Un nou an, un nou septembrie. În feed-ul meu de facebook a fost plin de copii care mergeau pentru prima dată la școală. Apoi, plin de copii care intrau în clasa a doua sau a treia. Multe flori, multe emoții, părinți cu lacrimi în barbă și copii bucuroși de noutate. Se vede cum am crescut o dată cu comunitatea mea… Parcă până mai ieri aveam feedul plin de copii care încep diversificarea și își pun piersici în părul mic și moale, apoi copii care pășeau pentru prima dată, ca niște rățuște pufoase. Acum au dispărut piersicile din păr și au apărut bentițele și fundele și au dispărut și rățuștele pufoase și au apărut copii lungi și înalți, îmbrăcați în uniforme și știrbi.
Pentru noi n-a fost un an cu astfel de emoții. Copiii s-au întors, după vreo 6 săptămâni de vacanță ”mare” înapoi în grădinița din care plecaseră, în acceași grupă, cu (aproximativ) aceiași colegi. Ema nu a început încă școala (deși și-ar dori, pentru că toți prietenii ei sunt mai mari de 5 ani și 9 luni câți are ea), iar Fip nici atât, la cei 3 ani și 8 luni ai lui. Așa că încă nu ne-a interesat să cumpărăm birou și ghiozdan de școală, nici stilou și penar.
Cu toate astea, pentru că Ema e atât de dornică și curioasă de ce se întâmplă la școală, i-am promis că începem de acum să ne pregătim. Modificăm măsuța ei de lucru, pentru a o transforma în birou (urmând să cumpărăm un birou adevărat anul viitor), cumpărăm caiete de matematică (pasiunea ei :)), facem ordine în pixuri și creioane și scoatem penarul de la naftalină (cumpărat anul trecut, când începea școala și am avut discuții similare). Și, cu ocazia asta, poate reușesc să o conving să renunțe le rucsacul ei de grădiniță, roz și cu prințese. Sincer, știu că ei i-a plăcut la momentul respectiv, dar mie mi se strepezesc dinții când mă uit la el și îmi pare rău că nu am încercat atunci să-i ofer mai multe alte variante, poate alegea altceva. Îmi doresc mult să eliminăm kitsch-ul pe cât posibil și să formăm din copii niște viitori adulți care să poată aprecia cu adevărat frumosul din imperfecțiune (e ok, și cu Fip am făcut aceeași greșeală, așa că are rucsac cu Spiderman; deși parcă tot mai bine e Spiderman decât niște prințese neajutorate și roz).
Dacă o fi să alegem un rucsac pentru școală (sincer, pândesc reducerile care vin după începerea anului școlar, așa că sigur n-o să-l cumpăr în august anul viitor), aș vrea să aibă următoarele caracteristici:
1. Să fie suficient de mare, dar ușor
2. Să fie ergonomic
3. Să aibă spatele și bretelele buretate bine
4. Să fie ceva mai neutru, fără prințese și fugitive în viața noastră și a societății
5. Să nu coste o avere (am văzut niște prețuri la prieteni de-am rămas mască…)
Dacă ar merge mult timp pe jos, cu el în spate, aș lua în calcul unul cu roți (deși sunt de incomode de pus în spate, dar cine știe, o fi vreunul care să îndeplinească ambele funcții), dar cum mersul pe jos e limitat atunci când locuiești în afara orașului, iar școala e în oraș, n-o să mă stresez prea mult cu asta.
Cam asta. Ce voiam, de fapt, să spun, e că mai am un an să mă obișnuiesc cu ideea că mai avem un pic și n-o să mai cumpărăm jucării, ci rucsac și stilou. Sunt mamă de copil mare, rățuștele pufoase le mai văd doar în poze.
Cum ajungi de la Mary Poppins la discuții despre echilibru
Drept urmare, weekendul trecut am decorat. Și ca să fie treaba treabă, pe lângă faptul că am curățat casa, am decorat-o și am gătit prăjitură cu mere, ne-am mai uitat și la un film. Nu de groază, nu înspăimântător, ci … Mary Poppins. Pentru că eu sunt un suflet bătrân și nostalgic, ne-am uitat la varianta din 1967, cea cu Julie Andrews.
Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Nu cred că era reuniune de familie unde o mătușă parfumată, care pupă copilul cu lichid de multă salivă pe obraji, să nu scoată prin buzele rujate așa o întrebare. Dacă nu era o mătușă, sigur era un unchi, sau o vecină, sau o prietenă de familie, sau domnul care venea să repare țevile. Iar înainte de acești oameni, întrebarea era pusă de mama și tata, de bunica și bunicu’. Ce să mai, o întrebare pe buzele tuturor celor care aveau un copil în față.
Ce pot face copiii pentru planeta noastră?
Unul dintre rolurile noastre principale ca părinți este să ne pregătim copiii pentru viitor. Nu doar despre relații, încredere în sine, un job potrivit și echilibrare emoțională, ci și pentru mediul în care vor trăi. Care nu știm exact cum va arăta, însă știm că nu va arăta așa cum arată acum. Educându-ne copiii despre problemele actuale legate de mediu (încălzire globală, poluare, etc.) le oferim instrumentele pentru a-și proteja viitorul. Și e important să o facem și noi, aici și acum. Pentru viitorul lor și pentru viitorul copiilor lor.