10 idei de mărțișoare handmade
Avantajele și dezavantajele unui freelancer (care lucrează în relație cu oamenii)

Mai țineți minte că era o vreme când postam poze țanțoșe pe Facebook cu mine lucrând în creierii nopții? O vreme când voi mă întrebați ”Băi, dar când le faci pe toate?” și eu răspundeam candid și senin ”Noaptea, când mă culc târziu”? O vreme luuuuungă în care noaptea intram în energia creatoare.

Pentru că am fost întotdeauna o pasăre de noapte, iar dimineața sunt o cârpă inutilă, în timp ce noaptea aș muta munții din loc, dacă ar fi nevoie. Desigur, când puteam dormi dimineața până târziu, treaba asta cu lucratul noaptea era grozavă. Eram extraordinar de creativă noaptea, ceea ce era foarte necesar, pentru că făceam editare foto/video pe vremea aia. Tot noaptea făceam, apoi, și traducerile cele mai precise și corecte. Noaptea lucram apoi și la brățări și mărgeluțe, noaptea pictam și scriam, noaptea le făceam pe toate.

Ei, dacă mai țineți minte vremea aia, să vă spun în ce s-a tradus. Sau ce a urmat după o perioadă de câțiva ani de culcat târziu, somn întrerupt și trezit devreme. S-a tradus în mine, stând în fund pe plajă, lângă 3 genți moderate de bagaje, plângând în pumni că n-o să am cum să le duc niciodată la mașină, că-s prea multe și că e imposibil. Că dacă mă puneai să duc gențile alea la mașină sau să mut munții Bucegi, tot aia îmi era, la fel de imposibil. Am plâns acolo, în fund pe nisip, până a venit V. și le-a dus el la mașină.

După câteva zile s-a mai tradus și într-un atac de panică într-o casă la munte, unde nu era niciun scaun care să mi se pară suficient de comod.

Desigur, motivele nu erau nici bagajele, nici scaunul, nici marea și nici muntele. Ci oboseala acumulată, plus procesele mele de dezvoltare, prin care tot trec de câțiva ani, în căutarea mea, a Dianei.

M-am recuperat greu, a urmat o perioadă de anxietate socială pe care a trebuit să o ignor pe cât am putut de mult, pentru că reîncepeam cursurile. Ce să zic, a fost o perioadă interesantă, care m-a obligat pur și simplu să schimb lucrurile în viața mea. Eram foarte neplăcută și mă simțeam inutilă și am vrut să schimb asta. Nu luasem niciodată în serios nevoile mele de bază (poate și pentru că… sleep training, potty training, hrănire la program… Și habar n-aveam cum să fiu atentă la corpul meu), iar corpul meu a dus-o cât a dus-o, până când s-a prăbușit.

1. Am prioritizat somnul

Mi-am propus atunci să nu mai am seri în care să mă culc după 12 noaptea. Mi-era așa de greu să mă culc atât de devreme, încât mi-am pus alarmă la telefon, care să-mi reamintească ora și că se apropie momentul de somn. Terapeutul meu mi-a sugerat că nu fac decât s-o înlocuiesc pe mama din copilărie cu un telefon, care să-mi spună când să mă culc și că poate mi-ar fi mai mult de folos să… să-mi ascult corpul! Însă, pentru mine a fost un exercițiu util. Cu excepția câtorva seri în care alarma a sunat după ce deja adormisem, și mi-a stricat tot feng-shuiul, lucrurile au funcționat bine. Cu timpul, corpul meu a început să dea semnale de somn mai devreme, nu la 2 dimineața. Acum știu că se apropie ora 11 seara pentru că mi se închid ochii. E momentul în care fac duș, mă dau cu cremă, sar în pijamale și în pat. Extrem de rar se întâmplă să mă mai prindă ora 12 făcând ceva. Cel mult mă prinde citind, dar și asta rar.

2. Mi-am dat seama că am nevoie de structură la trezire

Am decis și că dorm prea mult, dar inutil. Chiar dacă mă trezeam la 11, tot obosită eram și nu-mi era deloc de folos să mă trezesc în fiecare zi la altă oră, în funcție de cum se trezesc copiii. Așa că am pus alarma la telefon să mă trezesc la 7.15. Sincer, m-aș descurca mai bine cu ora 8.15, dar asta poate în vacanță. Nu mă așteptam să mă ajute să mă trezesc mai devreme, dar m-a ajutat mult. Structura asta cu aceeași oră de trezire și de culcare i-a dat creierului meu o ancoră de care să se prindă și să nu mai simtă că se prăbușește. .

 

3. Îmi lipsea mișcarea fizică

Ce bine îmi era pe vremea când eram mai activă. Când erau copiii mici și mergeam o grămadă cu ei în wrap. Când o adormeam pe Ema cu dans. Când făceam yoga cu sau fără ei. Acum mă mint că n-am timp, însă nu-i vorba de timp, ci de priorități. Așa că printre prioritățile zilei se numără și 10.000 de pași pe zi, pe care mi-i propun să-i fac în fiecare zi. Și reiau și yoga, să mă mai flexibilizez puțin.

4. Am spart zidul

Pentru prima dată am vorbit despre greutățile mele în timp ce treceam prin ele și nu după ce se terminaseră și aveam eu o concluzie trasă. Le-am dat drumul celor dragi în tristețea mea, în frica mea. Le-am phovestit prietenelor despre cum m-am închis în baie în vacanță ca să plâng, despre scaunul buclucaș și atacul de panică aferent, despre bagajele de pe plajă. M-au susținut, m-au îmbrățișat virtual, le-a păsat real de mine. V. m-a scos din mediul care îmi crea anxietate socială, mi-a dat o cafea și m-a lăsat să mă plimb singură. M-a ținut apoi în brațe, m-a mângâiat pe cap și m-a acceptat cu toată durerea mea. A avut grijă de mine, când eu n-am putut. A fost extrem extrem de bine pentru mine să găsesc sprijinul ăsta

5. Am preluat responsabilitățile casei

Am renunțat și la doamnele de la curățenie. Ca să fiu sinceră, nu am făcut-o cu scopul de a mă simți eu mai bine, ci pentru că eram nemulțumită de rezultate, însă concluzia a fost că… m-am simțit eu mai bine cu mine și în casa noastră. Am preluat din nou responsabilitatea în casă, ceea ce m-a făcut să mă simt mai mult ca un adult și mai puțin ca un copil neajutorat, pe care-l critică permanent un părinte (intern și el) nemulțumit. Am golit dulapuri, am ordonat lucruri. Am revenit la a găti mai responsabil și la consecvență. Cu ocazia asta, am evitat dezordinea și munții de rufe nespălate, care mă afundau și mai tare în stările depresive. Zic ”cu ocazia asta” pentru că, dacă nu mai e o zi pe săptămână în care să știu că vine cineva și face tot ce e de făcut, fac eu mereu, zilnic. Ca să nu se mai adune și să mă copleșească.

M-am simțit mai legată de ”cuib”, mai ancorată, că aparțin familiei noastre.

6. Am căutat soarele și vitamina D

Deficitul de vitamina D (ceea ce e foarte răspândit în societatea în care trăim, în care iarna nu-i soare și vara nu ieșim din casă, sau nu ies eu din casă, fără cremă de protecție) te poate afunda în stări din astea depresive. Da, aveam și deficit, am luat tratament și am văzut rezultate în timp. Acum am decis, împreună cu V, să schimbăm acoperișul de pe terasă cu unul transparent, ca să ne mai intre și nouă lumina soarelui în living. Mă deprimă și faptul că nu-mi intră nicio rază de soare în cameră, deși vara e confortabil din punct de vedere termic.

7. Am evitat să mai amân

Chiar dacă îmi era greu să fac ceva anume, am încercat să nu mă mai las dusă de valul amânării și am adunat, pe cât am putut eu de mult, picăturile de energie pe care le aveam și am făcut. Rezultatele s-au văzut rapid. Și pentru că mi-am demonstrat că pot, că nu-s niște munți de mutat, ci niște lucruri normale de făcut, pe care le puteam face înainte, deci pot și acum. Dar și pentru că nu se mai adunau multe treburi nerezolvate, care să-mi crească și mai mult anxietățile. Am mai scris și aici despre amânare.

Desigur, toate cele de mai sus le-am făcut în paralel cu terapia mea, unde am primit susținere și protecție. A fost greu și dureros. Un dus cu apa rece din care nu mai găseam resurse sa ies. Dar am ieșit. Cu sprijin, cu resurse din exterior, apoi cu resursele mele. Însă, cel mai și cel mai mult m-a ajutat sa știu ca nu e nevoie sa ma ascund. Ca nu-i ceva rușinos, ca pot cere ajutor, înțelegere și îmbrățișări. Și mi-a fost bine pana la urma.

10 idei de mărțișoare handmade
Avantajele și dezavantajele unui freelancer (care lucrează în relație cu oamenii)