Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea
3 cărți ușurele de vacanță
În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să intru în detalii, aia a fost o vacanță cam fără jucării. Nu am luat de acasă aproape deloc jucării (mai puțin cărțile de joc Păcălici și jocul UNO, care era și încă a rămas de mare angajament în familia noastră si o scenă de teatru, pe care nu prea o puteau folosi decât împreună), ca un experiment pe care am vrut să-l fac. De fapt, am vrut să-mi confirm o ipoteză (și mi-am confirmat-o):

”Nu cumva copiii ăștia ai mei se înțeleg mai bine dacă n-au pe ce jucării să se certe?”

Ei, și tot în articolul anterior v-am promis și că o să revin cu niște sugestii de cărți mai profunde. Așa că am ales top 3 cărți la care am plâns cu lacrimi de crocodil anul ăsta. Mi-a fost greu să le aleg, pentru că am plâns la foarte multe. Bun, eu plâng și la reclame la bere, asta ca să știți la ce vă raportați. În fine. Astea sunt cărțile la care am plâns cel mai tare. Dap. Toate sunt cu copii.

1. Măștile Fricii – Camelia Cavadia

La Măștile Fricii am plâns pentru prima dată anul trecut. Anul ăsta doar am reluat plânsul, când am reluat și cartea. E povestea de viață a unei femei fostă copilă într-o familie parțial “tradițională”, parțial monstruoasă. Știu, ar fi cazul să mă las mai greu impresionată de torturile la care au fost supuși mulți dintre copiii generației noastre, crescuți într-o societate complet disfuncțională, însă când voi face asta o să mă caut și mai tare în terapie.

Cartea e grea, e dură, am citit-o și recitit-o în timp ce, parcă, mă sufoca cineva. Am fost furioasă, mi-a fost frică, am fost tristă. Am simțit compasiune pentru personajul principal, m-a scos din minți, am înțeles-o, i-aș fi zis vreo două, am iubit-o.

Sunt multe paragrafe pe care vă sfătuiesc să le citiți pe stomacul gol.

2. Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Itubre

Subiectul Holocaustului l-am căutat mai mereu în lecturile și în viața mea. Sunt de părere că e ceva ce trebuie neapărat să integrăm în ființa noastră. Cu toate durerile, cu toată furia, cu orice trăire de rău de la stomac vine experiența aprofundării subiectului, pentru că doar astfel putem fi în contact cu ororile de care suntem toți capabili. Așa că am citit istorie pe tema asta, am văzut cele 300238903 de documentare care rulează zilnic la tv pe tema Holocaustului, am fost în lagăre de concentrare, am citit cărți pe tema asta, am văzut și filme. Da, recunosc, “Lista lui Schindler” n-am putut să-l văd până la capăt, ba încă mai visez scene din el. Dar așa cum am plâns citind cartea asta, n-am plâns la niciuna.

E emoționantă și dureroasă, e sensibilă și puternică și e reală.

3. Înainte să fim ai voștri – Lisa Wingate

Cartea asta alternează plânsul cu zâmbete, momente amuzante, cu durere. Speranță cu resemnare și multe alte extreme. Nu vreau să dau prea mult din carte, pentru că oricum aș pune problema, ar dispărea din secrete și vi s-ar dezlega prea ușor misterele, așa că vă spun doar că e cu copii și că e tristă. Și că pe mine m-a și înfuriat de multe ori, nu doar că mi s-a părut tristă. Că m-a provocat să stau cu durerea aia și cu neputința, iar asta e foarte greu pentru mine. Să stau cu sentimentul de neputință, cu frustrarea legată de a fi incapabil să schimbi o realitate care nu-ți place.

3 lucruri care credem că-i ajută pe copiii… Și nu-i ajută

3 lucruri care credem că-i ajută pe copiii… Și nu-i ajută

Astăzi e o zi măreață. O zi în care inaugurez o nouă rubrică a blogului. Și anume, rubrica ce nu pare să necesite prea multe lămuriri, denumită explicit 3 LUCRURI. Astăzi discutăm despre 3 LUCRURI pe care părinții le spun copiilor lor cu bună credință, dar care nu-i...

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea
3 cărți ușurele de vacanță