Articol scris vineri. Doar că atât m-am entuziasmat cu alegerile astea, că nici nu l-am mai publicat. Între timp am făcut ieșirea de weekend în grup mai mare, am fost și la vot pe bicicletă și repetăm și weekendul viitor. Voi pe unde ieșiți cu bicicletele, atunci când nu vreți parcuri?
Alaltăieri dimineață mă întreabă V:
– Voi la ce oră ajungeți mâine acasă?
Uf, asta e o întrebare foarte bună. Mi-o adresez și eu, adesea. Și tot adesea n-am un răspuns la ea.
– Nu știu. De ce?
– Aștept un curier.
– Cu ce?
– Cu ceva.
N-a fost chip să mai scot ceva de la el. Cu ceva. Dar ce-o fi ceva-ul ăla? O nouă pereche de adidași de alergat (experiența ultimelor luni m-a învățat că se întâmplă des să vină curieri la noi cu adidași de alergat :)))? Ceasul cu GPS al lui Fip? Vreun dispozitiv tehnic de existența căruia pe lumea asta abia acum aflu? M-am tot sucit și răsucit, m-am perpelit pe toate părțile. Ce poate să fie?
Aseară ajungem acasă (târziu), parchez în fața curții și-l văd la portiță cu un prieten, meșterind la două biciclete. Mari. Da. Cu asta venise curierul. Cu două biciclete noi, cu roți imense. Mă întreb în mintea mea dacă una o fi pentru mine.
– Aha, deci cu asta trebuia să vină curierul. Cu biciclete.
– Da. Una pentru tine și una pentru mine.
Da. A mea e fix la fel de mare ca a lui. Ca să înțelegeți, bicicleta mea anterioară e ușor hipsterească și are roți de 20. Asta de-acum e de două ori mai mare. Când m-am urcat pe ea, am simțit că încalec un cal. Am dat-o puțin într-o parte ca să mă pot urca. Dar apoi… Când am început să pedalez… Să schimb viteze. Vai de mine! Are suspensii! Are viteze (și cealaltă avea. 3 din care mergeau doar 2)! Are o șa pe care stau, nu alunec de pe ea!
Nici nu mi-am dat seama că aveam nevoie de toate astea până când nu m-am dus pe drumul de pământ, prin câmp, de lângă casă. Pe drumul respectiv mi-am rupt fundul și spatele cu cealaltă bicicletă. Am chiar și un filmuleț în care arăt ca în bancurile alea cu măicuțele care merg pe bicicletă prin gropi (nu e kosher, știu, dar fix așa mă simțeam. ”Dacă vă mai hliziți mult, vă pun șaua înapoi la bicicletă și vă pun să mergeți pe asfalt”).
În fine. Pentru că și Fip a renunțat acum vreo 2 luni la roțile ajutătoare și e foarte abil și agil, plănuim ca duminică, după ce mergem la vot, să ne luăm bicicletele la spinare și să pedalăm cu ele prin pădure. Voi ce vreți să faceți în weekend?
În pandemie ne puteam proteja copiii cu ușurință – Ceva ce nu credeam că voi spune
În fine, deși eram tare curioasă ce se întâmplă cu ea și îmi doream foarte mult să o ajut, am depus toate eforturile de ”mama anului” ca să nu fiu intruzivă și îngrozitoare și să-i respect spațiul personal al gândurilor și al emoțiilor.
Spre seară, s-a deschis ca o floare. Nu era obosită, ci era tristă.
3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă
Ehei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine.
Și-mi mai place și că, de când lucrez de-acasă, sunt mai flexibilă în felul în care îmi dau voie să mă îmbrac, mai ales pentru că de la talie în jos nu se vede cum arăt. Și nu, nu stau în pantaloni de pijama, așa cum poate că vă așteptați să spun, ci astăzi vreau să vă povestesc despre fusta mea preferată de … tulle. Și cum o potrivesc eu, ca să nu fiu prea Cenușăreasa mahmură după bal.
Jurnal de lucrat de-acasă
În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin
În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin.
Pentru voi cum e? Și voi lucrați din dulap/baie/de pe masa de călcat?