3 lucruri pe care să le faci ca să încurajezi autonomia copilului
15 reguli pentru siguranța copiilor pe bicicletă
– Ce mi-o fi trebuit? Nu mai bine stăteam io fain frumos acasă pe canapea, într-o pătură și citeam ceva? Am atâtea cărți care așteaptă la rând… Ce mi-o fi trebuit să mă bag în așa ceva? Să mă urc io pe scenă și să zic … ce? Sigur toată lumea din sală știe deja tot ce urmează să zic. În fine. Am zis că vin, vin. Zic repede ce-am de zis și gata.

Monologul de mai sus se petrecea în capul meu, în drumul dintre metrou și un restaurant de la Universitate, unde mă vedeam cu prietenele mele înainte să ajung la Teatrul Excelsior, să mă urc pe scenă și să fiu moderator și vorbitor la un eveniment despre copii și tehnologie. Mergeam apăsat, cu căștile în urechi, cu paltonul maro pe mine și mă simțeam drăguță pe dinafară. Și foarte îngrijorată pe dinăuntru.

Știam monologul ăsta, pentru că nu era nici prima și (sigur) nici ultima dată când îmi rula în cap. Îmi rula de fiecare dată înainte să vorbesc pe la câte un eveniment. Cu cât mai mare evenimentul, cu atât mai înfocat dialogul. În autoanaliza mea și în terapie am cam identificat de unde vine conflictul. Din cele două părți ale mele care vor să supraviețuiască. Una dintre ele are nevoie să fie văzută și auzită pentru a supraviețui. Iar cealaltă are nevoie să fie invizibilă pentru a supraviețui. Amândouă sunt înfricoșate și furioase și amândouă se desfășoară în mintea mea și mă obosesc teribil.

Și amândouă tac în cele 20 de minute cât stau cu prietenele mele la ”ceva de băut”. Și-apoi amândouă își reiau cearta din mintea mea, pe măsură ce mă apropii de teatru. Dau muzica mai tare.

Intru, îmi las paltonul și văd sala. Wow. Sunt, după cum spuneam, la Teatrul Excelsior, la conferința organizată de Social Moms și sponsorizată de Orange: ”Copiii, față în față cu tehnologia”, eveniment pe care am fost invitată să-l moderez și la care voi și vorbi. Am prezentare și tot ce-mi trebuie. Sunt, cum ar veni, foarte pregătită. Dar, ce de lume e pe scaune! Tac amândouă părțile. Cred că au intrat amândouă în freeze.

Mă ia Ruxandra Luca de un braț și ies din reverie. Îmi povestește despre ce o să vorbesc. Sunt confuză și nu pricep de ce îmi spune ea despre ce o să vorbesc? Îmi crește pulsul și îmi trec prin minte o mie de gânduri și idei. N-am priceput ce și cum. S-a schimbat ceva și eu nu știu. Sau alte gânduri, pe care nici măcar nu le-am definit prea bine. Dar mă lămurește repede. ”Hai să le spunem și părinților de la televizor despre ce o să povestești astăzi, ca să știe și ei”. Aaaaa, daaaaa! Evrika! Îmi amintesc, într-un final, că motivul pentru care am ajuns acolo cu jumătate de oră mai devreme este să dau un interviu. Ruxandra pregătește un material despre subiectul conferinței și o să vorbim puțin despre asta. Deja nu mai am timp și chef de părțile din mintea mea și le ignor. Mi-am intrat în ritm.

Ruxandra e drăguță și zâmbește mult în timp ce-i răspund la întrebări și mă simt foarte confortabil. Puteți urmări aici materialul despre care vă povestesc (sau cu click pe imagine):

.

O văd, apoi, pe Georgiana Roșculeț, care urmează să vorbească și ea și pe minunatele fete organizatoare de la Social Moms. Fac cunoștință și cu celelalte două vorbitoare, stabilim puțin planul pentru conferință, îmi iau flowul și-l citesc pentru mine. E aproape ora 18.00 și urmează să începem.

Mă uit, din nou, la sală și mă simt copleșită. Sunt vreo 200 de persoane pe scaune și așteaptă să începem. Întotdeauna mi-e greu când îmi ies primele cuvinte din gură. Mă tem că nu merge microfonul, că nu se aude în boxe, că se aude prea tare. Și-apoi îmi simt mușchii cum se relaxează și cuvintele cum curg. Gata, e puțin trecut de ora 18.00 și suntem live. Mă bucur atât de tare că sunt acolo, încât parcă îmi vine să inspir toată sala, ca să mi-o imprim undeva pe organe. Un tatuaj pe inimă cu atâția oameni dornici să afle informații. Îmi doresc mult să le spun ceva nou, să le transmit ceva să-i ghideze să aibă o viață mai liberă și mai frumoasă, relații mai bune, se se înțeleagă mai bine pe ei și la fel și pe ceilalți. Asta îmi doresc mereu din lucrul cu oamenii.

O prezint, întâi și-ntâi, pe Mădălina Puiu, CSR Programs Coordinator Orange România, prima vorbitoare a evenimentului. Mă bucur mult să o ascult. Are o voce caldă. Ne povestește despre campaniile Orange care vin în sprijinul părinților din vremurile astea digitale și tehnologizate. Ne arată filmulețe de la atelierele organizate cu părinții și ne povestește despre cum îi ajută pe părinți aceste ateliere. Mă uit și eu la filmuleț și simt bucurie pentru experiența părinților. Pentru dorința și implicarea lor. Și simt și temerile și nesiguranțele mele legate de subiect. Cum să fac eu cu copiii ăștia ai mei, ca să le fie bine ”în online”?

Puteți vedea în filmulețul de la final ce a povestit Mădălina Puiu.

Apoi vine și rândul meu să povestesc. Inspir audiența și îmi spun povestea. Am fost o mamă tare bună și sigură pe mine aproximativ în primii doi ani de viață (de mamă). Dar, după cei doi ani, ceva s-a schimbat. Și-anume, două lucruri. (Și nu vă spun mai multe aici, ci vă invit să-mi ascultați povestea în filmulețul de la finalul articolului).

Mă simt bine, văd oameni care par să fie cu adevărat interesați de ceea ce le spun. Fac poze slide-urilor mele. Ascultă, notează, se gândesc, zâmbesc, se îngrijorează. Mi se pare că e o comunicare ce vine din ambele părți, ceea ce mă bucură mult. Copiii, adulții învață mai bine din relații decât din prezentări. Din aici și acum. Spun asta despre interacțiunea cu televizorul, dar spun asta și despre interacțiunea de învățare a părinților. Povestesc despre recomandări, despre studiul făcut de Alexis Lauricella și echipa ei (e foarte interesant, vă recomand să vedeți prezentarea în filmulețul de mai jos… Explică destul de clar și practic dacă și ce învață copiii la vârste diferite de la televizor/laptop/direct), despre cum se dezvoltă creierul copiilor, cum se formează sinapsele, când dispar ele și cum e procesul acesta influențat de accesul și interacțiunea cu tehnologia, despre ce și cum să facem pentru a profita de punctele forte din interacțiunea cu tehnologia și cum să minimizăm riscurile șamd. Când termin, răsuflu ușurată. Răsuflu ușurată pentru că mă simt bine, pentru că m-am simțit bine tot timpul. Pentru că părțile mele nu se mai ceartă în mintea mea.

Vine rândul Claudiei Chiru care ne arată cum se poate face școală și altfel, profitând de pasiunile copiilor de la clasa ei. Sunt fascinată să urmăresc metode diferite de abordare. Diferite de tot ce am văzut eu până acum și din cu totul altă lume de cum am învățat eu. Copii care stau în cerc, pe jos, și lucrează împreună la un joc pe telefon. Construiesc, colaborează, creează. Absolut mi-nu-nat! Mă bucur mult pentru copiii mei, care cresc într-o lume atât de diferită de a mea. Sunt convinsă că vor avea parte de profesori minunați amândoi, care le vor da spațiu să fie ei, care se vor interesa de pasiunile lor. Claudia Chiru e un asemenea model și simt că sunt mândră de nu mai pot că atâția oameni din sală (și mult mai mulți care privesc de-acasă) iau contact cu ea, cu metodele ei, cu felul în care ea privește copiii și interacțiunea.

Iar când termină Claudia, știu că urmează Georgiana Roșculeț. Nici nu mai știu când a fost prima oară când am auzit-o pe Georgiana vorbind, dar îmi aduc aminte foarte bine senzația de ”wow, ce femeie minunată e ea”. Nu știu ce m-a atras mai mult. Felul în care vorbește, lucrurile minunate pe care le face pentru copii, felul în care vorbește despre lucrurile minunate pe care le face pentru copii… sau poate toate la un loc. Mereu aflu lucruri utile pentru mine de la ea. De data asta am aflat despre bully-ing și nu vreau să scriu prea multe despre prezentarea ei, mai bine o urmăriți în filmulețul de mai jos. Însă… Ceva ce mi-a rămas întipărit în minte și îmi rulează mereu când vine vorba de bully-ing (virtual sau în viața fizică) este: Într-o situație de bully-ing, nu doar cei implicați sunt victime, ci și copiii spectatori sunt tot victime. Toate părțile implicate activ sau pasiv sunt victime. Gând de luat acasă, atunci când vă gândiți ”Bine că nu i s-a întâmplat alui meu să fie el victima/agresorul”…

La final am primit atâta feedback bun din sală, că am și pierdut autobuzul care mă ducea acasă. Am vorbit cu profesori și învățători bucuroși că au participat la conferință și cu care am discutat despre a mă duce și a le vorbi și colegilor despre acest subiect. Am vorbit cu părinți îngrijorați, însă bucuroși că au primit informație nouă. Am vorbit cu mame și cu tați care mi-au spus că au fost foarte plăcut impresionați de cantitatea de informație de calitate primită la un eveniment gratuit. Am vorbit pe holuri, pe scenă, în fața scenei. Am plecat de-acolo cu un zâmbet larg pe față, aproape țopăind până la metrou. Prietena mea, Ramona, a îndeplinit rolul autobuzului și m-a dus acasă.

Cam asta despre cum s-a văzut evenimentul din espadrilele mele confortabile. Și, dacă n-ați fost de față acolo și nici n-ați putut urmări transmisia live, vă las filmarea. Și sunt curioasă cum vi s-a părut.

 

Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță

Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță

Acum că a început deja școala sau grădinița de mai bine de o lună și jumătate, e posibil ca deși integrarea copilului să fie ”completă”, să observi totuși ceva dificultăți și să tragi concluzia că ai un copil mai sensibil decât ceilalți și-apoi să te întrebi ce poți face cu informația aceasta.

Bună! Și bine ai venit la mine pe blog! Eu sunt Diana Vijulie, mamă de doi copii, soție și persoană care studiază constant tot ce ține de dezvoltare personală și parentală. Sunt consilier pentru dezvoltare personală, instructor certificat în disciplină pozitivă, utilizez în lucrul meu și elemente de terapie prin artă, pe care le-am aprofundat în cadrul colaborării mele cu American Art Therapy Association, iar în prezent mă specializez în direcția Analizei Tranzacționale la Yorkshire Training Center Romania și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute. De asemenea, am inclus în pregătirea mea și programul legat de inteligența emoțională, Applied Emotional Intelligence

3 lucruri pe care să le faci ca să încurajezi autonomia copilului
15 reguli pentru siguranța copiilor pe bicicletă