Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra
Ce-am aflat din chestionarul ”Risipa de mâncare”, completat de voi
Am stat câteva minute să caut și să văd dacă găsesc la mine pe blog două articole legate de cadouri. Idei de cadouri pentru gravide și idei de cadouri pentru proaspete mame. Și am renunțat până la urmă. Probabil că nu le-am scris, ci doar am vrut. Sau, dacă le-am scris și sunt atât de greu de găsit, sunt ca și nescrise, așa că le pot rescrie. Astăzi pun pe monitor o listă de idei de cadouri pe care să le puteți oferi prietenelor voastre tinere mame, surorilor, mătușilor sau oricui a adus recent pe lume un nou suflețel de om, într-un corpușor călduț și pufoșel. Deci, da. Idei de cadouri pentru proaspete mame. Am scris în cuvinte clare, ca să pot găsi mai ușor data viitoare când îl mai caut, să mă asigur că l-am scris deja :)) Sigur, ideile sunt generaliste (sau nu prea; sunt, mai degrabă, ce mi-ar fi plăcut mie să primesc sau ce am primit și mi-a plăcut), așa că e posibil să găsiți aici cea mai tare idee de cadou sau să nu găsiți nimic care să vi se potrivească.

1. O pijama cu adevărat frumoasă

Știu, faptul că e mamă nu înseamnă că brusc n-o să mai petreacă timp decât în pijamale. Un copil în viața unei mame nu înseamnă nici că nu se mai spală pe dinți, nici că nu se mai piaptănă, nici că n-o să mai pună niciodată o rochie pe ea. Însă, e foarte posibil ca timpul petrecut în pijamale să fie mai lung decât era pe vremea când nu era mamă. Nu neapărat că ar dormi mai mult. Mie mi-a plăcut să primesc pijamale frumoase, din materiale plăcute la atingere, care să arate bine pe mine și pe care să le îmbrac cu drag. Eu n-aș fi investit în pijamale scumpe sau foarte frumoase, pentru că m-aș fi gândit că n-are rost, că-i doar o pijama, că sigur se umple imediat de bale, vomă sau alte lichide de bebeluși, dar m-am bucurat de ele cu adevărat. Dacă știți că alăptează, luați ceva cu nasturi, întru fericirea cuplului mama-bebe.

2. Maieuri/tricouri de alăptat

Tot dacă știți că alăptează, poate că s-ar bucura de așa ceva. Un tricou sau un maieu de alăptare îi va face viața mai ușoară. Sunt comode, practice, mama poate alăpta rapid din ele, în timp ce arată (în continuare) ”compusă”. Sigur, toate lucrurile astea se pot întâmpla și cu haine normale, alese cu atenție, dar hainele dedicate nu strică niciodată.

3. O pereche bună de căști

Nu știu dacă asta se potrivește tuturor mamelor, dar unele mame ar aprecia o pereche bună de căști pe care să o folosească în timp ce-i doarme copilul în brațe, iar ea vrea să vadă un film sau să asculte un podcast. Fără cablu ar fi și mai potrivite. Știu, nu v-ați fi gândit niciodată că o pereche de căști e un cadou potrivit pentru o tânără mamă. Cu plăcere.

4. Tavă pentru mic dejun

Cel puțin la începutul vieții bebelușului, e foarte posibil ca mama să petreacă destul de mult timp în pat. Mai ales dacă e primul (și singurul copil) și nu mai are și alte persoane în grijă, i-ar prinde tare bine să se odihnească și ea cât se odihnește bebelușul. La primul copil n-am avut stare să stau mult în pat, dar la al doilea așa bine mi-ar fi prins. Când avea cine să o scoată pe Ema la plimbare, asta făceam. Și-atunci, de ce să nu iei micul dejun în pat? Sau un prânz? Sau o gustare? Sau să ai un suport pentru laptopul pe care te uiți la filme? Sau pentru carte? Tot apropos de pat s-ar putea să-i mai placă și o frumoasă și confortabilă lenjerie de pat nou nouță, care să marcheze începutul unei vieți de (probabil) împărțit patul cu omulețul mic din familie.

5. Șampon uscat

Oh, cred că șamponul uscat a fost inventat pentru mame. Știți despre panica dușului? Atunci când te bagi în apă și ai impresia că auzi un copil că plânge? De absolut fiecare dată amărâtă când te bagi sub apă? Și-oprești rapid apa, ieși ca un țipar alunecos din baie și te grăbești la copil, purtând dorința de a nu te împrăștia peste tot pe jos până acolo? Iar copilul doarme dus/se joacă/e cu alt adult și nu-ți simte lipsa, iar tu te întorci în duș, doar ca să repeți experiența la infinit? Ei bine, de-asta spun că-i bine că s-a inventat șamponul uscat, mai ales că panica dușului se continuă cu panica foehnului. Adică, ați ghicit, momentul ăla când ai foehnul în cap și auzi permanent un plânset de copil în fundal. Deci, da. Șamponul uscat e o idee bună de cadou pentru o proaspătă mamă, mai ales dacă proaspăta mamă nu prea are ajutor cu copilul.

6. O carte bună și un ceai bun

O carte bună (de parenting sau nu) și un ceai delicios, care să-i distreze mamei papilele gustative, în timp ce-i pune la contribuție mintea și i-o ține departe de grijile de proaspătă mamă. Sau în timp ce-i dă soluțiile la problemele ei. Și o cărticică frumoasă pentru copii, pe care nu musai să i-o citească acum, dar să fie ”cartea aia pe care ai primit-o când te-ai născut”. Dr. Seuss cu a lui ”O, în ce locuri minunate o s-ajungi” pare să fie o alegere foarte frumoasă pentru un micuț care tocmai pornește în călătoria vieții lui. Dar, o să vă mai scriu despre ea. Pe lângă astea, mai găsiți câteva idei pentru mame și în articolul meu ”8 cadouri pentru nou-născuți”.  

Idei de cadouri pentru bărbați – 10+ idei de gadgeturi

Cu copiii lucrurile sunt mai simple. Le plac jucăriile cam de orice fel, jocuri, se bucură la orice. Ieri Fip s-a bucurat că i-am cumpărat o pensulă de silicon de la raionul de bucătărie. Zilele trecute am cumpărat niște lingurițe (unde se duc toate lingurițele unde se duc?!). Două seturi de câte 6. Au fost extaziați amândoi, fiecare de câte un set.
Dar cu soțul… Cu soțul e foarte complicat. Și la voi?

Top 5 cadouri pe care să NU le iei niciodată unei mame

Mai e puțin și vine Crăciunul. Sunt convinsă că printre voi există multe persoane organizate, care deja și-au făcut cumpărăturile pentru familie și prieteni. Îmi imaginez cadourile frumos împachetate, cum așteaptă ele, dosite în vreo debara, ziua cu colinde, brad și (buddha ajută!) vin fiert.
Dar sunt și alți oameni, ca mine, care încă așteaptă să revină vara. Și care n-au nici cea mai vagă idee ce să ofere și cui. Să nu vă imaginați că acest articol o să vă ajute ce să cumpărați. Uitarăți că tocmai am zis că nici eu nu am nici cea mai vagă idee? Nu. Nu știu ce să cumpăr. Dar… Știu ce să NU cumpăr. Și, mai ales, ce să NU cumpăr unei mame.

Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra
Ce-am aflat din chestionarul ”Risipa de mâncare”, completat de voi