Organizarea perfectă a unei zile de decembrie. Sau, cum era să înnebunesc într-o miercuri.
Podcast cu Diana (episodul 8) - Tipuri de psihoterapie

Dacă nu-l cunoașteți pe Fip, vi-l prezint eu imediat. Fip e un băiețel foarte puternic, după spusele proprii, în vârstă de aproximativ 3 ani și 10 luni, care își dorește foarte mult să facă tot ce fac și ceilalți, indiferent ce vârstă sau înălțime au acești ceilalți din jurul său.

În cele ce urmează, o să vă povestesc pe scurt cam cum decurge aproape orice discuție cu el, indiferent de context, de cine e persoana care intră in dialog cu el, sau de alte detalii. Să aveți în vedere că pentru el, poveștile astea sunt reale. Ceea ce le face cu atât mai interesante

– Bună. Ce faci tu?

– Bine fac. Sunt puternic. Uite, ieri aseară m-am luptat cu un crab când am fost la mare. M-a prins de picior și eu m-am luptat cu el. Și a fost foarte puternic, m-a tras pe fundul mării și eu am scos sabia mea de pirat și m-am luptat cu el!

– Și ai scăpat?

– Nu, nu am scăpat. M-a prins și m-a mâncat, pentru că nu am fost suficient de puternic. Dar, după aia, au venit prietenul meu balena și s-a luptat cu crabul și eu am găsit iar sabia și l-am tăiat în bucăți. Balena m-a scos la suprafață, dar după aia iar am căzut în apă și…

… și mai bine vă las să-l ascultați pe bune, pentru că aseară am avut buna inițiativă de a înregistra povestea lui. Despre care aș intui că e povestea nașterii lui, dar poate văd eu prea multe. Multe dintre poveștile lui se leagă de lupte subacvatice, eventual în tuneluri (din păcate, nașterea lui a fost un eveniment traumatic, pe care l-am reparat parțial în mult timp și nu-l vom repara definitiv niciodată), iar altele de momente în care el era agățat de un copac foarte înalt cu o cârpă lungă și era atacat de dinozauri și monștri, iar eu îl păzeam.

Pentru cine a deschis blogul meu mai târziu, vreau să vă spun că o bună parte a primului an de viață al copilului (gen aproape 24/24 h), copilul a stat agățat în cârpe de mine. Cam ca în pozele de mai jos, la care vă puteți uita în timp ce-i ascultați copilului povestea:

 

 

 

Mi-e frică să nu-mi pierd amintirile

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre pozele și filmulețele pe care le avem cu copiii. Care sunt niște comori fără de preț, amintiri ce nu pot fi înlocuite cu nimic. Vorba reclamei, pentru orice altceva există nu știu ce card de credit.

Organizarea perfectă a unei zile de decembrie. Sau, cum era să înnebunesc într-o miercuri.
Podcast cu Diana (episodul 8) - Tipuri de psihoterapie