Ce-am aflat din chestionarul ”Risipa de mâncare”, completat de voi
Ce este risipa de mâncare?

Vremea cărților cu multe poze și puțin text a cam apus pentru familia noastră. Copiii mei au 6 și 4 ani și am trecut la literatura mai serioasă. Sigur, stindardul l-a ridicat Ema, însă acum că a prins și Fip gustul romanelor, nici lui nu-i mai place să aleagă din bibliotecă acele cărți care sunt scurte, cu puțin text, care se termină prea repede.

Cititul a devenit o plăcere și pentru mine, mai mare decât era înainte când citeam la infinit aceleași cărți, pe care le știam toți 3 pe dinafară. Plus că acum pot citi cu alți ochi literatura copilăriei mele și înțeleg substraturi pe care înainte nu le înțelegeam. Ca să nu mai spun că acum descopăr cărți care în copilăria mea nu mi-au plăcut deloc. Am constatat că nici acum nu-mi plac cine știe ce, dar le apreciez diferit. De exemplu, n-am fost niciodată fanul lui Jules Verne și am citit cărțile scrise de el pentru că așa trebuia. Le-am bifat de pe listă și nu mi-am bătut prea mult capul cu el. Nici acum nu mă încântă în mod deosebit scrierile lui, însă acum mi se par interesante. Interesante din punct de vedere al științei, tehnicii și, recunosc, pornim niște discuții fascinante pe marginea cărților lui.

Ne ajută și la buget, pentru că o carte cu mai mult text și mai puține poze e mai ieftină (implică niște costuri de producție mai mici) și e mult mai lungă, așa că nu mai sunt tentată să cumpăr câte o carte în fiecare zi. Durează între 4 și x zile să citim un roman, așa că în perioada aia suntem acoperiți.

Acum aș vrea să vă recomand cărțile pe care le-am citit noi sau pe care le avem în lista de așteptare (dap… nu doar eu am listă de așteptare la categoria cărți, acum au și copiii), poate aveți nevoie de inspirație.

1. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi

Noua epopee a cititului am pornit-o de la cartea cu Habarnam (Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi), pe care a primit-o Fip de Crăciun sau de ziua lui (nu mai știu exact) de la niște prieteni. Am crezut că n-o să fie receptiv, pentru că e o carte tip roman de adulți, cu foarte puține ilustrații alb-negru pe marginea foilor. Așa că am pornit temătoare la drum și m-am apucat să citesc cu patos și intonație. Cred că am fost tare caraghioasă, pentru că amândoi s-au amuzat copios. Și de-aici lucrurile n-au mai fost la fel.

Nu-mi amintesc despre poveștile cu Habarnam din copilăria mea. Știu că e una din ”cărțile generației noastre”, dar nu mi-e foarte clar ce generație e aia. Dacă vă amintiți de poveștile astea, sunteți amabili să-mi scrieți și mie asta într-un comentariu? Plus vârsta voastră, ca să mă lămuresc eu cu generațiile.

Dar… Am citit cu mare plăcere, pentru că stilul de scris e foarte bogat. Poate eram eu suprasaturată de cărțile de copii mici, așa că am primit cu brațele deschise volumul ăsta, care aduce, mai degrabă, a literatură decât a carte de copii. Dialogurile sunt amuzante, descrierile sunt plastice, problemele copilărești sunt luate în serios.

Nu vreau să vă dau spoilere din carte, vreau doar să vă spun ce discuții am pornit noi de la această carte. Am discutat despre preconcepții, despre diferențele de gen (ce e diferit și ce e, pur și simplu, prejudecată), despre prietenie și despre evoluție. Habarnam evoluează pe parcursul cărții. Se transformă din Habarnam care habar n-are și testează, exersează și încearcă, la Habarnam cel narcisist, la Habarnam care își împărtășește vulnerabilitatea cu ceilalți și devine autentic. Am vorbit despre mecanisme de apărare, despre cum dor cuvintele și despre respect de sine și față de ceilalți. Nu doar stilul e bogat, ci și cartea e în totalitatea ei.

2. Ocolul Pământului în 80 de zile (adaptare de Maxime Rovere)

Mi-a fost teamă să iau cartea Ocolul Pământului în 80 de zile în original, pentru că mi s-a părut lungă (aproape 200 de pagini). Adaptarea are 62 de pagini și e foarte prietenoasă cu copiii. Acum îmi dau seama că n-ar fi fost nicio problemă să le citesc integral cartea.

În fine. Adaptarea e bună, povestea curge, are sens. Stilul de scris e păstrat, dialogurile la fel. Finalul i-a uimit teribil pe copii. Nu se așteptau la așa întorsătură de evenimente și s-au bucurat tare pentru Phileas Fogg.

Și aici am avut ocazia să discutăm despre multe. Mai puțin despre zona emoțională și mai mult despre lucruri mai pragmatice. Tehnică și evoluția ei, geografie, timp (sunt multe referiri la ore și date în carte, așa că am tot calculat cât a durat un drum sau altul), cultură și tradiții. După ce am terminat-o, Ema a vrut să știe dacă a fost o poveste reală sau nu (așa că am introdus în discuție conceptele de ”ficțiune” și ”non-ficțiune”) și am căutat pe google informații despre carte. Le-am citit de-acolo copiilor faptul că nu este o poveste reală, însă că mulți alți oameni au încercat apoi să parcurgă această călătorie în 80 de zile sau mai puțin. Mulți dintre ei au reușit, unii și-au scris propriile romane pe tema asta. Și-am mai aflat, fun fact, că în era noastră poți face ocolul pământului în 80 de minute cu racheta.

3. Micul Prinț

Micul Prinț… O carte pentru copii și nu prea. Cam la fel ca și Alice în Țara Minunilor. Le citești la vârste diferite și înțelegi din ele lucruri diferite. Copiii au fost destul de circumspecți la început, fiindcă și cartea începe ușor circumspect. Li s-a părut ciudată și plictisitoare. Apoi, când am intrat în ritmul ei, a început să le placă mult.

E o carte pe marginea căreia poți iniția aproape orice fel de discuție. Emoții, natura umană, relația cu sine și cu ceilalți, procesul de creștere, dezvoltare și individuație, paradoxurile omenirii, autocunoaștere, responsabilitate, prietenie, iubire. Blândă, candidă, delicată cu copiii și trăirile lor. Le-a plăcut enorm că pe parcursul cărții tot apare ideea de cât de ciudați sunt adulții, de cât de greu le e să înțeleagă niște lucruri simple, de cum nu văd ce e cu adevărat important în viață. Am simțit că le normalizează experiența și că află că există varianta ca realitatea copiilor să fie aia OK, iar cea a adulților cea non-OK.

Și mi-a amintit și mie de unele lucruri pe care le mai uit în existența mea cotidiană. Mi-a dat de gândit și de reprioritizat câteodată. Mi s-a părut că ne-a adus mai aproape. Și mă bucur să avem împreună experiența asta legată de cărți și de puterea lor.

4. Cărțile lui Torben Kuhlmann

Editura Corint a publicat în 2017 trei cărți foarte frumoase. ”Edison. Misterul comorii dispărute”, ”Armstrong. Călătoria fantastică a unui șoricel pe lună” și ”Lindbergh. Povestea unui șoricel zburător”.

Sunt niște cărți mai scurte decât Habarnam, de exemplu și sunt minunat ilustrate. Subiectul lor se învârte în jurul șoriceilor care au participat activ la invenții ce ne-au schimbat lumea. După cum poate ați ghicit deja, ei sunt companionii lui Edison, Armstrong sau Lidbergh.

Cu ajutorul șoriceilor copiii au aflat multe lucruri interesante. Legate de istorie, de fizică sau de geografie. Le place mult să inventeze lucruri, așa că s-au bucurat mult să vadă cât de pricepuți sunt șoriceii din cărți. Dacă niște șoricei mici pot inventa lucruri, cu siguranță pot inventa și doi copii interesați de asta.

5. Vrăjitorul din Oz

Următoarea carte pe listă e Vrăjitorul din Oz. E foarte potrivită pentru copiii noștri, pentru că Filip e foarte fascinat de vânt și își bagă mereu pietre în buzunare ca să nu-l ia pe sus (cred că ne-a auzit pe noi de câteva ori că ”e un vânt de te ia pe sus” și-acum nu reușim să-l mai convingem că a fost doar o expresie). Poate o poveste în care o să tot rumege ideea asta o să epuizeze subiectul și o să revenim la normal, la jachete fără bolovani prin ele. Iar Emei sigur o să-i placă, pentru că personajul principal e o fetiță care are un Schnauzer negru și care pleacă într-o mare aventură.

Abia aștept să vorbim despre toate subiectele pe care ni le aruncă romanul ăsta la fileu. Vă țin la curent dacă le-a plăcut.

6. Emil și detectivii

Erich Kaestner e autorul copilăriei mele. Împrumutam cărțile lui de la bibliotecă și le citeam pe nerăsuflate. Sincer, nu mai țin minte nimic din Emil și detectivii (nimic altceva decât că mi-a plăcut mult, la fel ca toate cărțile lui), dar asta e cu atât mai bine. O s-o descopăr și eu odată cu copiii.

7. Habarnam pe lună

Când am terminat primul volum cu Habarnam, copiii au întrebat dacă mai sunt și altele. Mai sunt. Așa că le-am căutat pe google și și-au ales Habarnam pe lună. Când a adus-o curierul, am constatat cu uimire că are peste 400 de pagini. Nu i-a speriat deloc. Abia așteaptă să ajungem la ea. Sunt curioasă cât o să ne ia să o terminăm.

Cu ocazia asta am aflat că personajele preferate ale lui Fip din carte sunt Șurubel și Piuliță, pe care i-a căutat pe toate paginile, până i-a găsit. 🙂

Voi ce mai citiți?

Ce-am aflat din chestionarul ”Risipa de mâncare”, completat de voi
Ce este risipa de mâncare?