Belgia - O țară tare frumoasă
Podcast cu Diana (Episodul 1) - Poziția de victimă

– Mi-e frică de moarte. Nu mi-e frică de momentul morții, dar mă îngenunchează neputința. Ceea ce-mi imaginez eu că e golul de după. Hăul. Nimicul. Negrul. Liniștea. Căderea. Mă tem de singurătatea morții. Când mă gândesc la moarte, mă gândesc la dor. La dorul de cei dragi. De V. De copii. 

Și tot așa am continuat eu să descriu cum mi se pare mie moartea și de ce… mor de frica ei. De ce mă terorizează gândul ăsta, că va veni o zi când nu voi mai vedea frunze și nu voi mai simți vântul, vreo pasăre sau vreun miros, când nu voi mai simți o îmbrățișare și nu voi mai putea auzi muzică frumoasă și sunetul pe care-l scoate centura mașinii, înainte să pornesc la drum. Eram într-o ședință de terapie, în care exploram subiectul morții și ce înseamnă el pentru mine.

Atunci terapeutul mi-a recomandat o carte, pe care n-am citit-o chiar imediat, deși m-am executat rapid și am cumpărat-o chiar a doua zi. Cu alte cuvinte, partea docilă din mine, a fugit la librărie, iar partea rebelă din mine a pus-o în raft și și-a zis că n-o s-o citească acum. Poate, cândva, deși pe ambele părți le rodea curiozitatea la maximul. Da, știu. Și mie mi-e greu să trăiesc cu mine câteodată :))

Motivul pentru care mă rodea curiozitatea era că pe coperta acestei cărți, pe lângă titlul ei – ”Soluția Schopenhauer” – mai era scris și numele autorului. Un nume drag mie, un nume pe care îl am în bibliotecă, care a scris multe cuvinte pe care le-am sorbit zâmbind sau căutând adânc în mine. Un nume de care poate că ați auzit și voi: Irvin D. Yalom. 

Dacă o să căutați pe google acest nume, o să găsiți și persoana din spatele lui. E numele unui psihiatru renumit, născut în 1931, care a și scris o sumedenie de cărți, traduse și în română de numeroase edituri. În toate cărțile lui am simțit autenticitatea lui și relației terapeutice, empatia și compasiunea cu care își abordează clienții și personajele din romanele pe care le-a scris, imperfecțiunea lui asumată, umorul și autoironia și multe alte atribute care au făcut, cel puțin pentru mine, să curgă cuvintele. Ca o miere într-un ceai călduț.

Până la urmă curiozitatea mea a învins rezistența și am luat cartea din bibliotecă. Am început s-o citesc, pentru că eram curioasă cum o să mă ajute ea să mă înțeleg mai bine și să mă poziționez (poate) diferit vis-a-vis de moarte. Subiectul îl știam, în mare. Un psihoterapeut află că e bolnav de cancer și mai are un an de trăit. Cartea e o culegere de introspecții legate de viață și moarte, decizii, conștiență de sine și-așa mai departe. Îi lipsește disperarea pe care mă gândeam că eu una aș fi simțit-o, știind că mai am atât de puțin de trăit. Etapa aia a doliului din care nu înțeleg cum poți ieși vreodată. Ei, și pentru asta, cartea a fost o lecție pentru mine, pentru că personajul principal trece în mod terapeutic prin toate etapele doliului.

Focusul romanului ”Soluția Schopenhauer” nu e pe boala psihoterapeutului. Nici pe schimbările corpului. Pe durere. Sau pe neputință. Romanul curge normal, prezentând, intercalat, procesul unui grup de terapie, în care fiecare membru își are propriile drame și introspecțiile personajului principal, cărora se adaugă viața și opera lui Schopenhauer. N-o să vă spun de ce și în ce context are relevanță opera unui filosof mort acum mult timp în desfășurarea unui roman care e, de fapt, un serial contemporan despre un grup de terapie și o să vă las pe voi să descoperiți. O să vă las pe voi să descoperiți și ce se întâmplă cu psihoterapeutul la finalul romanului, dar și cu grupul de terapie pe care îl conduce. Și sunt curioasă dacă și ce o să vibreze în voi, după citirea romanului.

Pot să vă spun, însă, ce a rezonat în mine. Ideea că hăul, nimicul, negrul, golul nu-i nou pentru mine. L-am mai trăit o dată. Oare de ce ne îngrijorează acest nimic care vine după ce murim, dar nu și același nimic care există înainte să ne naștem?

Scandalul – O părere

Drept urmare, când am decis că vreau să-l citesc pe Fredrik Backman, n-am ales nici Un bărbat pe nume Ove și nici Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, pe care le citește și le recomandă toată lumea, ci am ales Scandalul.

Rupture – O părere

Când am adus acasă Rutpure, nu știam la ce să mă aștept. Nu mai citisem nimic scris de Ragnar Jónasson. Sigur că da, citatele de pe coperta din spate a cărții lăudau și autorul și lucrarea sa

Belgia - O țară tare frumoasă
Podcast cu Diana (Episodul 1) - Poziția de victimă