Articol scris vineri. Doar că atât m-am entuziasmat cu alegerile astea, că nici nu l-am mai publicat. Între timp am făcut ieșirea de weekend în grup mai mare, am fost și la vot pe bicicletă și repetăm și weekendul viitor. Voi pe unde ieșiți cu bicicletele, atunci când nu vreți parcuri?
Alaltăieri dimineață mă întreabă V:
– Voi la ce oră ajungeți mâine acasă?
Uf, asta e o întrebare foarte bună. Mi-o adresez și eu, adesea. Și tot adesea n-am un răspuns la ea.
– Nu știu. De ce?
– Aștept un curier.
– Cu ce?
– Cu ceva.
N-a fost chip să mai scot ceva de la el. Cu ceva. Dar ce-o fi ceva-ul ăla? O nouă pereche de adidași de alergat (experiența ultimelor luni m-a învățat că se întâmplă des să vină curieri la noi cu adidași de alergat :)))? Ceasul cu GPS al lui Fip? Vreun dispozitiv tehnic de existența căruia pe lumea asta abia acum aflu? M-am tot sucit și răsucit, m-am perpelit pe toate părțile. Ce poate să fie?
Aseară ajungem acasă (târziu), parchez în fața curții și-l văd la portiță cu un prieten, meșterind la două biciclete. Mari. Da. Cu asta venise curierul. Cu două biciclete noi, cu roți imense. Mă întreb în mintea mea dacă una o fi pentru mine.
– Aha, deci cu asta trebuia să vină curierul. Cu biciclete.
– Da. Una pentru tine și una pentru mine.
Da. A mea e fix la fel de mare ca a lui. Ca să înțelegeți, bicicleta mea anterioară e ușor hipsterească și are roți de 20. Asta de-acum e de două ori mai mare. Când m-am urcat pe ea, am simțit că încalec un cal. Am dat-o puțin într-o parte ca să mă pot urca. Dar apoi… Când am început să pedalez… Să schimb viteze. Vai de mine! Are suspensii! Are viteze (și cealaltă avea. 3 din care mergeau doar 2)! Are o șa pe care stau, nu alunec de pe ea!
Nici nu mi-am dat seama că aveam nevoie de toate astea până când nu m-am dus pe drumul de pământ, prin câmp, de lângă casă. Pe drumul respectiv mi-am rupt fundul și spatele cu cealaltă bicicletă. Am chiar și un filmuleț în care arăt ca în bancurile alea cu măicuțele care merg pe bicicletă prin gropi (nu e kosher, știu, dar fix așa mă simțeam. ”Dacă vă mai hliziți mult, vă pun șaua înapoi la bicicletă și vă pun să mergeți pe asfalt”).
În fine. Pentru că și Fip a renunțat acum vreo 2 luni la roțile ajutătoare și e foarte abil și agil, plănuim ca duminică, după ce mergem la vot, să ne luăm bicicletele la spinare și să pedalăm cu ele prin pădure. Voi ce vreți să faceți în weekend?
Cum să câștigi rechizite pentru copilul tău, dar și 1000 EURO pentru clasa copilului tău
Acum mulți ani, mult prea mulți ani (dar frumoși ani) aș fi fost în a treia zi de școală (da, băiețelul îmbrăcat în trening din poza în care toate fetițele erau în fustă și bluză cu volane, eram eu, pe la 7 ani și câteva luni, în prima mea zi...
Mami, mai ții minte când?
– Mami, mai ții minte când eram eu mic și dormeam la tine în brațe?
Da. Le mai țin minte pe toate. Zilele astea ne-au năpădit amintirile.
Au trecut deja 7 ani și 4 luni de la
Viața e o aventură
Ei bine, Fip e mult mai usor de impresionat. Practic, nu trebuie să depun eu niciun efort. El e pur si simplu impresionat de viață în sine. Viața e o aventură, atunci când stii din ce unghi s-o privesti.