În fiecare seară am acasă doi copii, doi porcușori de Guineea și un câine de care trebuie să am grijă. Mai am și un soț, dar el e suficient de responsabil să se descurce dacă eu mă încurc.

Copilul 1 mănâncă roșii, dar nu prea îi plac castraveții, nu vrea cașcaval, dar vrea avocado, nu-i plac bananele, îi plac însă merele, nu vrea stafide, ci vrea merișoare, vrea brânză de capră, nu-i place cozonacul, dar îi place crema de brânză cu miere, vrea semințe în iaurt și-așa mai departe.

Copilul 2 nu mănâncă roșii, dar iubește castraveții, adoră cașcavalul, dar nu-i place avocado nicicum (de la o vreme), preferă bananele și n-are niciodată chef de mere, mănâncă stafide, dar zice că-s bleah merișoarele, vrea brânză de vacă, ar mânca un cozonac întreg, dar să nu vadă crema de brânză cu miere și să nu-i pun semințe în iaurt, că vine sfârșitul lumii.

Ce le place la comun e simplu: piure de cartofi, copănele de pui și schnițel, cereale cu lapte, pomello și ceai.

Porcușoarele mănâncă salată, dar nu le place varza, mănâncă morcov, dar nu le place păstârnac, gustă din măr, dar nu se dau în vânt. Mănâncă și ele castraveți și le plac ardeii, pătrunjelul și mărarul și fânul. Și cam atât.

Câinele ar mânca de toate, dar n-are voie, că se strică la stomac și mă ceartă V. Lui îi fac orez cu carne și legume, îi mai cumpăr conserve cu mâncare de câini și, câteodată, bobițe.

Puteți observa ușor că dacă o să mă duc la magazin, sunt foarte puține chestii în comun pentru toți cei implicați. Și dacă mă apuc să gătesc, la fel. Doar că nu sunt dispusă nici fizic și nici emoțional să gătesc câte un fel de mâncare pentru fiecare. No way in hell. Și-așa, când sunt cu copiii acasă nu că le gătesc zilnic, dar o mai fac și de două ori pe zi. Iar când suntem pe la birouri, cabinete și grădinițe, gătitul se întâmplă zilnic (deși, în ultima lună n-am mai avut timp decât să încropesc chestii, dar acum fu o perioadă ieșită din comun, cu multe mutări și schimbări, care m-au vlăguit).

Din fericire, a venit primăvara și noroc că V. și cu mine am decis că trăim pe salate, în care punem de toate și fiecare-și alege ce vrea de-acolo și mănâncă. Ema alege roșiile, avocado și salata în sine, Filip castraveții și brânza (pentru că punem brânză de vacă… V. nu mănâncă brânză de capră, ci doar de vacă), eu avocado, castraveți, brânză și rucola, V. le mănâncă pe toate.

Iar dacă avem chef de ceva ce ei nu mănâncă (de exemplu orez, pe care l-au rupt în două amândoi când erau mici, dar acum nici nu vor să-l mai vadă), au liber să mănânce altceva din frigider (în general iaurt cu sau fără semințe, cu miere și fructe congelate. E o cină minunată, să fie sănătoși).

Voi cum stați la capitolul ăsta? Mai are cineva timp și energie să gătească diferențiat? Sunt conștientă că e imposibil să ne găsim toți cu gusturi egale în ale mâncării, și-atunci că-i deplasat să te aștepți să mănânce toată lumea același lucru. Și mai sunt și conștientă că nu pot mai mult de-atât. Nu-i mai mult timp, nu-i nici mai multă energie.