Prezenta e una din postările pe care cred că o să le fac an de an. Idei de cadouri pentru bărbații din viața noastră. Cu atât mai mult cu cât lunile decembrie-ianuarie sunt prolifice pentru mine și creativitatea mea, V având în interval de vreo 3 săptămâni ziua de naștere, onomastica, la care se adaugă Crăciunul și, eventual (cu o mandarină și o pereche de șosete) și moș Nicolae.
O să ziceți că moș Nicolae e doar pentru copii. Așa am zis și noi anul trecut și ne-am trezit cu o copilă extrem de tristă că noi nu primim nimic. Până la urmă a ieșit bine, copila făcându-ne câte un cadou la fiecare 5 minute timp de vreo două ore :)) Am primit atunci mandarine, coji de mandarine, felicitări, o nucă îmbrăcată în hârtie igienică, niște creioane și nici nu mai știu ce.
Dar să revenim la subiectul zilei. Ce cadouri le facem noi partenerilor noștri, mai ales acelor parteneri care par să n-aibă nevoie de nimic. Cum mi-a zis mie V la un ceas de seară, ”eu nu-mi mai doresc nimic, pentru că sunt ocupat cu dorințele tale” :))
Trecem peste clasicele portofel, umbrelă, mănuși, o sticlă de vin (și un kent lung, plus un pachet de cafea), etc. și ajungem la niște idei mai serioase.
1. Curs de șofat defensiv
Dacă aveți un bărbat căruia să-i placă să conducă, un curs de șofat defensiv s-ar putea să fie o idee potrivită pentru el. Pe lângă partea teoretică, vine și partea palpitantă, a simulărilor de situații periculoase și foarte periculoase. Răsturnări, acvaplanări și alte cascadorii, ca în filmele la care se uită el seara cu bărbați care salvează lumea.
Și faci un bine și societății, pentru că înțeleg că respectivul curs e puțin schimbător de perspective și obiceiuri în ale condusului.
Din ce am văzut, prețurile sunt pe măsura experienței, așa că poate că e genul de cadou pe care să-l organizați din timp.
2. Curs de barista
Când am făcut noi nunta, acum mulți ani, am avut la nuntă și un bar de cafea și alte băuturi. Am aflat atunci, naiva de mine, că oamenii respectivi organizau cursuri de barista. Am aflat chiar de la soțul meu, încântat de idee. Așa că, dacă aveți un partener iubitor de cafea, s-ar putea să-l bucure așa un cadou.
Cursul de barista este mai ieftin decât cel de condus.
3. Accesorii pentru ski/snowboarding
Poate că sporturile de iarnă și accesorizarea pentru ele nu intră în bugetul familiei în mod normal. Dar de Crăciun, în funcție de bugetul fiecăruia, oare n-ar fi potrivit un cadou compus dintr-un weekend la munte și niște accesorii pentru ski sau snowboarding?
4. Skidiving în interior
În anumite orașe de prin lume există așa ceva: experiența săritului cu parașuta, dar în interior. Dacă anul ce vine plănuiți să călătoriți prin lume, căutați dacă nu cumva puteți avea experiența aceasta în unul din orașele în care ajungeți.
Sincer, m-am entuziasmat tare când am auzit că există așa ceva și mi se pare una din cele mai tari idei de cadouri. Bine, dacă banii nu sunt o problemă pentru voi, visez la a lua omul de la muncă într-o zi la prânz, a-l urca într-un avion și a-l duce la destinație fără ca el să știe ce i se întâmplă. În lumea reală îmi imaginez cât de frustrant se poate resimți o astfel de surpriză, însă, dacă romantizăm nițel ideea, sună super :))
Să se noteze: eu nu vreau astfel de surprize :)) Dacă nu știe ce să-mi pună în bagaj?
5. Degustare de vinuri
Să revenim puțin cu picioarele pe pământ și la idei mai accesibile. Cum ar fi, experiența unei degustări de vinuri.
6. Harta de răzuit
Harta lumii, pe care să răzuiască el ce țări a vizitat. Sau, dacă vreți, ce țări ați vizitat împreună. Noi ne-am luat una de curând și abia aștept să avem timp să ne și amintim pe unde am mai fost.
7. Căști cu vibrație
Una din chestiile cele mai neplăcute când te dai cu bicicleta prin oraș e că nu poți să porți căști. Adică poți să porți, dar dacă-ți place de tine și ai vrea să mai serbezi încă o zi de naștere, ar fi util să auzi ce se întâmplă prin jurul tău. Acum câteva săptămâni am descoperit într-un aeroport niște căști cu vibrație. Care nu se bagă în urechi, ci se pun lângă ureche și… totuși auzi muzica. E fascinant cum se aude la ele. Practic, auzi prin vibrații. Minunat. Iar cu urechile auzi ce se întâmplă în fundal. Ca și cum ai fi într-un magazin în care sună muzică în boxe.
Cred că e nevoie de puțin timp de adaptare la ele (pentru că sunt o experiență foarte diferită de căștile normale și-s ușor bulversante pentru sinapsele pe care le avem deja), dar wow!
Dacă nu vă convin ideile de anul acesta (unele sunt ușor fantastice, recunosc. Dar atât de tari!), poate găsiți ceva în ideile de anul trecut.
Idei de cadouri pentru preadolescenta mea de acasă, care tot crește
Am ajuns și eu la vorba bătrânilor din copilăria mea: și-anume că e mai ușor să ai un băiat decât o fată. E mai ușor pentru o mamă care nu știe ce are de făcut, așa ca mine, că nu știu cum e mai bine pentru copilă. Cum să fac să păstrez un echilibru între a-i da libertatea să se exprime, însă a cultiva un stil care e potrivit pentru vârsta ei? Și ce anume e potrivit acum pentru vârsta ei, e o altă întrebare pe care mi-o pun.
Cadouri pentru copii care nu sunt jucării – O idee
Drept urmare, mi se pare o idee grozavă ca în loc de jucării, din când în când să le luăm obiecte care invită la mișcare. Sau un abonament la un curs de tenis, sau de înot. În loc de o păpușă mică și vulgară, din plastic, ce costă 6% din salariul minim pe economie (nu căutați, am calculat 90 de lei procent din 1500 de lei), puteți să le faceți un micuț kit de sport, care să includă orice vi se pare vouă potrivit de aici sau orice nu vă depășește bugetul:
Cadouri pentru fete care nu sunt nici copii, nici adolescente
Însă atunci când copilul a mai crescut și nu-i mai sunt de interes jucăriile, însă nici nu intră în categoria adolescentului, lucrurile se complică. Noi suntem într-o astfel de etapă cu Ema, care tocmai a împlinit 9 ani. Am depășit momentul cu jucării și dacă o întreb, nici ea nu știe ce își mai dorește, dar am găsit câteva variante de cadouri care i-au plăcut mult și vă las și vouă câteva idei
Idei de luat in seama