Laptopul ca instrument de învățare
4 jocuri pentru copii pe care le poți juca în mașină

Când era Ema mică își dorea foarte mult să facă balet. Nu știu de unde pornise pasiunea asta, dar a insistat mult să-i găsim o școală de balet. Despre cum a fost după ce am găsit școala de balet, am scris aici.

La început i-a fost greu să se integreze, apoi a început, încet-încet să se simtă în largul ei. A mers la balet o vreme până când, la un moment dat, mi-a zis că nu mai vrea să meargă la cursuri de balet pentru copii. Îi ajunsese cât făcuse acolo, nu fusese vorba despre pasiune, ci doar despre curiozitate, așa că n-am mai mers. Nu am renunțat de tot, în sensul că baletul l-a înlocuit cu gimnastica. Merge săptămânal la cursuri de gimnastică de ceva vreme deja (de mai bine de un an) și se bucură să-și constate mereu progresele. De unde la început abia reușea să facă o tumbă, acum îi iese și roata cu o singură mână. Ceea ce mie mi se pare wow. Sigur, dacă am fi mai consecvenți cu orele de gimnastică (în tot timpul ăsta am avut perioade în care nu am reușit eu să termin treaba atât de devreme încât să ajungem, a avut și repaus medical de la apendicită, am mai fost plecați, etc.), ar fi mult mai avansată decât e acum, dar, una peste alta, eu văd mari beneficii în urmarea sportului ăstuia.

Însă astăzi n-o să vorbesc despre gimnastică, ci despre sora mai muzicală a acestui sport: baletul. Baletul și beneficiile lui asupra dezvoltării copilului (nu zic ”Fetiței”, pentru că baletul nu e exclusiv pentru fete).

1. Îmbunătățește postura corporală și controlul asupra propriului corp

Poate nu-i corect să spun că o ”îmbunătățește” dacă e să vorbesc despre copii mici. Copiii mici, crescuți ca la cartea anului 2019 (cu multă mișcare, cu acces controlat la televizor/telefon/tabletă, cu timp petrecut în aer liber) oricum au o postură bună. Postura se strică de la poziții nefirești îndelungate pe canapea când ochii sunt zgâiți la telefon, la tabletă, la laptop sau la televizor, când copilul cară frecvent și necorespunzător greutăți (poate prea mari pentru fizicul său), când există ceva probleme medicale. Baletul întreține această postură sănătoasă și o îmbunătățește, dacă ea a fost alterată. În timpul cursurilor de balet, o bună parte din timp e dedicată posturii dansatoarei sau dansatorului, coordonării mușchilor, echilibrului, cunoașterii propriului corp și controlării lui. La cursul la care mergea Ema, atunci când balerina nu-și ținea poziția corectă a degetelor de la picioare, primea un feedback jucăuș despre ”degețelele neascultătoare” pe care ea le putea face să devină ”ascultătoare” și să le țină în poziția corectă.

2. Stimulează simțurile proprioceptiv și vestibular

Când eram mică știam că există 5 simțuri, cărora li se adăuga misticul ”al șaselea simț”. Aveam simțul vizual, auditiv, tactil, olfactiv și gustativ. Am aflat, ulterior, că sunt mai multe. Mie îmi place teoria care zice că sunt 8. Pe lângă cele 5 de care v-am zis, mai iau în considerare așa: simțul vestibular, simțul proprioceptiv și simțul interoceptiv. Mai multe detalii despre cele 8 simțuri puteți citi în articolul meu ”Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra”, ca să nu mai repet aici informația de acolo.

3. Aduce structură creativă în viața copilului

Baletul este o formă de artă. La fel ca și muzica și la fel ca și pictura. Și ai nevoie de o anumită înclinație pentru ele. Însă, nimic nu se îmbunătățește dacă nu există o structură și dacă nu depui efort. Când urmărești un spectacol de balet, poate ești fascinat de ceea ce vezi. Eu una sunt. Grația balerinelor, ușurința (aparentă) cu care el plutesc pe scenă, toate par atât de facile și de naturale, ca un gând și ca un vis. Însă, în spatele reveriei se află multă muncă. Extrem de multă muncă. Structură, efort, disciplină. Chiar și dacă nu vorbim de balet la nivel de performanță, cursurile la care merg copiii aduc asta în viața lor.

4. Crește încrederea în sine a copilului

Atunci când începi să înveți ceva nou, înveți pentru că nu știi cum se face. Și te duci acolo și încerci și nu-ți iese din prima. O iei încet, azi un pic, mâine un pic, azi degețelele sunt neascultătoare, mâine sunt un pic mai ascultătoare. Azi nu poți să faci săritura deloc, mâine o faci, dar te împiedici, exersezi, exersezi, exersezi și îți iese până la urmă.
Când vorbesc cu Ema despre gimnastică, subliniez mereu procesul prin care trece. Cum a transformat neputința în putință și neștiința în știință. Cum acum un an și jumătate îi ieșea o mică săritură cu suport de mâini când voia să facă roata, iar azi o face cu o singură mână de sprijin.
Și, la fel de important, baletul (ca și gimnastica) e un domeniu în care te poți mereu perfecționa. În care îți stabilești niște scopuri, dar poți adăuga mereu scopuri noi. Pentru că nu vei fi niciodată perfectă, ci mereu perfectibilă. Pentru că nu va exista momentul 0 în care să poți spune ”Gata, acum știu și pot tot”. La fel cum e viața în sine.

5. Promovează un stil de viață sănătos

Baletul e sport. Ca să poți fi bun la acest sport, ai nevoie să depui efort fizic. Ca să depui efort fizic, ai nevoie să antrenezi mușchi. Să ai o dietă sănătoasă. Să te odihnești bine. Iar atunci când copiii urmează acest sport grațios de mici, se pun niște baze care să-i îndrume toată viața.

6. Contribuie la sentimentul de apartenență și la socializare

Baletul se face în grup. Nu doar cursurile, ci și spectacolele ulterioare. Da, există momente de solo în spectacole, dar ele sunt punctele culminante ale unui dans al grupului. Atunci când Ema a început cursurile de balet, primul lucru care a impresionat-o a fost grupul de fetițe dansatoare. Un grup compact de copii cu același interes, toate îmbrăcate la fel, ca un plus adus sentimentului de apartenență. Un grup de copii care întâmpină dificultăți similare, dar în care fiecare copil găsește alternative proprii de rezolvare. O văd și acum, la gimnastică. Atunci când se alătură o nouă fetiță echipei, îmi spune la finalul orei: ”Mi-am făcut o nouă prietenă astăzi”. Chiar dacă e o prietenă cu care se vede doar la antrenament, e o prietenă nouă. Și chiar dacă grupului îi aparține miercurea, de la ora 4, e un grup care n-ar fi la fel dacă ea n-ar fi acolo. Și asta contribuie la fel de mult și la creșterea încrederii în sine.

E important, însă, cum se face învățarea. De fapt, e important ca învățarea la cursul de balet să se potrivească cu modul de învățare al familiei, pentru că procesul să fie creativ pentru copil și nu restrictiv. Căutați informații despre casa de balet aleasă, feedback direct de la părinții ai căror copii urmează acea școală de balet, și ascultați ce vă spune copilul. Dacă tot am vorbit despre gimnastică, pot să vă spun că Ema lucrează foarte bine cu antrenoarea ei. Însă feedbackul altor mame despre antrenoare a fost diferit. Pentru că fiecare copil e diferit și fiecare copil trăiește experiența și relația cu adultul cu ”autoritate” în mod diferit.

De la telefon la cifoză – Impactul tehnologiei asupra întregului corp

De la telefon la cifoză – Impactul tehnologiei asupra întregului corp

”Hei, vorbim foarte mult despre impactul tehnologiei asupra psihicului copiilor, asupra calității relațiilor lor, despre dezvoltarea cognitivă și emoțională și vorbim mult prea puțin despre efectele asupra întregului corp”.

Știați că există și ceva ce se numește ”Smartphone pinky”? Reprezintă deformarea degetelor mici de la mână, deformare care provine din susținerea telefonului mobil pe ele. Căutați pe google și o să vedeți cum arată…

Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

”Care ar fi superputerea ta?” e una din întrebările mele preferate. Atunci când copiii (ai mei sau ai altora) îmi răspund la întrebarea asta, aflu incredibil de multe detalii despre universul lor interior. Aflu despre dorințele lor, despre fricile lor, despre speranțele lor, despre felul în care se văd și felul în care vor să devină. 

”Care ar fi superputerea ta” e o întrebare care întreabă, de fapt:

Laptopul ca instrument de învățare
4 jocuri pentru copii pe care le poți juca în mașină