Încă de când era Ema mai mică ea a fost greu de impresionat. Stiu că îmi propusesem explicit într-o perioadă să transformăm părticele din viața noastră într-o aventură, însă, fiind atât de greu de impresionat, nu reuseam niciodată.
– Ema, ne-am pierdut în pădure si nu mai stim să ajungem la cabană. Ce aventură, nu?
– Nu.
– Ema, suntem cu bicicletele în cele mai mari noroaie si, uite, am trecut cu bicicleta chiar prin râu. Ce aventură, nu?
– Nu.
– Ema, am rămas blocați cu masina pe o plajă pustie. Oare cum o să mai iesim de aici? Trebuie să căutăm ajutoare. Ce aventură, nu?
– Nu.
Până la urmă am renunțat. Asa e viața noastră, lipsită de orice aventură.
Ei bine, Fip e mult mai usor de impresionat. Practic, nu trebuie să depun eu niciun efort. El e pur si simplu impresionat de viață în sine. Viața e o aventură, atunci când stii din ce unghi s-o privesti.
Zilele trecute am fost cu el în supermarketul din cartier. Un supermarket normal, cu produse si rafturi, cu cumpărători si oameni care lucrează în magazin, cu lapte, cu ouă, cu apă, cu cafea. Si cum căutam eu cafeaua în raft (iar viața mea devine si ea o aventură când rămân fără cafea în casă, ceea ce se si întâmplase, de fapt), vine Fip la mine, mă ia de mâini, mă priveste prin ochi direct în suflet si-mi zice cu entuziasmul pe care toți l-am avut cândva (ok, mai puțin Ema), dar l-am pierdut pe parcurs:
– Mami, omul ăla a clipit la mine!
– Ce om? Cum adică?
– Maaaaamiiiii. Păzitorul! Păzitorul a clipit la mine cu un singur ochi! Cred că stie unde e comoara. De-asta e Păzitor aici, că stie unde e comoara. Mami, trebuie să găsim comoara de care vorbeste Păzitorul! Haide odată!
Eu îmi găsisem comoara. Era într-un pachet prin care se simțeau boabele. I-am mulțtumit (în gând) Păzitorului comoarei si celor câteva milioane de oameni care au făcut comoara respectivă posibilă (mi-am amintit de un TED talk pe care l-am văzut în avion, cu un tip care decide să mulțumească tuturor celor responsabili pentru cafeaua lui si pe care vi-l las mai jos).
Si mi-am confirmat. Viața fără cafea chiar e o aventură!
Via
În pandemie ne puteam proteja copiii cu ușurință – Ceva ce nu credeam că voi spune
În fine, deși eram tare curioasă ce se întâmplă cu ea și îmi doream foarte mult să o ajut, am depus toate eforturile de ”mama anului” ca să nu fiu intruzivă și îngrozitoare și să-i respect spațiul personal al gândurilor și al emoțiilor.
Spre seară, s-a deschis ca o floare. Nu era obosită, ci era tristă.
3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă
Ehei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine.
Și-mi mai place și că, de când lucrez de-acasă, sunt mai flexibilă în felul în care îmi dau voie să mă îmbrac, mai ales pentru că de la talie în jos nu se vede cum arăt. Și nu, nu stau în pantaloni de pijama, așa cum poate că vă așteptați să spun, ci astăzi vreau să vă povestesc despre fusta mea preferată de … tulle. Și cum o potrivesc eu, ca să nu fiu prea Cenușăreasa mahmură după bal.
Jurnal de lucrat de-acasă
În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin
În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin.
Pentru voi cum e? Și voi lucrați din dulap/baie/de pe masa de călcat?