În alți ani aș fi fost deja sătulă de soare și mare până la finalul lunii iulie. Sătulă de nisipul fin din geanta de plajă, sătulă de pielea uscată de la sare, sătulă de părul încâlcit, dar care așa frumos arată a vacanță. Sau, în cel mai rău caz, sătulă de clorul din piscină, sătulă de șezlong, sătulă de crema de plajă. Dar anul ăsta parcă nici n-a venit vara încă. De trei luni mă tot simt ca în aprilie și parcă a merge la plajă e încă nepotrivit. “O să vină și vremea pentru asta. E timp destul.”
Doar că, dacă mă uit în calendar, nu mai e deloc destul timp. A trecut mai bine de jumătate de vară, iar noi nu doar că n-am scos cortul din debara, dar nici măcar o zi n-am fost, de dimineața până seara, printre scoici pisate fin amestecate cu piele, păr și iubire.
O prietenă m-a întrebat chiar ieri dacă sunt OK, când și-a dat seama că n-am simțit vara pe pielea mea încă anul ăsta.
De luni, însă, intru în concediu. Iar în august chiar ne așteaptă și marea. Nu marea noastră neagră, ci o mare turcoaz, de data asta. Să mă inspire când pictez cu copiii, să-mi bucure ochii și sufletul. Și nu știu cum sunt copiii voștri la mare sau ce faceți voi pe plajă, dar eu dacă-mi aleg bine locul de ședere și evit aglomerația, am doi copii fericiți și liniștiți, care se bucură și se joacă și fac asta luându-și spațiul lor și lăsându-mi-l mie pe al meu. De-asta, la mare, am reușit mereu și să mă joc cu ei, și cu nisipul, și cu marea, dar și să-mi trag sufletul, să respir, să citesc. Cel mai bine ne înțelegem pe plajă, e lucru bine știut ăsta.
Acum doi ani am stat mult împreună cu ei la mare. Am închiriat un apartament în Constanța și ne-am mutat “acasă” acolo. A fost minunat, una din cele mai frumoase vacanțe pe care le-am avut. Plecam la plajă și nici nu ne stresam să luăm după noi un miliard de jucării sau de obiecte inutile sau doar parțial utile. Pentru că eram doar eu cu ei, nu puteam căra prea multe, așa că selectam ce ne trebuia cu adevărat: hainele cu protecție UV, gustări, câteva jucării de nisip, apă, acuarele și pensule, cărți, 2 prosoape și micuțul cort cu protecție UV, pentru când ni se acrea de soare.
Am citit atunci cât pentru un an întreg. Practic, nu mi-au ajuns nici pe un ochi toate cărțile cu care mă pregătisem de acasă. Am avut nevoie de mai multe.
Vara anului 2019 nu mă mai așteaptă cu o vacanță la fel de lungă, dar stoc de cărți de vacanță tot mi-am făcut. Iar ca să vă ajut și pe voi să vă hotărâți ce puneți în bagajul vostru, vă dau 3 idei de cărți ușurele de vacanță. Iar în articolul următor o să revin cu 3 cărți mai puțin ușurele, dar care mi-au plăcut mult.
1. Trei cuvinte, cinci minciuni – Michel Stanovici
O carte vacanțoasă, o poveste rapidă de iubire, intensă. E cu durere, cu introspecții, cu trădare, însă, dacă ar trebui s-o caracterizez scurt, i-as zice că-i despre o iubire intensă. Sau despre intensitatea unei iubiri. Se citește repede, cartea curge ușor, mai e și scurtă. Nu m-aș vedea citind-o altfel decât pe un șezlong.
2. Omul care a cucerit timpul – Elan Mastai
OK, când am zis “cărți ușurele” nu m-am referit la lungimea cărților respective. “Omul care a cucerit timpul” e o carte foarte lungă, dar, în ciuda acestui fapt, se citește repede. E o carte SF despre călătoria prin timp, chiar n-am mai citit o astfel de carte de foarte mult timp. Personajul principal pleacă dintr-un an 2016 extrem de bine dezvoltat și futuristic, față de cum arată 2016-ele vieții noastre. Călătorește în timp și schimbă, astfel, viitorul. De-asta în 2016-ele nostru avem iPhone și roboței care aspiră pe jos, dar nu ne deplasăm cu mașini zburătoare, nu ne hrănim cu mâncare sintetizată și încă mai avem probleme financiare. E și cu iubire, e și cu familie, e și cu influența părinților în viitorul copiilor, e și cu suferință, e și cu un limbaj colorat și foarte degajat. Și cu suspans.
3. Inocenții – Ioana Pârvulescu
Nu știu dacă să-i spun chiar “ușurică”. E o carte destul de profundă, însă atât de dulce scrisă, încât am simțit că mi se lipește de mână și de suflet și rămâne acolo chiar și după ce o termin. Nu pot să vă spun ce anume m-a atras atât de mult la ea, pentru că povestește despre o copilărie cu care eu nu mă identific prea mult. Copilăria mea a fost mai târziu, copilăria mea a fost mai singură, copilăria mea a fost într-un oraș gri și prăfuit, într-un bloc gri și prăfuit. Copilăria mea n-a fost în comunism decât puțin (aveam 4 ani și jumătate la revoluție). Copilăria mea a fost foarte diferită de copilăria pe care am trăit-o citind cartea Ioanei. Poate că asta e cheia în care să citesc atașamentul meu de carte.
E una din cărțile puse în raftul cărților cu eticheta “Carte-de-suflet: A se reciti!”
Voi ce cărți ușurele, dar frumoase, ați citit în vacanță?
3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…
câte altele mai facem.
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri.
3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă
Îmi doresc tare mult ca anul acesta să ne mutăm. Decizia asta vine și cu entuziasmul noului, și cu frica efortului, dar și cu tristețea faptului că dacă ne iese, vom lăsa în urmă casa în care s-a născut Filip și în care au crescut amândoi. Da, știu. Acasă este acolo unde suntem noi. Și, în același timp, îmi e confortabil și să mă uit la fiecare colțișor de casă și să am amintiri cu fiecare spațiu în parte.
3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie
Când eram mică, cei mai puternici oameni de pe lume (în afară de părinți și bunici) erau: doamna care cântărea la magazin, doamna farmacistă care ne dădea bonul pentru medicamente, medicul care putea să-ți dea un micuț nimic din cabinetul lui când terminai și controlorii din autobuze.
Toate aceste personaje mă fascinau. Mi se părea că fac ceva ce nu e la îndemâna muritorilor de rând.
Bună! Și bine ai venit la mine pe blog! Eu sunt Diana Vijulie, mamă de doi copii, soție și persoană care studiază constant tot ce ține de dezvoltare personală și parentală. Sunt consilier pentru dezvoltare personală, instructor certificat în disciplină pozitivă, utilizez în lucrul meu și elemente de terapie prin artă, pe care le-am aprofundat în cadrul colaborării mele cu American Art Therapy Association, iar în prezent mă specializez în direcția Analizei Tranzacționale la Yorkshire Training Center Romania și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute. De asemenea, am inclus în pregătirea mea și programul legat de inteligența emoțională, Applied Emotional Intelligence