Un băiețel și pasiunea lui: tortul
Le cumpărăm sau nu le cumpărăm copiilor păpuși Barbie?

Ieri a reînceput grădinița. Copiilor le-a plăcut și vacanța, dar le-a fost și dor de colegi și de materialele de lucru de acolo. Mai ales Emei, care e tocilara familiei (da, m-a depășit de tot și i-am cedat locul, că acuș mă întreabă ceva la care ea știe răspunsul și eu nu. Sper să mă învețe și pe mine, măcar să beneficiem amândouă de pe urma grădiniței ei). În mașină, în drum spre casă, în timp ce fiecare își mânca gustarea de revedere (da, încă prima întrebare când ne vedem e ”ne-ai adus ceva de mâncare?”), Ema se gândește să mă supună la o testare din aia de după vacanță. Să vadă ce mai știu.

– Mami, vreau să te testez.

Hait. Data trecută m-a întrebat când a apărut primul dinozaur. ”Așa, aproximativ, cam acum câți ani crezi că a fost?”. Habar n-am avut. De când a învățat să și înțeleagă ce citește (adică să nu mai citească așa, ca doamna Dăncilă, fără să știe ce citește), îmi dă mereu câte un șah mat. Oare ce m-o întreba acum? Iar n-o să știu să-i zic.

– Ăăă… Biiiineeee… Zi.

– Cât fac 1 x 1?

Pfiu, câta norocul pe mine. Asta chiar e o întrebare simplă. Știu răspunsul. Dar… Oare așa mă vede ea? Că trebuie să mă testeze să vadă dacă știu ceva atât de simplu? Nici așa nu e bine.

– 1.

– Foarte bine, mami. Și 2 x 2 fac 4. La fel ca și 2 + 2. Sunt singurele numere care adunate sau înmulțite dau același rezultat, nu?

– Da. De unde știi?

– Am observat.

– Empiric, nu?

Ha! Cuvântul ăsta sigur nu-l știe. Poate m-o vedea mai deșteaptă după aia. Am avut dreptate. A fost impresionată de noul cuvânt, mai ales după ce a aflat ce înseamnă. Apoi am revenit la aritmetică, raison d’être pentru copilul meu dintâi (da, data viitoare îmi propun s-o dau gata cu expresia asta. Până la urmă, eu nu excelez nici la istorie, nici la geografie, nici la matematică. Dar sunt lingvistă și pot s-o învăț despre creier. Gata, m-am scos.)

– Testează-mă și tu.

– Bine. Cât fac 3 x 3?

Hmmm… Stă, se gândește. În mașină e liniște. Fip ronțăie și el mai încet, parcă, din chipsurile de mere, curios să vadă cât face 3 x 3, ca să poată spune și el numărul cu o fracțiune de secundă după Ema, apoi să-i scoată ochii ”Vezi, Ema, ți-am zis eu că atâta face”.

– Nu mai țin minte. Știi, la grădiniță avem o planșă pe care o folosim la înmulțiri. Așa, din cap, e greu.

Cred că-i greu. Abia a împlinit 6 ani. Dar, na, prietena ei de la școală a ajuns la înmulțire și vrea să țină pasul cu ea.

– Hai să vedem. 3 copii au câte 3 mere. Câte mere au în total?

Pauză scurtă. Gândește. Chipsurile sunt, din nou, ronțăite în liniște. Zice, nesigură:

 

– Șase?

– Șase! repetă Fip. Vezi, Ema, ți-am zis eu că face șase.

– Sunteți siguri?

Nu sunt siguri. Întâi Ema nu e sigură, apoi nici Fip.

– Uite, Ema. Tu, Fip și Larisa plecați la un picnic. Fiecare dintre voi are câte un rucsac în spate și în fiecare rucsac fiecare copil și-a pus câte trei mandarine. Zemoase, parfumate. Din alea care se curăță ușor. Și nici n-au sâmburi. Și sunt duuuuulci. Ajungeți în poieniță, puneți o pătură pe jos. Și scoateți mandarinele și Fip și Larisa ți le dau ție pe toate, pentru că ei preferă bananele. Și tu le cureți repede, le pui cojile într-o punguță, ca să miroasă frumos și după aia și le mănânci. Sunt delicioase. Câte mandarine ai mâncat?

Răspunsul vine pe nerăsuflate:

– 9! 9 mandarine zemoase mănânc!

– Grozav. Și dacă mai vine și Denis cu 3 mandarine? Sunteți patru copii cu câte trei mandarine. Câte mănânci?

– 12! Dar nu cred că pot să mănânc atâtea. Nici chiar dacă sunt mici!

Ce s-a întâmplat? Cum de a găsit răspunsul? Care e diferența dintre cele 3 abordări?

Cât fac 3 x 3?

Atunci când am întrebat-o sec, n-am dat niciun sens întrebării. Două numere sterpe, uscate, degeaba. A încercat să-și amintească despre cum a aflat practic răspunsul, folosind planșa de la grădiniță, dar n-a reușit să revadă exact ce era pe planșă. Cum răspunsul nu l-a învățat automat, n-a știut să-mi răspundă.

3 copii au câte 3 mere, câte mere au în total?

Văzând că încearcă să-și amintească practic, am transformat numerele în ceva concret. Primul 3 s-a transformat în copii, iar al doilea în mere. O imagine pe care s-o poată pune în fața ochilor. Cu toate astea, lipsea povestea, așa că ecranul minții a cam rămas gol. A fost un pic mai bine, pentru că a venit cu un răspuns, dar nu cel corect.

Tu, Fip și Larisa aveți câte trei mandarine dulci și zemoase.

Am dat nume celor 3 copii. Copii cunoscuți de ea, ea printre ei. Unul din copii e fratele ei, iar celălalt prietena ei cea mai bună. Amândoi au ochi și nas și gură, cuvinte pe care le folosesc, mâini și picioare, piele și organe. Apoi am adăugat detalii povestirii, preluate din lucruri care o bucură pe ea acum. De exemplu, de ziua ei a primit un rucsăcel care i-a plăcut tare mult, așa că acum, de fiecare dată când plecăm la plimbare îl ia cu ea. Pune înăuntru două jucării mici, un carnețel cu un pix și un creion, o ascuțitoare, o sticlă de apă, o ștampilă, elastice de păr și alte lucruri mici și utile. Și, de fiecare dată când plecăm, își ia și câte o gustare. Neapărat câteva mandarine mici și zemoase, poate un castravete, poate un morcov. Îi face extrem de multă plăcere să-și curețe mandarinele, să ne servească și pe noi și să le mănânce atunci când i se face foame. Indiferent unde suntem. Ultima dată a curățat și a mâncat mandarine în timp ce vizitam muzeul militar, deci na…

E clar acum că atunci când povestea a primit o formă cunoscută, prietenoasă, care să-i mai și stimuleze simțurile (miros, gust, textură), răspunsul a venit pe nerăsuflate. Copiii învață, încă, și la vârsta asta prin toate simțurile. A știut răspunsul și mi l-a dat imediat, pentru că a văzut pe pătura de picnic cele 9 mandarine, și-a imaginat cum le curăța și cum le mânca.

Și, desigur, răspunsul i-a rămas în minte. Am întrebat-o azi dimineață dacă mai ține minte cât fac 3 x 3 și mi-a răspuns imediat: 9. Și 3 x 4? 12!

Așa că, data viitoare când vreți să învățați copilul ceva, încercați și metoda asta. Poate îi va fi mai ușor.

 Urmărește-mă pe facebook

Despre purificatorul de aer și ce face el

Aseară am ieșit în curte să-i servesc cățelului cina, când m-a lovit în față un aer tare și răcoros, ca de munte. Ploua torențial și era frig. Am închis ușa la loc, mi-am luat o jachetă pe mine și abia apoi am ieșit. Gata. Toamna nu mai e doar în gândurile mele. E...

Un băiețel și pasiunea lui: tortul
Le cumpărăm sau nu le cumpărăm copiilor păpuși Barbie?