Podcast cu Diana (Episodul 7) – Regrete
Meniul săptămânii

Cât a trecut de când erați voi mici și vă jucați cu păpuși? Sau mașini? Sau ce-or fi fost? La mine a trecut atât de mult timp, încât ieri au scos copiii dintr-un cufăr bebelușul meu preferat de când eram mică (îl chema Bebiță) și au început mâinile să i se dezintegreze. În apărarea vârstei mele, n-am fost prima lui mamă, dar… orișicât…

Sunt născută în ’85, deci gama de păpuși disponibile era destul de limitată. Aveam multe. Sus, pe dulapul de haine al părinților mei, erau câteva zeci de păpuși aranjate ca la spectacol (sau ca la miting, cum zicea bunică-miu, sperând într-o Revoluție care a și venit la un moment dat), pe care mama le dădea jos trimestrial, le spăla, le călca, le punea la loc. La multe dintre ele nu ajungeam, așa că ceream ajutorul. ”Vreau și eu să mă joc cu Lucica” (pe care o primisem, desigur, de la o Lucică, drept urmare îi purta numele). Lucica era dată jos de pe dulap, își primea porția de jucat, apoi era montată la loc între Mariana și Dorina.

Când am mai crescut mi-a adus bunica mea o păpușă gen Barbie. Mai pleca din când în când la Viena și venea cu lucruri care fie nu se găseau pe aici, fie erau exagerat de scumpe. Aducea creioane colorate bune, carioci, jucării, Maoam (și Mamba). Era vis. Când aducea și sucuri cu acid, le păstra mama în cămară și beam din ele un an întreg. Păpușa gen Barbie era ca păpușile Barbie (adică avea aceleași forme disproporționale), însă părul… Părul era deosebit. Era un fel de punkistă, cu părul care îi creștea doar ca o linie din creștetul capului, însă lung. În rest, era cheală. Sigur, asta mă deranja foarte puțin. Eram singura fetiță de pe strada unde stătea bunica-mea la Ploiești care avea păpușă gen Barbie. Ne jucam cu ea toate fetițele din cartier. Era iubită.

Întâmplător am primit după câțiva ani o păpușă Barbie originală. Wow, cum m-am simțit… Cu rochie înfoiată și o poșetă care îi colora pe rochie niște inimioare. Era o prințesă, cam cum erau toate păpușile Barbie pe vremea aia. O țineam în cutie, tot pe șifonier.

Mă uit acum prin magazine, la câte feluri de păpuși există. Păpuși Barbie care sunt de toate, nu doar prințese (am fost tare încântată când am găsit pentru Ema o păpușă Barbie cu forme corporale destul de apropiate de normalitate și cu sandale fără toc în picioare). Care sunt fetițe, care sunt îmbrăcate de piață, sau de gală, cu care poți să faci un joc de rol cu copilul, care merge mai departe de ”tu ce prințesă vrei să fii azi”, păpuși mai mari sau mai mici, cu aspect mai natural sau ca scoase din desene animate (cum sunt păpușile Shibajuku, de exemplu), de toate felurile.

Și apropos de jocurile de rol, le facem foarte ușor cu miniaturi. Amândoi copiii întră în joc și scoatem la iveală trăiri grele, pe care altfel nu le pot pune în cuvinte. Frici transformate în ”răufăcătorii” lui Fip, supărările Emei, atunci când cățelușul unei păpuși a fost enervant și i-a distrus o poșetă (nu, frati-su ei nu i-a distrus niciodată nimic :))), bebeluși iubiți și îngrijiți, așa cum poate mama nu a reușit cândva important, coșmaruri cu pești cu dinți imenși, ieșiți din ape primordiale, care devin, în jocul de rol, ușor de controlat și de înțeles de copii.

Dacă n-aveți acasă miniaturi de păpuși, animale, obiecte de uz casnic și o cutie mare în care să lucrați cu ele, căutați. Și-apoi puteți să le scoateți la iveală în momente în care parcă nu mai reușiți să vă înțelegeți cu copilul, sau când nu mai știți cum să-l îndrumați, cum să-l conțineți. Și mergeți pe mâna lui, intrați în joc, observați. Și participați și voi. Vedeți din voi ce iese? 🙂

Robotica la 5 și 7 ani

Robotica la 5 și 7 ani

Nu vă imaginați copii înșirați în fața unor ecrane, pe care apar scris 10 CIRCLE (90, 120)  20 RUN, ci copii care desfac mouse-uri în bucăți și le lipesc apoi pe planșe, copii care fac joculețe despre cum să dea directive colegilor, copii care trasează pe hârtie linii negre sau colorate, ce reprezintă coduri pentru roboțeii de lucru. 

Podcast cu Diana (Episodul 7) – Regrete
Meniul săptămânii