Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că atunci mâncăm cel mai des la restaurant, pentru că atunci stăm cel mai mult timp pe-afară și ne spălăm pe mâini mai rar, pentru că folosim mai multe băi publice, lifturi, pentru că ajungem în zone unde sunt mai multe insecte decât în casa noastră cu plase la geam și tot așa.
În ciuda faptului că toxiinfecția alimentară e la tot pasul (sau poate fi la tot pasul), ea poate fi și destul de serioasă, ba chiar gravă. Mai ales pentru persoane în vârstă sau copii sau alte persoane cu sistemul imunitar scăzut. Dar articolul acesta o să-l scriu din perspectiva de mamă de copii.
Cel mai liniștită am fost în vacanțele în care am putut găti în casă. Nu pentru că aș fi așa pasionată de gătit, ci pentru că așa știam că le ofer copiilor hrană preparată corect, despre care știam cam tot ce era nevoie să știu (cel puțin din punctul ăsta de vedere). Cel mai simplu ne-a fost cu multicookerul, pe care l-am aruncat în portbagaj și l-am folosit la destinație. Dar astea au fost vacanțele mai lungi, petrecute cu totul în același loc.
As we speak, vă scriu de pe un fotoliu foarte similar fotoliului meu din cabinet, însă din Sinaia. Suntem într-o vacanță în care n-am stat mai mult de 2 nopți în același loc. 4 adulți și 4 copii. Nu, nu am cărat multicookerul după noi, ci am mâncat mereu la restaurant. OK, am ales după recomandări, după cum ni s-a părut nouă că arată un restaurant de la care să nu plecăm cu toxiinfecție alimentară și ne-a ieșit. Deși știu că nu am controlat eu nimic, de fapt. E doar o iluzie.
Ce e toxiinfecția alimentară?
E simplu. În mediul nostru, în mâncare și chiar și în noi înșine există o grămadă de bacterii. Unele sunt benefice pentru sistemul nostru digestiv (și nu numai, dar despre el vorbim acum), iar altele nu. Atunci când cele care nu sunt benefice apar în mâncarea pe care o mâncăm, poate să apară toxiinfecția alimentară.
O recunoaștem după următoarele simptome:
- greață
- vomă
- crampe abdominale
- diaree
- febră
- dureri de cap
Cum ajungem să facem toxiinfecție alimentară
Prin apă contaminată
Acum mulți ani am călătorit în India. Primul sfat primit de la oricine mai fusese pe-acolo a fost: ”Ai grijă ce apă bei”. Trebuia să beau (și am și băut) strict apă îmbuteliată, dar nu îmbuteliată de orice îmbuteliator. Pe cât posibil, trebuia să caut ceva mai cunoscut ochilor și urechilor mele europene.
Valabil și pentru orice călătorie. Scrie pe un carton că apa de la izvorul de pe marginea drumului e potabilă? O fi, dar parcă tot nu le-aș da copiilor. Intră și la noi normalitatea apei la carafă? Tot nu le-aș da copiilor, temându-mă că multe restaurante nu respectă norme.
În plus, pe lângă apa pe care o bem, mă gândesc de două ori și la apa cu care spăl fructele pentru copii.
Prin mâini nespălate
Prima întrebare care-mi vine în minte atunci când mă servește cineva la restaurant e: ”Oare s-o fi spălat pe mâini după ce a fost la baie?”. Sigur, nu mă agăț de întrebarea asta, ci mi-o adresez mai mult cu o curiozitate infantilă, decât ca să mă stresez cu ea. Știu clar că e posibil să nu. Și că nu pot controla nicicum asta. Și că poate el s-o fi spălat, dar bucătarul nu.
Ce puteți face aici? Nu mare lucru.
Ce pot eu controla sunt mâinile proprii și mâinile copiilor proprii. Nu exagerez nici cu dezinfectantul, dar ne mai și dezinfectăm din când în când, mai ales dacă mi s-a părut mie că la baie săpunul era exagerat de îndoit cu apă. Sau dacă nu e apă deloc.
Prin depozitare necorespunzătoare
Asta se poate întâmpla și acasa, nu doar la restaurant. Chiar și fără să știm. Cumpăr de la supermarket ceva ce n-a fost depozitat corect, nu știu, mănânc, și iaca toxiinfecția alimentară în intimitatea propriei case.
Ce pot eu să fac e să citesc ambalajele produselor și să le depozitez în concordanță, să nu las mâncare gătită prin bucătărie, ci să folosesc frigiderul.
Prin suprafețe contaminate
Tocătoare, cuțite, farfurii, alte suprafețe de la bucătărie sau de la bar. Din nou, pot controla cumva asta? Nu. Ce pot controla e să comand mâncare bine preparată termic, în speranța că prin preparare dispar crocobaurii. Și evit să comand mâncare tăiată la bucătăria restaurantului după ce a fost preparată.
Cu ajutorul insectelor
OK, eu am depozitat corect alimentele, m-am și spălat pe mâini, am tăiat mâncarea cu cuțite curate după ce a fost gătită. Și mi se așază o muscă pe cartofi și gata-s contaminați. Da, știu. Exagerez. Probabil că nu se întâmplă într-o clipită. Dar ați înțeles ideea.
Ce pot face? Să nu mănânc mic dejun de la un hotel căruia i se pare o idee bună să expună bufetul suedez în curte, fără să acopere în niciun fel alimentele de pe platouri. Să acopăr la mine acasă mâncarea lăsată pe masă. Să comand mâncare bine preparată termic de la restaurant.
Dacă vedeți simptomele de mai sus la copii, chiar dacă ați respectat cu religiozitate toate recomandările pentru a evita toxiinfecția alimentară, supravegheați-i bine și țineți legătura, dacă puteți, cu medicul pediatru. Acum vorbesc din perspectiva mamei de copii de aproape 5 și aproape 7 ani, care au un sistem imunitar decent. Iar pentru copiii mai mici, fiți și mai pe fază, pentru că deshidratarea apare foarte rapid atunci când copilul vomită și are diaree și e posibil ca în câteva ore să-i pună deja viața în pericol. Știu, nu e ok să mergeți la spital pentru orice nimic. Toxiinfecția alimentară e departe de a fi ”orice nimic”.
Cum să ajuți o mamă care alăptează
De-asta mamelor din vremurile noastre le e greu să alăpteze. Nu doar pentru că promovarea laptelui praf este extrem de violentă. Nu doar pentru că nici pediatrii nu încurajează alăptarea. Nu doar pentru că în filme bebelușul e calm și liniștit și doarme singur în pătuț toată noaptea. Sau toate astea prin atât de multă putere, pentru că lipsesc modelele din viața de zi cu zi.
Nu știu cum a fost procesul tău de alăptare, tu – mama care citești acum, dar gândește-te cum ar fi fost dacă ai fi văzut cu lejeritate femei alăptând de când te știi.
3 lecții importante pe care mi le-am luat din pandemie
Parcă mă și tem să zic asta, că cine știe cum se întoarce, dar pare că totuși am încheiat-o de tot cu pandemia. Yuhuu… Au fost niște ani grei, ca în filmele despre viitor, pe care le vedeam la tv, dar am supraviețuit (la propriu) și, cel puțin în cazul meu, mi se pare că nu am reluat viața de unde o lăsasem. Ci că am crescut trecând prin experiența asta și, ca un erou care a trecut prin fel și fel de încercări, am dobândit skilluri noi, care să mă ajute mai departe în călătoria mea.
Ce-mi mai face Neuromul Morton?
Acum ceva timp am scris un articol denumit ”Cu ce încalți picioare suferinte”, în care povesteam despre problemele mele cu picioarele. Povesteam în articolul respectiv cum m-am trezit într-o seară de iarnă, când eram cu copiii la plimbare, că nu mai pot nicicum să stau încălțată în piciorul drept, pe care îl simțeam că îmi ia foc dacă nu îl eliberez imediat din adidasul altminteri confortabil, în care era încălțat.Țin minte că m-am descălțat și că am mers așa spre casă, ca Cenușăreasa, cu un picior în adidas și cu celălalt în șosetă. Azi revin cu un update, după atâția ani.
Cum le vorbim copiilor despre boală
Discuțiile cu copiii despre boală și moarte sunt niște discuții destul de dificile. Copiii abia acum învață despre aceste concepte, le și înțeleg diferit decât le înțelegem noi (am scris mai multe aici despre cum înțeleg copiii conceptul de moarte în funcție de vârsta...
De ce suntem atât de furioși la volan?
Și cum eram noi pe autostradă, eu fiind la volan, un alt șofer a început să ne facă șicane. Absolut gratuit, cred că doar împuns de pasiunea lui de a se arăta puternic în fața unor femei. Ne depășea, ne frâna în față. Se punea în fața noastră atunci când aveam pe cineva în paralel și încetinea foarte tare. Dacă îl depășeam, ne fugărea pe autostradă, apoi se punea iar în fața noastră și frâna. Niciuna dintre noi nu i-a dat satisfacția de a-i arăta că ne irita cu bullyingul lui la volan, iar asta cred că îi dădea și mai multă energie să continue. Din fericire sunt un șofer destul de experimentat și un terapeut în contact cu propriile mele emoții, așa că n-am făcut nicio boacănă. Dar era un joc extrem de periculos. La un moment dat m-am gândit să trag pe dreapta într-o parcare și să aștept să se îndepărteze, dar am avut noroc că a ieșit el de pe autostradă la un moment dat.
3 Feluri în care relația cu mașina e ca orice relație din viața ta
Poate că atunci când auzi cuvântul ”relație”, te gândești la o relație romantică, la relația de cuplu. Și-atunci poate că îți sună ciudat să citești titlul acestui articol și să observi cum eu compar relația asta iubitoare, plină de inimioare și fluturi în stomac cu relația cu o mare bucată de tablă, plină de șuruburi, uleiuri și mecanisme zgomotoase, pufăitoare și unsuroase. Și-s de acord. Nu e atâta poezie din relația cu mașina. Însă există și unele puncte comune. În special ideea că a depune eforturi active pentru a menține o relație este esențialul pentru o relație solidă și de lungă durată. Iar asta e valabil în relația cu partenerul sau partenera, cu copiii, cu prietenii, dar și cu mașina.
Ieșiți în natură cu copiii
Am decis de anul acesta să scoatem copiii mai des la efort fizic în natură. Să facem mai des drumeții prin pădure și pe munte, să alegem trasee mai lungi sau mai grele. Mi se pare că le trebuie asta și, ca s-o zic pe-aia dreaptă, îmi trebuie și mie. Eu am nevoie să...
Vine ziua Emei
V-am zis când i-am luat lui Filip un seif de bani cadou de ziua lui, ca să-și țină în el pușculița și bomboanele? Pușculița ca să nu mai rătăcească banii prin toată casa, iar bomboanele ca să nu i le mai mănânce taică-su, cică.
Cum învățăm copiii să mănânce echilibrat?
N-am mai scris de mult timp un articol pe tema asta. Cumva, era un subiect mai mult de interes când erau copiii mai mici și pe măsură ce au crescut, și-a mai pierdut din importanța declarată. Chiar dacă în viața noastră de zi cu zi, tot e ceva important pentru mine. Însă e important altfel.
Generația Captain Planet
Pe măsură ce trec anii, mă observ că devin și eu din ce în ce mai atentă la impactul pe care îl am eu asupra mediului. Fac parte din generația care a crescut cu ”Captain Planet” la televizor, însă desenul animat era doar o formă, fără fond. Discuțiile despre mediu și reciclare erau aproape inexistente în spațiul în care eu am crescut, deși risipă era mult mai puțină pe vremea aia. Dar nu din considerente de respect față de planetă, ci pentru că așa ne era viața.