, pentru că ceasul funcționează cu speaker. Am putea s-o mai ținem o vreme așa, pentru că ar fi mai simplu pentru noi să interzicem decât să limităm. Dar n-ar fi în beneficiul ei…
Așa că, viață virtuală, stai că ne urcăm și noi în tren s-ajungem la tine.
Și care e superputerea ta?
”Care ar fi superputerea ta?” e una din întrebările mele preferate. Atunci când copiii (ai mei sau ai altora) îmi răspund la întrebarea asta, aflu incredibil de multe detalii despre universul lor interior. Aflu despre dorințele lor, despre fricile lor, despre speranțele lor, despre felul în care se văd și felul în care vor să devină.
”Care ar fi superputerea ta” e o întrebare care întreabă, de fapt:
Holul de la intrare prietenos cu copiii
Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici.
Cum am abordat noi relația cu tehnologia
Taskul meu specific pentru vârsta la care sunt ei (deși e doar 2 ani diferență între ei, sunt la vârste foarte diferite) e să le pun limite, în timp ce le dau și libertate. Sau iluzia libertății. Mă întreb mereu ”Cum să le pun limitele astea, fără să simtă că sunt constrânși? Cum să punem limitele astea împreună, ca să fie și responsabilitatea lor, nu doar a mea? Cum să scoatem tot ce-i mai bun din relația cu tehnologia și să nu ne lovim de ce e nociv?”.