În alți ani aș fi fost deja sătulă de soare și mare până la finalul lunii iulie. Sătulă de nisipul fin din geanta de plajă, sătulă de pielea uscată de la sare, sătulă de părul încâlcit, dar care așa frumos arată a vacanță. Sau, în cel mai rău caz, sătulă de clorul din piscină, sătulă de șezlong, sătulă de crema de plajă. Dar anul ăsta parcă nici n-a venit vara încă. De trei luni mă tot simt ca în aprilie și parcă a merge la plajă e încă nepotrivit. “O să vină și vremea pentru asta. E timp destul.”
Doar că, dacă mă uit în calendar, nu mai e deloc destul timp. A trecut mai bine de jumătate de vară, iar noi nu doar că n-am scos cortul din debara, dar nici măcar o zi n-am fost, de dimineața până seara, printre scoici pisate fin amestecate cu piele, păr și iubire.
O prietenă m-a întrebat chiar ieri dacă sunt OK, când și-a dat seama că n-am simțit vara pe pielea mea încă anul ăsta.
De luni, însă, intru în concediu. Iar în august chiar ne așteaptă și marea. Nu marea noastră neagră, ci o mare turcoaz, de data asta. Să mă inspire când pictez cu copiii, să-mi bucure ochii și sufletul. Și nu știu cum sunt copiii voștri la mare sau ce faceți voi pe plajă, dar eu dacă-mi aleg bine locul de ședere și evit aglomerația, am doi copii fericiți și liniștiți, care se bucură și se joacă și fac asta luându-și spațiul lor și lăsându-mi-l mie pe al meu. De-asta, la mare, am reușit mereu și să mă joc cu ei, și cu nisipul, și cu marea, dar și să-mi trag sufletul, să respir, să citesc. Cel mai bine ne înțelegem pe plajă, e lucru bine știut ăsta.
Acum doi ani am stat mult împreună cu ei la mare. Am închiriat un apartament în Constanța și ne-am mutat “acasă” acolo. A fost minunat, una din cele mai frumoase vacanțe pe care le-am avut. Plecam la plajă și nici nu ne stresam să luăm după noi un miliard de jucării sau de obiecte inutile sau doar parțial utile. Pentru că eram doar eu cu ei, nu puteam căra prea multe, așa că selectam ce ne trebuia cu adevărat: hainele cu protecție UV, gustări, câteva jucării de nisip, apă, acuarele și pensule, cărți, 2 prosoape și micuțul cort cu protecție UV, pentru când ni se acrea de soare.
Am citit atunci cât pentru un an întreg. Practic, nu mi-au ajuns nici pe un ochi toate cărțile cu care mă pregătisem de acasă. Am avut nevoie de mai multe.
Vara anului 2019 nu mă mai așteaptă cu o vacanță la fel de lungă, dar stoc de cărți de vacanță tot mi-am făcut. Iar ca să vă ajut și pe voi să vă hotărâți ce puneți în bagajul vostru, vă dau 3 idei de cărți ușurele de vacanță. Iar în articolul următor o să revin cu 3 cărți mai puțin ușurele, dar care mi-au plăcut mult.
1. Trei cuvinte, cinci minciuni – Michel Stanovici
O carte vacanțoasă, o poveste rapidă de iubire, intensă. E cu durere, cu introspecții, cu trădare, însă, dacă ar trebui s-o caracterizez scurt, i-as zice că-i despre o iubire intensă. Sau despre intensitatea unei iubiri. Se citește repede, cartea curge ușor, mai e și scurtă. Nu m-aș vedea citind-o altfel decât pe un șezlong.
2. Omul care a cucerit timpul – Elan Mastai
OK, când am zis “cărți ușurele” nu m-am referit la lungimea cărților respective. “Omul care a cucerit timpul” e o carte foarte lungă, dar, în ciuda acestui fapt, se citește repede. E o carte SF despre călătoria prin timp, chiar n-am mai citit o astfel de carte de foarte mult timp. Personajul principal pleacă dintr-un an 2016 extrem de bine dezvoltat și futuristic, față de cum arată 2016-ele vieții noastre. Călătorește în timp și schimbă, astfel, viitorul. De-asta în 2016-ele nostru avem iPhone și roboței care aspiră pe jos, dar nu ne deplasăm cu mașini zburătoare, nu ne hrănim cu mâncare sintetizată și încă mai avem probleme financiare. E și cu iubire, e și cu familie, e și cu influența părinților în viitorul copiilor, e și cu suferință, e și cu un limbaj colorat și foarte degajat. Și cu suspans.
3. Inocenții – Ioana Pârvulescu
Nu știu dacă să-i spun chiar “ușurică”. E o carte destul de profundă, însă atât de dulce scrisă, încât am simțit că mi se lipește de mână și de suflet și rămâne acolo chiar și după ce o termin. Nu pot să vă spun ce anume m-a atras atât de mult la ea, pentru că povestește despre o copilărie cu care eu nu mă identific prea mult. Copilăria mea a fost mai târziu, copilăria mea a fost mai singură, copilăria mea a fost într-un oraș gri și prăfuit, într-un bloc gri și prăfuit. Copilăria mea n-a fost în comunism decât puțin (aveam 4 ani și jumătate la revoluție). Copilăria mea a fost foarte diferită de copilăria pe care am trăit-o citind cartea Ioanei. Poate că asta e cheia în care să citesc atașamentul meu de carte.
E una din cărțile puse în raftul cărților cu eticheta “Carte-de-suflet: A se reciti!”
Voi ce cărți ușurele, dar frumoase, ați citit în vacanță?
Un penar interesant pentru copii și porția mea de melancolie
Acum îi pregătesc pe copiii mei de școală, dar nu mai e nevoie de atât de multe cumpărături. Plătim la școală o taxă de rechizite, așa că nu mai cumpărăm nici caiete și nici creioane. Toți copiii au aceleași carioci, în aceleași borcane, aceleași caiete preliniate, a căror etichetă e scrisă de învățătoare sau de copil. Dulapul cu rechizite nu mai e acasă, ci la școală, pentru că acasă n-ar avea ce să caute. Copiii nu aduc de la școală caiete, nu aduc nici teme, decât rar spre foarte rar. Odată ce ies pe poarta școlii, rolul lor de școlar rămâne acolo și vine acasă copilul liber.
3 lucruri pe care le-am învățat de la tata despre condus
Așa că sunt amândoi afară și ascultă mașina, iar mie asta îmi aduce aminte de copilărie, când tații vecini se strângeau in fața blocului si fiecare dintre ei meșterea la mașina proprie. Dacă treceai pe-acolo, era ca o expoziție de picioare care ieșeau de sub mașini.
Deși eu eram fată, iar sub nicio mașină nu era ascunsă jumătate de femeie, care să-și etaleze picioarele in fustă și tocuri ieșind de sub portbagaj (și nici nu văzusem vreodată o astfel de femeie), îmi imaginam ca atunci când o să fiu și eu om mare și serios, ca tata, și eu o să meșteresc la fel.
3 lucruri esențiale în cabinetul (meu) de psihoterapie
Când m-am mutat în noul cabinet, mi-am dat seama că am foarte multe lucruri de care am nevoie și pe care le folosesc. Și pe lângă ele, am mai cumpărat și altele, la fel de necesare. Am umplut spațiul de canapele (necesare pentru grupuri: nu e nimic mai enervant decât să stai pe un scaun incomod atunci când intri în contact cu emoții grele, care oricum îți provoacă disconfort; măcar s-o faci într-un spațiu blând, pufos, primitor) și fotolii confortabile. Am 3 tipuri de mașină de cafea, un purificator de aer, aerul condiționat, plante și flipchart, căni fel și fel, pe toate gusturile, multe tipuri de ceai, lapte pentru cafea și câte o gustare sănătoasă, pentru când terapia îți provoacă foame sau grijă de tine.
Bună! Și bine ai venit la mine pe blog! Eu sunt Diana Vijulie, mamă de doi copii, soție și persoană care studiază constant tot ce ține de dezvoltare personală și parentală. Sunt consilier pentru dezvoltare personală, instructor certificat în disciplină pozitivă, utilizez în lucrul meu și elemente de terapie prin artă, pe care le-am aprofundat în cadrul colaborării mele cu American Art Therapy Association, iar în prezent mă specializez în direcția Analizei Tranzacționale la Yorkshire Training Center Romania și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute. De asemenea, am inclus în pregătirea mea și programul legat de inteligența emoțională, Applied Emotional Intelligence