Podcast cu Diana (episodul 8) - Tipuri de psihoterapie
Podcast cu Diana (Episodul 7) – Regrete

Atunci când ai copii sunt câteva lucruri care nu prea-ți lipsesc din casă. Ok, poate nu ai cumpărat pătuț pentru copil, sau poate nici cărucior. Poate nu folosești scutece de unică folosință și poate nu ai în casă creme pentru funduleț sau șervețele umede. Însă, eu personal nu cunosc nici măcar o casă de oameni în care să crească un copil și în care să nu se regăsească:

– cuburi de construcție (fie ele din plastic, din lemn, simple, cu forme, colorate sau uni)
– cărți cu povești (din nou, și aici diferențele vin din subiectele abordate)
– puzzle-uri

Și despre puzzle vreau să vorbim astăzi, pentru că despre ce anume susțin cuburile de construcție sau cărțile în dezvoltarea copiilor am tot zis. Dar despre puzzle nu am vorbit până acum.

Tipuri de puzzle

Să începem cu începutul. În funcție de vârsta copilului, există două tipuri de puzzle pe care să le puteți alege.

Puzzle încastrat

Copiii mai mici își încep imersiunea în lumea puzzle-urilor cu ajutorul celor încastrate. În general sunt din lemn, iar complexitatea pornește de la puzzle-uri cu o singură piesă, la puzzle cu mai multe piese, mai multe forme, dezvoltate în plan orizontal (în care fiecare piesă are câte un spațiu pe planșa de lucru) sau în plan vertical (în care piesele trebuie montate în spațiile destinate, dar una peste cealaltă)

Puzzle de îmbinare

Deja discutăm de un tip de puzzle mai complex, cu mai multe piese. Există și din lemn, însă cele mai multe sunt fabricate din carton. Ideea unui astfel de puzzle este, cum probabil bine știți, reconstruirea unei imagini date, ”desfăcută” în multe bucăți. Gradul de complexitate vine din imaginea care trebuie reconstituită (cu cât are mai puține culori și mai multe detalii, cu atât e mai greu de refăcut) și din dimensiunea pieselor. Pentru copiii de 2-3 ani, de exemplu, se recomandă puzzle de dimensiunea unei foi A4, desfăcută în 12 piese mari, pe un desen clar, fără multe detalii mici. Pe măsură ce crește vârsta copilului, se micșorează și piesele, crește și dimensiunea și complexitatea imaginilor. Pentru adulți există astfel de jocuri de puzzle cu mii de bucăți.

Un alt tip de puzzle de îmbinare este cel 3D, în care principiul este același ca și la cel 2D, însă construcția se face în spațiu, nu în plan. Ca să fiu sinceră, nu am încercat niciodată să fac un astfel de puzzle, deci nu vă pot spune cât e de greu sau de ușor. Îmi imaginez că-i greu.

Pentru că piesele sunt mici și trebuie să intre în locuri tot mici și mai ales pentru că e nevoie de repetiție pentru ca un copil să învețe, așa că va avea tendința să facă și să desfacă un puzzle de mai multe ori (spre deosebire de adulți, care nu-s concentrați pe proces, ci pe rezultatul finit și fac puzzle-ul, pe care îl păstrează apoi, eventual, în forma lui finită și încep alt puzzle și nu pe același), jocul trebuie să fie de bună calitate, ca să reziste în timp. Mai ales în cazul copiilor inventivi și dornici de joacă liberă, în care o piesă de puzzle poate fi o piesă de puzzle, sau o cutie de piese de puzzle se pot transforma într-un nor care plouă peste umbrelă (true story, Fip mă pune să-i ”plou” peste umbrelă cu piesele albastre de puzzle). Și-aici aș vrea să vă recomand jocurile de la Ravensburger, care nouă ne-au rezistat de la un copil la celălalt, indiferent câte atrocități au trăit.

La fel cum e important și ca jocul să nu aibă defecte, care să mute concentrarea copilului de la a lucra. De exemplu, un puzzle cu piese care nu intră bine în locașurile lor, sau care sunt strâmbe și trebuie forțate să intre sau să iasă, generează copilului frustrări inutile și îl pot îndepărta de la a mai încerca. Puzzle-ul este, în esența lui, un joc pe care copilul îl poate face singur, inclusiv autocorectura de la final. Cu alte cuvinte, cu un puzzle de calitate, copilul poate vedea clar atunci când o piesă nu e pusă la locul corect și se poate autoevalua în proces, dar și la final.

De ce fac copiii puzzle?

Acest joc e unul care susține dezvoltarea multor arii ale copilului și o să le înșir pe toate mai jos, ca să știți cum anume crește copilul vostru atunci când îmbină 12 piese cu Mickey Mouse sau cu cai sau ponei.

Își dezvoltă motricitatea fină

Atunci când fac un puzzle, copiii își dezvoltă motricitatea fină. Piesele sunt micuțe și trebuie ridicate cu degețele mici, apoi trebuie și potrivite în spații mici. Copiii mai mici lucrează cu piese mai mari, iar copiii mai mari lucrează cu piese mici. Motricitatea fină e necesară copilului în dezvoltarea lui, desigur. Și e o abilitate necesară atunci când începe să scrie. Practic, un puzzle pregătește un copil de 1 an în activitățile viitoare de scriere.

Își dezvoltă coordonarea mână-ochi

E una să apuci, e una să vezi unde ar avea loc piesa și e alta să le poți coordona. Da, ție, adultule, îți e ușor, poate, să faci asta. Îți e ușor pentru că ai învățat-o atunci când erai mic. Cele mai clare încercări ale acestei coordonări se văd la bebelușul de 2-3 luni, care învață să apuce cu mânuța un obiect care îi atârnă în față și e un mare prag în dezvoltarea lui atunci când reușește să o facă.

Integrează zonele din creier responsabile pentru rațiune și creație

Unul din modelele pe care le avem despre creier spune că avem o latură responsabilă pentru creativitate și una responsabilă pentru activitățile matematice și logice. Un puzzle încurajează folosirea ambelor, pentru că ai nevoie de creativitate pentru a vedea și a recompune o imagine, însă ai nevoie și de o bună dezvoltare pe partea logico-matematică pentru a putea astima ce piese intră în ce loc.

Învață recunoașterea formelor, spațiului, dimensiunilor

Atât la tipul de puzzle încastrat, în care o anumită formă trebuie să intre în locașul ei specific, cât și la tipul de puzzle de îmbinare, jocul încurajează percepția corectă și adecvată a formelor, spațiului și dimensiunilor. Cu ajutorul gândirii logice, copilul decide care piesă se potrivește în ce loc și în ce poziție.

Înțeleg imaginea de ansamblu

Atunci când faci un puzzle e important nu doar să potrivești formele în locurile potrivite, ci să privești și în ansamblu, dacă piesa respectivă are vreun rost în locul în care încerci să o poziționezi. Și poți face asta ridicând privirea de la micropiesa și privind macrojocul. Un puzzle încurajează, astfel, înțelegerea impactului unei acțiuni mici asupra unui mediu întreg.

Învață să se concentreze

E nevoie de concentrare profundă ca să faci un puzzle. Atunci când lucrează individual asupra unui puzzle, copiii își dezvoltă concentrarea și autodisciplina, cunoașterea de sine, liniștea interioară (un puzzle e și un bun exercițiu de mindfulness, până la urmă)

Învață să lucreze în echipă

Frumusețea unui puzzle e că poate încuraja lucrul individual (cu toată învățarea cu care vine acesta), dar și munca de echipă. 2, 3, 4 copii pot lucra împreună la același joc. Sau jocul cu puzzle poate fi o plăcută activitate de colaborare în familie și o recomand cu drag familiilor cu mai mult de 1 copil, pentru a promova colaborarea dintre frați.

Pun accentul pe rezolvarea problemelor

E foarte posibil ca atunci când faci un puzzle să te lovești de tot felul de probleme. O anume piesă pare să aparțină de un anume loc, însă parcă nu încape acolo. Sau poate o piesă a dispărut în acțiune. Sau cine știe ce dificultăți mai apar. Pentru a putea ajunge la rezultatul final, copilul trebuie să învețe să gestioneze astfel de situații. Singur, prin concentrare, sau împreună cu prietenii sau familia, în jocul de colaborare.

Lucrul cu un puzzle mai dezvoltă și alte aspecte. Dezvoltă stima de sine, atunci când copilul descoperă rezultatul final al muncii lui susținute. Dezvoltă perseverența, fără de care nu poți termina un puzzle, mai ales atunci când te lovești de greutăți. Greșeala devine o oportunitate de învățare. Răbdarea se dezvoltă alături de perseverență. Și multe altele.

La noi în familie a existat o perioadă în care copiii n-au mai fost interesați de lucrul cu puzzle-ul, însă nu m-am dat bătută și l-am integrat totuși în viața lor în diferite alte forme (de exemplu, puzzle încastrat cu organele umane, pentru că acolo era interesul, sau dezvoltat în plan vertical, cu animalele preferate ale copiilor, sau făcut de noi cu imagini proprii și apoi rezolvat împreună). La fel ca și cititul și jocul de construcție, am fost de părere că jocul cu puzzle e bine să nu le lipsească din copilărie.

Recent cei doi Vijulieni mici au redescoperit lucrul cu puzzle-ul și au descoperit și lucrul în echipă la el. Ema a vrut să vă învețe și pe voi cum să faceți un puzzle așa că, după multe discuții despre conținut, formă și locul de livrare al cursului ei, am filmat și editat un tutorial. Pe care vă las să-l descoperiți mai jos. Ema își dorește să vă fie de folos, iar dacă vă este de folos, să-i dați de veste că v-a plăcut sau v-a fost util. Dimineața și seara va verifica ”feedbackul” de la voi. Am convenit multe lucruri, printre care și că își va citi singură feedbackurile. Așa că puteți să-i scrieți direct (în cuvinte scurte, vă rog :))) cum vi s-a părut.

Vizionare plăcută și sper ca după vizionarea tutorialului să știți și voi cum se face un puzzle.

Păpușile și jocurile de rol

Cât a trecut de când erați voi mici și vă jucați cu păpuși? Sau mașini? Sau ce-or fi fost? La mine a trecut atât de mult timp, încât ieri au scos copiii dintr-un cufăr bebelușul meu preferat de când eram mică (îl chema Bebiță) și au început mâinile să i se dezintegreze. În apărarea vârstei mele,

Podcast cu Diana (episodul 8) - Tipuri de psihoterapie
Podcast cu Diana (Episodul 7) – Regrete