3 cărți pentru copii despre perspective

Mai sunt câteva săptămâni până când se termină și mult așteptata vacanță de vară. Pe 9 septembrie reîncep grădinițele și școlile. Dacă aveți copii de grădiniță, asta nu o să vă afecteze neapărat planurile de vacanță, însă dacă aveți copii de școală, după 9 septembrie s-a terminat (pentru o vreme cu plecările lungi). Și la noi în familie o să avem una bucată școlar(ă) începând din toamnă și trebuie să recunosc: lipsa asta de flexibilitate în stabilirea concediilor îmi displace profund. Dar, csf, ncsf. Ne-am adaptat ca niște ființe sociale și responsabile ce suntem și săptămâna viitoare plecăm în concediu.

Plecăm în concediu cu copiii, pentru prima dată la un drum mai lung. Nu am fost cu ei mai departe de Craiova dintr-un singur foc. Când am ajuns până aproape de Cluj, am făcut-o într-un tur de țară. Nu știu dacă decizia mea o fi una sănătoasă sau una care vine din traumele mele de mamă timpurie, când amândoi au urât cu pasiune mersul cu mașina chiar și pentru 10-15 minute, dar până acum pe distanțe lungi am luat avionul și basta. Acum o să mergem și noi, ca toți oamenii din zonă, în vacanță în Grecia. La momentul la care am făcut rezervările, visteria familiei se golise brusc din cauza unui eveniment neprevăzut, așa că am ales să mergem un pic mai low budget și să renunțăm la avion. Sigur, nu ne dezicem de la drumurile noastre nu foarte lungi și vom înnopta în Sofia, dar chiar și-așa, ne așteaptă niște drumuri de câte 5 ore.

Cum o să-i distrăm pe copii pe drum? Sau cum o să se distreze ei (deja simt că nu mă mai privește la fel de mult distracția lor 🙂 )? Sau ce jucării luăm la noi, care să nu umple mașina cu totul și pe care să nu ne temem că le descompletăm (pe lângă 2-3 păpuși și 2-3 mașinuțe și un pistol)? Vă las aici câteva idei de jocuri de călătorii care nouă ne plac. Zic ”nouă” pentru că din moment ce jucăm împreună, trebuie să ne placă și nouă, adulților. Nu doar copiilor. Deci, avem drept de veto la jocurile care nu ne plac sau de care ne-am plictisit. Sunt puține, pentru că mai puțin contează jocul și mai mult contează compania, știți cum e. Iar copiii noștri sunt chiar o companie plăcută și foarte previzibili, dacă ar fi să adaug asta. Filip câștigă aproape mereu pentru că e … hm hm … norocos, pentru că e foarte isteț la chestii care țin de lumea reală (street smart îi zicem noi, practic îi merge bine mintea inteligenței emoționale 🙂 ). Și pentru că soră-sa, obișnuită să fie intelectuala familiei (yup, când copiii se joacă la locul de joacă, ea stă cu noi la masă și citește sau face exerciții de matematică și abia așteaptă să înceapă școala ca să primească teste și teme – o să fie dezamăgită când o să vadă că unul din criteriile mele de selecție pentru școală a fost fix: ”Puține sau deloc teme” :)))… așa, cum ziceam, și pentru că soră-sa, cu avantajul vârstei, experienței și cunoștințelor acumulate, îl subestimează serios. Ultima oară când l-a subestimat, a pierdut în câteva minute aproape toate piesele de la șah, deși Filip mai avea doar un turn și un nebun, apoi rămași doar cu regii și câte doi pioni, au decis că-i cazul de remiză. A și zis ”Aha, Fip s-a descurcat mult mai bine decât mă așteptam”. There you go… Închipuita poziție de superioritate ne dă de furcă și nouă, adulților, care pierdem în viață din cauza ei. Darămite într-un joc de șah. Lecție de viață, cum s-ar zice.

Daaaaaaar, se vede că n-am mai scris pe blog de ceva vreme. M-am întins la scris ca o bunicuță nevorbită și voi, probabil, tot așteptați să vă povestesc despre jocurile astea magice: mici, care nu se pierd, care ne distrează, pe care le putem juca în mașină sau în camera de hotel, sau pe plajă, sau pe masa de la restaurant, când mâncarea se lasă prea mult așteptată. Say no more.

Să trecem, deci, la treabă. Iată preferatele de dimensiuni reduse ale familiei noastre:

Monopoly Deal – Joc de cărți

Avem acasă jocul clasic Monopoly și avem și Monopoly Junior. Și le jucăm și pe unul și pe celălalt. Dar, când eram într-o zi într-o librărie, se ridică un cap victorios dintre rafturi și strigă cu entuziasmul omului care a găsit ceva pierdut din timpuri străvechi: ”Maaaamiii, am găsit!!!”. Capul era al lui Fip, iar comoara lui era jocul din poză. L-am întrebat dacă-l căuta de mult timp, însă mi-a infirmat această ipoteză. ”Cum să-l caut, dacă nici nu știam că există?”. Mkay.

Oricum, jocul de cărți îmi place mai mult decât varianta lui e boardgame, pentru că e mai flexibil. Pentru că ai mai mult spațiu de decizie și nu ține de noroc decât într-o foarte mică măsură. Nu vă lăsați păcăliți de ce scrie pe cutia lui. Nu, nu prea se joacă în 15 minute și e potrivit pentru vârste mai mici de 8 ani. Da, cu Filip jucăm cu cărțile la vedere, pentru că nu știe să citească și încă nu a învățat pe de rost ce reprezintă fiecare cartonaș. Dar alte impedimente nu avem.

Și, spre deosebire de fratele lui mai mare cu zaruri și pioni, îl putem juca și în mașină, pe drum.

UNO

Cred că am scris de jocul ăsta de multe ori până acum, dar îl avem de 3 ani și e încă în topul jocurilor preferate în casa noastră. În poză era 28 decembrie 2017 și eram în tren. Seamănă puțin (mai mult) cu jocul de Macao pe care îl puteți juca din orice pachet de cărți, dar dacă o să-i întrebați pe ai mei, cu care joc și UNO și Macao, cele două nu se exclud, pentru că ”Mami, dar sunt două jocuri diferite. La fel cum supa e diferită de felul 2”. Da, ok. Am înțeles ușorul iz de șantaj :)) Așa că transmit mai departe informația: Deși seamănă, nu-s același lucru și le puteți juca pe ambele.

Păcălici

Vai, ce-mi plăcea jocul ăsta când eram mică. Era preferatul meu. Foloseam cartonașele alea în fel și chip, jucam și singură, la două mâini, atunci când n-aveam cu cine să joc. Îmi plăcea tare mult. M-am bucurat să găsesc într-o librărie o variantă cu aceleași ilustrații ca cele de când eram eu mică. La fel cum m-am bucurat când am găsit un joc de șah care mirosea exact ca jocul meu de când eram mică. L-am cumpărat fără să clipesc, după ce l-am mirosit bine pe toate părțile, sub ochii foarte nelămuriți ai doamnei care-l vindea și ai lui V.

Cât despre Păcălici, că despre el era vorba, ăsta chiar e un joc bun pentru jucat în mașină. Îl jucați și voi când erați mici?

Cortex IQ Party

E un joc greu, un joc care provoacă jucătorii (mici sau mari), care pune la lucru memoria, concentrarea, intuiția, logica, rapiditatea, care antrenează simțurile. Jocul e unul competitiv, pentru că întorci cartea cu provocarea și primul care se anunță, trebuie să răspundă la ea. Dar noi nu jucăm așa, iar pentru Filip am renunțat și la presiunea timpului. Practic, alegem pe rând câte o carte și încercăm să rezolvăm provocarea. Și încercăm până ne iese. Pentru noi nu mai e un joc de competiție, cu câștigători și pierzători, ci un joc despre a rezolva o problemă, cum rezolvi problemele de matematică. E unul din cele mai istețe jocuri pe care le avem.

Astăzi o să mă duc într-o librărie să găsesc și un joculeț mic, cu zar, bun pentru călătorie. Am văzut unele magnetice de la Momki, care par foarte potrivite pentru drumul cu mașina, cu avionul sau pentru a fi jucate pe plajă și suntem gata pregătiți de plecare.

 

Păpușile și jocurile de rol

Cât a trecut de când erați voi mici și vă jucați cu păpuși? Sau mașini? Sau ce-or fi fost? La mine a trecut atât de mult timp, încât ieri au scos copiii dintr-un cufăr bebelușul meu preferat de când eram mică (îl chema Bebiță) și au început mâinile să i se dezintegreze. În apărarea vârstei mele,

3 cărți pentru copii despre perspective