Acum două sâmbete am fost în libertate. Și în libertatea în care eram, fără soț, fără copii, fără cățel și fără purcel (la propriu, avem și un câine și doi porcușori de Guineea), am ales să mă duc la conferința lui Larry Cohen, organizată de Parenting Academy. Și eu, la fel ca și ceilalți 600 de părinți care au venit (și încă 300 care au urmărit online). În fine, a sunat frumos așa cum am frazat-o acum, însă lucrurile au fost altfel.
Știam de mult timp că o să merg la conferință, de anul trecut, când martie 2019 părea extrem de departe. Așa că mi-am solicitat libertatea din timp special pentru eveniment. Și dacă tot nu eram cu copiii mei, am găsit alt copil pe care să-l țin în brațe 😀
Știu că Larry Cohen a mai fost în România, însă eu nu l-am văzut atunci. I-am citit cărțile și vi le las mai jos cu tot cu recomandarea că sunt bune, sunt practice, citești și aplici:
Rețete de jocuri – De ce și cum să te joci cu copilul tău
Rețete împotriva îngrijorării – O abordare prin joc a anxietatii si fricii copiilor
Arta harjonelii. Exercitii amuzante de practicat cu copii (împreună cu Anthony T. Debenedet)
Prieteni buni, dușmani aprigi (tot împreună cu Michael Thompson și cu Catherine O Neill Grace)
Dar, să revenim la conferință, care a început cu un mesaj care mie mi-a ajuns direct la suflet:
”Fiecare separare este o ocazie pentru conectare”.
Da, minunat! Chiar așa e. Fiecare despărțire e o ocazie să fim conștienți de emoțiile noastre și să le împărtășim. Fiecare despărțire (fie că vorbim de despărțirea de dimineață, de la grădiniță sau de despărțiri mai lungi) sunt ocazii să-l vedem pe cel din fața noastră exact așa cum este, nu o imagine, nu o proiecție. Și să ne arătăm și noi emoțiile și vulnerabilitățile. Și să ne oferim îmbrățișări sau spațiu sau ce avem nevoie.
Acum, nu știu dacă asta a vrut să spună și autorul, dar așa a intrat informația asta în inima mea și m-a uns pe interior.
Stilul de prezentare al lui Cohen e genial. O conferință bine structurată, care a respectat programul prezentat la început, însă foarte practică. Cu multe exemple și exerciții, cu întrebări multe luate din public și rezolvate acolo, pe loc. Dacă vreți, observ că încă mai puteți cumpăra bilete, ca să urmăriți online. De aici. Poate că vă loviți și voi de unele dintre problemele pe care le-au ridicat părinții din sală și v-ar ajuta o perspectivă diferită și foarte proaspătă. Un joc nou, care să vă scoată din letargia și rutina vieții de părinte. Un joc activ care să înlouiască discuțiile raționale cu copilul. O idee care să-l ajute să depășească o temere sau o frică mare de tot. O metodă care să vă ajute să profitați real de timpul pe care-l petreceți împreună. Sau cine știe ce altceva.
Am plecat cu multe idei de la conferință.
”Timpul emoțiilor”
De exemplu, am plecat cu un nou ritual de seară, în care discut cu copiii, înainte de somn despre ”rămășițele de emoții” de pe parcursul zilei. Emoții ce n-au fost înțelese, trăite până la capăt, blocate. Discutăm despre ele și, mai important, ascult(ăm) despre ele. Îi oferim o ocazie copilului să plece la somn cu sacul emoțiilor grele gol.
Nu spune NU dorinței
Se întâmplă de multe ori ca atunci când copilul cere și vrea ceva nu ne dăm seama că nu spunem NU obiectului dorit, ci dorinței în sine. Îi explicăm foarte rațional copilului că mai are încă 3 mașini la fel acasă, de exemplu. Și îi transmitem că, de fapt, pentru că are 3 mașini acasă, n-are de ce să mai vrea încă una. Când, de fapt, e perfect să vrea. E bine să vrei. E bine să spui ce vrei. Nu primești întotdeauna ce vrei, dar asta n-ar trebui să te oprească să-ți dorești (și, extrapolez eu, să visezi la asta).
Dacă în copilărie am primit mesajul că nu e ok să vrem, ajungem niște adulți care nu știm ce și dacă vrem. Care nu știm să ne cerem drepturile sau nici măcar nu credem că avem dreptul să o facem.
Așa că, în loc să-i spun copilului că n-are de ce să vrea jucăria aia, pentru că mai are 400 acasă, îi pot spune că îl aud că o vrea. Că înțeleg că o vrea. Că simt că o vrea. Și asta nu înseamnă că o cumpărăm.
Nu fi un judecător, fii un soare!
Vai, și asta cum m-a uns pe suflet. Spun mereu (mai ales părinților de 2+ copii) că n-ajută pe nimeni să intrăm în conflictul lor și să facem dreptate. Tu ai început, tu ai continuat, tu i-ai luat, tu l-ai supărat primul, tu ai dat înapoi, acum rezolvați așa. Îmi vine natural s-o fac, însă dacă nu sunt pe pilot automat, reușesc să mă abțin și doar să mediez. Însă metafora soarelui care strălucește asupra tuturor, asupra trandafirilor și asupra bălăriilor, care nu dă lumină doar unei zambile și unei plante fără flori nu-i dă, îmi place enorm.
Și cred că o să-mi fie mai simplu data viitoare, când o să-mi vină iar să fiu justițiară, să inspir și să mă vizualizez revărsând lumină asupra ambilor copii. Abia aștept să se certe data viitoare :))
Supunerea e un scop pe termen scurt
Dacă ăsta e scopul unui părinte, ar fi bine să știe că supunerea e un scop pe termen scurt, pentru că se bazează pe lipsa de putere a copilului. Însă, lipsa lui de putere nu e infinită. Vine momentul în care nu-i mai e frică, în care dorința e mai mare decât rușinea insuflată, când știe și vede că poate. Și-atunci nu se va mai supune.
Pe termen lung cooperarea înlocuiește cu brio supunerea. Și vine dintr-un loc bun, sănătos interior al copilului și al părintelui. Știu că s-ar putea să vă fi săturat de cuvânt, dar cooperarea chiar vine din conectare.
Cele 4 argumente împotriva lovirii unui copil
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost și modul cum a îmbrăcat foarte delicat și elegant influența modului în care am fost crescuți noi, care se transformă în modelul prin care și noi ne creștem copiii. Parafrazând, a transmis ceva de genul: ”Știu că mulți dintre voi au crescut așa și credeți că așa se face ca să aveți copii ok. Și hai să vă arăt și alte variante”. Minunată compasiune și delicatețe. Mi-a plăcut mult. Dar, să revenim la cele 4 motive pentru care să nu ne lovim copiii:
- Moralitate – ne învățăm copiii un lucru foarte frumos: ”Nu lovi pe cineva mai mic și mai puțin puternic decât tine”; însă, când îi lovim noi combatem acest argument. Pentru că și noi lovim pe cineva mai mic și mai puțin puternic.
- Eficiență – bătaia e eficientă pe termen scurt, nu pe termen lung. La fel ca și supunerea, de care ziceam mai sus.
- Teoria învățării – copiii învață mai mult din exemplu decât din cuvinte. Așa că, degeaba le spunem noi ceva și facem altfel. Ei vor învăța din cum am procedat noi, nu din ce le-am spus
- Impact – studiile arată că bătaia are efecte negative pe termen lung asupra copilului. Și, să nu uităm că ceea ce le spunem noi copiilor se transformă în vocea lor interioară. Și-atunci poate e util să ne punem întrebarea: ce voce interioară vrem să aibă copilul? Ce să-i spună despre el?
Reglarea emoțiilor nu le face să dispară
Și asta mă duce cu gândul la o discuție pe care am avut-o într-unul din grupurile de dezvoltare personală pe care le țin. Când una dintre membre ne-a povestit despre cum i-a fost ei atunci când au dispărut emoțiile puternice și în locul lor a venit… nimic. Și știu și din experiența mea, care confirmă tot ceea ce am învățat. Atunci când furia mea e îngropată de tot, ascunsă de mine și de lume, atunci când mă feresc să mai fiu tristă și când mă ascund eu însămi de frica mea, nu-mi mai rămâne nimic. E gol peste tot, n-am energie de viață, devine un efort să respir și să exist.
Deci nu, nu vrem să le transmitem copiilor că nu-i bine să simtă emoții, fie că vorbim despre bucurie sau despre mult temuta furie. Ce putem face în loc?
- Să observăm (copilul, comportamentul, mediul, pe noi înșine)
- Să-i oferim copilului empatie atunci când simte o emoție (și s-o oglindim în mod empatic și plini de compasiune). Dacă avem în față un copil trist, îi arătăm tristețea noastră. Dacă avem în față un copil furios, îi arătăm fața noastră furioasă (nu pe el, ci pe situația pe care ne-o expune) și îi transmitem că vedem emoția respectivă. Iar când un copil se lovește, cea mai bună reacție a adultului e să-l ia în brațe și, în timp ce sau după ce a evaluat situația, să-l mângâie și să-i repete ”auauau”.
- Să ne jucăm. Să ne jucăm atunci când apar emoții puternice, chiar dacă ne e greu să ne gândim la asta, ce să mai zicem de a o pune în practică. Nu ne vine în minte joaca atunci când cineva e furios sau trist sau înfricoșat, pentru că noi înșine ne temem de emoții. Emoțiile sunt periculoase pentru noi.
Multe alte lucruri interesante am aflat sau mi s-au clarificat, multe jocuri drăguțe am gândit pentru dificultățile copiilor mei. Și a fost și genul de conferință care m-a smuls din inerția părintelui serios, care mai uită să se joace și pune limite doar cu fermitate și blândețe. Ba, câteodată e ok să le pui în joc și mi-am propus să nu mă mai iau atât de în serios când mă cert cu copiii. Sau când se ceartă ei cu mine. Pare o decizie bună 🙂
Ah da, și am mai plecat cu o idee frumoasă: cel mai bun expert în joc e chiar acasă la mine. Și sunt, de fapt, doi. Așa că să pun mâna să ascult de ei și de jocul lor 🙂
Cronicile lacului de unghii: Aventurile în Țara Părinților EXTREM de Amuzanți
Astăzi sunt plină de energie și vreau să vă împărtășesc o poveste palpitantă despre întâlniri neașteptate cu gelul de unghii. Înainte de a crede că acest articol este despre manichiură, vă asigur că este vorba despre partea comică a vieții de părinte. Da, nu pot să glumesc pe seama manichiurii mele prost făcute – de când cu pandemia, împinsă de la spate de o prietenă care a scos pe gură cuvintele magice ”Cât de greu poate să fie să ne facem acasă unghiile cu semipermanentă?!” n-am mai trăit mai mult de 2 zile cu unghii ca nescoase din cutie. Dar pot să mă amuz pe seama neîndemănării mele la momente nepotrivite, așa că pregătiți-vă să vă îmbarcați amuzați într-o călătorie plină de degete lipicioase, jocuri imaginative și, desigur, gel de unghii!
7 motive pentru care ar trebui să încurajați copiii să facă sport
Indiferent de vârsta lor, copiii beneficiază în mod semnificativ de practicarea sportului și de implicarea în activități fizice regulate. Să-i încurajăm pe copii să facă sport poate fi o provocare, dar beneficiile sunt numeroase și cred că merită efortul. De fapt, și studiile ne spun că merită efortul. Mișcarea fizică are multe beneficii asupra corpului uman, de la dezvoltarea inteligenței cognitive, până la starea de bine de zi cu zi.
Sfaturi prietenoase pentru a încuraja copiii să mănânce alimente nutritive și sănătoase
Alegerile alimentare sănătoase sunt o abilitate importantă pentru copii, deoarece îi va ajuta să aibă o viață sănătoasă și fericită pe termen lung. Dar cum putem să îi învățăm pe copii să aleagă alimente sănătoase, păstrând un echilibru între ceea ce credem noi că este sănătos și ceea ce își doresc ei sau văd la alți copii?