Siguranța copiilor pe internet

După aceea a urmat Christian Ciocan, comisar șef în Poliția Română, care ne-a vorbit despre pericolele la care ne supunem atunci când intrăm pe internet și la nevoia de a supraveghea ceea ce fac copiii pe laptop/tabletă/telefon, indiferent cât suntem de siguri de responsabilitatea lor. E important să raportăm imediat orice derapaj. Pentru copiii minori sunt responsabili legali părinții. Iată câteva riscuri asociate navigării pe internet:

• Utilizarea de informaţii eronate
• Infectarea sistemului cu programe de tip malware
• Încălcarea drepturilor de autor
• Hărţuire, abuz, şantaj online
• Pornografie infantilă
• Trafic de persoane
• Fraude
• Furt de identitate
• Dependență

Parenting în era digitală

După ce Christian Ciocan ne-a speriat bine de tot, a venit rândul Georgianei Roșculeț (coordonator de programe educaționale în cadrul Salvați Copiii) să ne spună cum se aplică practic aceste temeri de mai sus și ce putem face. Mi-a plăcut mult cum și ce a vorbit, și cât este de ancorată în realitatea (aia reală, nu aia pe care ne-o imaginăm noi) adolescenților.

Întâi și întâi a spus o treabă care mie mi-a atras mult atenția:

Povestea pe care ţi-o spui despre impactul tehnologiei asupra dezvoltării umane şi al modului de interacţiune influențează relația cu copilul.

Învățarea întotdeauna se face prin relație. Adulții devin ghizi ai copiilor în procesul lor de învățare, drept urmare, povestea pe care mi-o spun eu mie despre internet (ce simt, ce gândesc și ce fac referitor la asta) este ceea ce va modela comportamentul copilului în relație cu internetul și în relație cu mine. Food for thought, cum ar zice englezul. Iar asta îmi explică mie multe din interacțiunile celor din jur cu internetul (copii sau adulți deopotrivă).

Un alt lucru pe care l-a spus ea și care mi-a plăcut mult a fost că un copil e un om cu toate drepturile, la fel ca și un adult. Diferența o face lipsa de experiență de viață a copilului, iar aici e rolul adultului să intervină și să ghideze cu blândețe.

Parentingul ca influență

La fel ca și în vremurile noastre, și copiii de astăzi se întâlnesc cu provocări în grupurile lor. Bully-ing am avut și noi, de exemplu. Pedofili existau și pe vremea noastră. Și altele la fel. Diferența dintre atunci și acum este că dacă atunci un coleg îți spunea că ești cumva, îl auzeau 10-20 de colegi și-apoi injuria se stingea. Acum, informațiile acestea circulă liber între mii de utilizatori și, odată ajunse pe internet, nu mai pot fi șterse. Iar influența adulților pentru a rezolva o problemă a copilului este mult mai mică atunci când lucrurile se desfășoară ”online”. Soluția pe care o propune, atunci, Georgiana Roșculeț e dezvoltarea rezilienței copiilor, în loc de abordarea ”eu știu mai bine”, care transmite implicit, mesajul ”tu nu ești suficient de bun”.

O altă problemă foarte validă pe care o ridică Georgiana Roșculeț e presiunea grupului. Un copil care a înmagazinat deja mesajul ”tu nu ești suficient de grup” și care nu e susținut să creadă în el însuși, ascultă de părinți când e mic și schimbă apoi influența părinților cu influența grupului. Adică, nu mai ascultă de părinții cu intenții bune, ci de anturaj sau alți oameni. Pentru că așa au crescut ei, neavând încredere să preia inițiativa și/sau să-și ia propriile decizii.

Iar în familiile în care părinții sunt abuzatori (fizic sau verbal -> adică își bat copiii (nu neapărat să rupă parul pe ei, ci chiar și ”pălmuța” la fund) sau îi înjură, etc.), lucrurile se precipită și mai mult. În locul în care cel care ar trebui să protejeze devine abuzator, acolo e cel mai nesigur loc pentru copil. Pentru că, după un timp copilul nu mai poate face diferența dintre protector și abuzator și acolo intervine o scindare care îl face să accepte și abuzurile din partea celorlalți.

Sexualizarea copiilor

Sexualizarea copiilor de mici devine o confirmare a normalității abuzului sexual ulterior. Fetițe machiate, băieței de 3 ani care sunt întrebați dacă au iubită, modelul de comportament al adulților, ce comportamente încurajează adulții și cum sunt înfățișate femeile (dar bărbații?), pe ce canale merge televizorul de acasă, toate astea cresc sexualizarea copiilor. Avem impresia că un copil nu înțelege prea multe dintr-un dans lasciv sau dintr-o emisiune cu ”asistentă” (oare mai există asistente dezbrăcate în emisiuni de prost gust?), dar ei pricep mult mai multe decât credem noi.

Normalizarea comportamentului sexual în media și faptul că totul e la un click distanță se transpune în fenomenul de grooming, una din provocările copiilor care au acces la internet. Iată-le și pe celelalte:

• Cyberbullying – agresiunea, folosirea forței, intimidarea, coerciția prin intermediul mijloacelor tehnologice

• Sexting – transmiterea de fotografii sau materiale video cu conținut sexual explicit care portretizează minori

• Grooming – ademenirea copiilor în scop sexual de către un adult
• Discurs instigator la ură – faptă de natură penală, comisă împotriva unei victime, care a fost selectată de către făptuitor pe baza unei caracteristici de tipul naţionalitate, rasă, etnie, orientare sexuală, ş.a.m.d.

ctrl_AJUTOR

O altă parte extrem de interesantă a prezentării Georgianei a fost, efectiv, experiența practică a adolescenților. Protgramul ctrl_AJUTOR vine în ajutorul adolescenților, e un help line pentru ei

Vă las mai jos o problemă pe care o întâmpină copiii și pentru care cer ajutor la HelpLine ( și nu discută acasă, cu părinții despre asta) și o discuție interesantă de pe wallul meu de Facebook:

Dependența copiilor de ecrane se creează în familie și e, de fapt, lipsa de conectare autentică.

Atunci când copiii sunt expuși prea mult timp la televizor, se observă modificări imediate și pe termen lung.

Pe termen scurt și mediu se pot observa tulburările de somn și de comportament.

Pe termen lung, privitul în exces la televizor inhibă activitatea emisferei stângi a creierului, care nu se mai dezvoltă normal și apar deficiențe în ceea ce privește gândirea logică și analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris și citit. Copiii expuși devreme la ecrane au întârzieri în achiziționarea limbajului și pentru că informația vine de la televizor și n-au nevoie să vorbească. Comportamentul care se dezvoltă după expunerea îndelungată în fața ecranelor este de tip autist.

Aveți în vedere și că stimularea luminoasă intermitentă a televizorului poate induce o criză epileptică. Drept urmare, copiii (dar și adulții) trebuie să privească la televizor cu lumina aprinsă.

Electroencefalograma arată că atunci când ne uităm la televizor, activitatea electrică a creierului se modifică, la fel ca și cea cognitivă. Activitatea corticală pe parcursul vizionării la televizor este de tip Alfa, adică „în afara spațiului”, fără orientare, în stare de visare cu ochii deschiși și trebuie să avem în vedere că acei copii care preferă învățarea vizuală vor fi și mai atrași de televizor.

Programele de învățare pentru bebeluși de tipul Baby Einstein

Baby Einstein și alte programe similare pentru bebeluși, care pretind că vor scoate geniul din ei, sunt complet inutile, spun studiile. Sugarul primește informațiile și învață din ele atunci când acestea vin prin contact cu părintele, pentru că învață din relație și interacțiune. Televizorul nu aduce beneficii nici în sfera cognitivă și nici în cea senzoriomotorie.

Mai e un aspect pe care să îl avem în vedere. Copiii noștri sunt extrem de inteligenți. Un IQ de 130 e complet normal printre ei. Și atunci, ce facem noi să ajutăm copiii să-și folosească eficient acest IQ?

Putem încuraja cititul și aici puterea exemplului are cea mai mare influență. Televiziunea anulează satisfacția pe care o produce lectura, înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran → inhibă dezvoltarea abilităților necesare citirii. Cititul la televizor se face la suprafață, într-un ritm foarte rapid, pe când cel din cărți se face într-un ritm moderat și în profunzime.