Diana mică și-a dorit mereu un animăluț pe care să îl aibă în casă, mereu aproape, căruia să-i poată împărtăși secretele, pe care să-l iubească și să-l îmbrățișeze, atunci când lumea de copil se prăbușește din motive mai mult sau mai puțin serioase pentru un adult. Un animal care să o accepte pe Diana mică și cu calitățile ei, dar, mai ales cu defectele ei, care s-o iubească și atunci când greșește, care să se bucure că există, indiferent de ziua săptămânii, de ora zilei sau de alți factori care pe oameni îi destabilizează câteodată.
Să fiu sinceră, Diana mică și-ar fi dorit un câine, dar ar fi acceptat și un pisoi, sau un hamster sau orice animal cu blană, care să pară că nutrește emoții. La un moment dat, Diana mică primi un acvariu cu pești. După ce trecu entuziasmul primei zile, Diana mică simți prima adevărată dezamăgire din viața ei.
OK. Și? Acum ce? Stau și mă uit prin geamul ăsta la ei. Ca la un televizor.
Nu puteam să-i plimb, nu puteam să-i mângâi, nu puteam să-i îmbrățișez, să-i pup, să ne jucăm. Și devenisem destul de mare încât să nu mă mai pot preface prea bine că fac toate astea cu un cățel imens de pluș pe care îl aveam, a cărui blană plasticoasă o cunoșteam până în moleculele ei cu mulți CH. Când am mai crescut și aveam deja un salariu propriu și locuiam parțial singură, mi-am cumpărat un iepure mic și alb, care a rămas în grija mamei, atunci când m-am mutat cu V. Iar în familia mea nouă, primul lucru a fost să aducem un cățel mic în apartamentul mic.
Când am devenit mamă am ținut morțiș ca ai mei copii să crească în compania unui animal. Sigur, un animal sănătos psihic și fizic, care să nu-i pună în pericol. Avem acum un câine (isteric, dar foarte prietenos și blând cu copiii) și doi porcușori de Guineea. Cu iepurașul de la mama am avut ceva probleme, ce am înțeles că sunt tipice pentru ei: diaree (mai ales de la frunzele de salată, care se pare că sunt tratate cu nu știu ce prostii care îi dau peste cap) și insuficiență renală, ambele rezolvate cu niște tramente, perfuzii și plânsete. Dar iepurașul și-a revenit de fiecare dată, până când a murit de bătrânețe, la venerabila vârstă de aproape 10 ani.
Până acum, cu câinele nu am avut nicio problemă de sănătate, așa că în afară că am avut nevoie să-l tundem/toaletăm și să-i facem schema de vaccinare pentru câini, n-am văzut veterinarul la față (bine, el l-a văzut mai des în perioada în care tot fugea din curte și îl găsea veterinarul și îl ridicam de acolo; ne întâmpina mereu vesel, de parcă nu el ar fi plecat de acasă de bunăvoie).
Există mai multe motive pentru care am vrut animale în casa noastră cu copii, printre care, da!, și dezamăgirea mea de copil că n-am avut. Dar o să vă enumăr 3 motive principale pentru care e bine să vă creșteți copiii în compania animalelor.
1. Atașamentul față de animalele de acasă le schimbă în bine atitudinea față de animale în general
Trăim în niște vremuri în care, la nivel macro, ne-au dispărut compasiunea, iubirea și respectul față de natură și animale. Am transformat animalele în niște fabrici de producție pentru satisfacerea unor mofturi umane, fără să luăm în calcul durerile lor, emoțiile lor, viața și sănătatea lor. La nivel macro, vacile trăiesc în spații de 1 metru pătrat, produc lapte toată viața, sunt mulse de aparate. Nimănui nu-i pasă de anormalitatea practicilor, de durerile pe care le provocăm. Vacile au devenit niște sticle din care scurgem laptele. La nivel micro, duminică dimineața organizăm un grătar și cumpărăm 3 tone de carne, din care mâncăm fiecare câte o porție, apoi le mâncăm de-a sila, ca să nu le aruncăm sau le aruncăm în zilele următoare. Parcă am uitat că o bucată de carne nu e o roșie, nu provine din grădină, ci e o bucată dintr-o ființă vie, pe care cineva a măcelărit-o pentru grătarul nostru de duminică.
Putem, însă, să creștem niște viitori adulți mai cumpătați. Mai sensibili și mai puțin egocentrici. Care, ok, sunt în vârful lanțului trofic și mănâncă grătar, la fel ca vânător-culegătorii din care ne tragem. Dar o fac într-un mod cumpătat, fără a uita esența. Ema vrea, deja, să se ducă să abordeze oamenii în supermarketuri și să le explice de unde vine laptele din rafturi și untul și brânza. Să le spună că toate astea vin de la niște vaci nefericite și e convinsă că atunci când oamenii vor afla asta, vor căuta ferme unde vacile sunt văzute și ca animale, nu doar ca recipiente.
2. Viața cu animalele crește stima de sine a copiilor, scade nivelul de anxietate și de depresie
Studiile arată asta: că atunci când un copil sau un adolescent are în grijă un animal de companie, stima lui de sine crește. În special în perioada adolescenței și pre-adolescenței, când stima de sine a tinerilor fluctează foarte mult, animalele sunt importante în viața lor, oferindu-le sprijin emoțional, îndepărtează sentimentele de singurătate și de neadecvare. Iar comportamentul constant și consecvent al unui animal de companie e de neprețuit pentru un copil sau tănâr care trece prin fel și fel de schimbări (fizice, cognitive, emoționale, hormonale).
Și în cazul copiilor mici importanța e aceeași. Un animal de companie, pe care copilul să îl simtă aproape, la fel de constant și de consecvent, căruia copilul să-i poată împărtăși gânduri, planuri, secrete, crește stima de sine. Copilul interacționează cu animalul în termenii ambilor, începe sau continuă o interacțiune, se face ascultat, ajunge să înțeleagă și să cunoască animalul și îi crește, astfel, sentimentul de competență, care aduce cu sine, în timp, o imagine de sine adecvată realității și o stimă de sine crescută. Desigur, responsabilitatea față de animal îl aduce pe copil tot în zona emoțiilor legate de competență. Copilul devine, astfel, capabil să aibă grijă de el și de o altă ființă, prinde încredere în sine și pornește cu curaj în viață.
Pe lângă toate astea, ratele de depresie și anxietate sunt mult mai mici între copiii sau tinerii care au un animal de companie.
3. Animalele susțin dezvoltarea cognitivă a copiilor
Studiile mai arată și că animalele susțin dezvoltarea cognitivă a copiilor. Că, atunci când un copil învață să citească, ajutorul unui animal e de neprețuit. Copilul citește cu greutate la început, iar un câine, de exemplu, îi oferă copilului și publicul de care are nevoie, fără senzația de teamă că celălalt citește mai repede/îl corectează/n-are răbdare/etc. În aceeași măsură, e minunat atunci când copiii mai mari citesc copiilor mai mici.
La vârste mai mici, animalele de companie sunt minunați parteneri de conversație, provocând copilul la și mai multe dialoguri, și mai complexe, astfel încât cel mic exersează limbajul în prezența copilului, dezvoltându-și bagajul de cuvinte rapid, legându-le între ele și formând rapid propoziții, fraze, monologuri, dialoguri.
În plus, se crede că interacțiunea cu animalele poate oferi oportunități pentru dezvoltarea și îmbunătățirea funcțiilor executive (procese mentale care sunt baza pentru planificare, atenție, memorie și auto-control) prin reducerea stresului și oferirea de suport social. Se presupune că acesta ar putea fi unul din motivele pentru care prezența animalelor îmbunătățește în copii memoria, abilitățile de categorizare și de atenție.
Oricum ar fi, studiile arată că acei copii crescuți în prezența animalelor de companie au rezultate școlare mai bune. Desigur, vorbim despre statistici aici.
Doi copii și un câine cu chemarea naturii
Resurse:
Companion Animals and Child/Adolescent Development: A Systematic Review of the Evidence
3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…
câte altele mai facem.
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri.
3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă
Îmi doresc tare mult ca anul acesta să ne mutăm. Decizia asta vine și cu entuziasmul noului, și cu frica efortului, dar și cu tristețea faptului că dacă ne iese, vom lăsa în urmă casa în care s-a născut Filip și în care au crescut amândoi. Da, știu. Acasă este acolo unde suntem noi. Și, în același timp, îmi e confortabil și să mă uit la fiecare colțișor de casă și să am amintiri cu fiecare spațiu în parte.
3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie
Când eram mică, cei mai puternici oameni de pe lume (în afară de părinți și bunici) erau: doamna care cântărea la magazin, doamna farmacistă care ne dădea bonul pentru medicamente, medicul care putea să-ți dea un micuț nimic din cabinetul lui când terminai și controlorii din autobuze.
Toate aceste personaje mă fascinau. Mi se părea că fac ceva ce nu e la îndemâna muritorilor de rând.
Cum învățăm copiii să mănânce echilibrat?
N-am mai scris de mult timp un articol pe tema asta. Cumva, era un subiect mai mult de interes când erau copiii mai mici și pe măsură ce au crescut, și-a mai pierdut din importanța declarată. Chiar dacă în viața noastră de zi cu zi, tot e ceva important pentru mine. Însă e important altfel.
3 lucruri in care sa investești in bucătăria ta
Cea mai buna investiție pe care am făcut-o atunci când am decis sa ne mutam, a fost sa angajam o firma care sa ne ia nu doar mobila și s-o ducă din casa veche in casa noua, ci și ce era in mobila. Hainele din dulapuri, pantofii din pantofar, sertarele cu tacâmuri, rafturile cu oale. Practic, ne-au rugat cu o săptămâna înainte sa impachetam noi lucrurile delicate sau intime și in rest sa ii lăsam pe ei.
Mutarea propriu zisa s-a întâmplat in o singura zi. Atât a luat sa ne mutam viața din punctul A in punctul B. Toată mobila pe care o aveam in punctul A a ajuns in punctul B, oamenii ne-au pus cămășile înapoi in dulapuri și ne mai lipsea doar… bucătăria.
3 lucruri pe care trebuie să le știi despre varicelă
Eu am făcut varicelă când eram în clasa a zecea. A fost oribil. A durat 2 săptămâni; am avut bube de varicelă peste tot, inclusiv pe interiorul pleoapelor. În acele vremuri, mama mi-a interzis dușuri și băi, de teama că se rup cojile, rămân semne, ba poate chiar se mai și infectează. În schimb, aveam soluția mentolată. Și statul în casă. 2 săptămâni. Am avut febră mare, m-am plictisit teribil, nu m-am spălat (mă mai spălam pe ascuns, dar shhhhh), era cald și eram lipicioasă, ajusesem să urăsc viața de la un virus amărât și comun, care a dispărut așa cum a și apărut, după ce mi-a mâncat zilele.
În 2022 lucrurile stau altfel și vă scriu asta ca să știți că nu e nevoie să treceți copilul prin aceleași suplicii prin care am trecut noi atunci când eram bolnavi.
De la medic, am aflat următoarele.
Un penar interesant pentru copii și porția mea de melancolie
Acum îi pregătesc pe copiii mei de școală, dar nu mai e nevoie de atât de multe cumpărături. Plătim la școală o taxă de rechizite, așa că nu mai cumpărăm nici caiete și nici creioane. Toți copiii au aceleași carioci, în aceleași borcane, aceleași caiete preliniate, a căror etichetă e scrisă de învățătoare sau de copil. Dulapul cu rechizite nu mai e acasă, ci la școală, pentru că acasă n-ar avea ce să caute. Copiii nu aduc de la școală caiete, nu aduc nici teme, decât rar spre foarte rar. Odată ce ies pe poarta școlii, rolul lor de școlar rămâne acolo și vine acasă copilul liber.
3 lucruri pe care le-am învățat de la tata despre condus
Așa că sunt amândoi afară și ascultă mașina, iar mie asta îmi aduce aminte de copilărie, când tații vecini se strângeau in fața blocului si fiecare dintre ei meșterea la mașina proprie. Dacă treceai pe-acolo, era ca o expoziție de picioare care ieșeau de sub mașini.
Deși eu eram fată, iar sub nicio mașină nu era ascunsă jumătate de femeie, care să-și etaleze picioarele in fustă și tocuri ieșind de sub portbagaj (și nici nu văzusem vreodată o astfel de femeie), îmi imaginam ca atunci când o să fiu și eu om mare și serios, ca tata, și eu o să meșteresc la fel.
3 lucruri esențiale în cabinetul (meu) de psihoterapie
Când m-am mutat în noul cabinet, mi-am dat seama că am foarte multe lucruri de care am nevoie și pe care le folosesc. Și pe lângă ele, am mai cumpărat și altele, la fel de necesare. Am umplut spațiul de canapele (necesare pentru grupuri: nu e nimic mai enervant decât să stai pe un scaun incomod atunci când intri în contact cu emoții grele, care oricum îți provoacă disconfort; măcar s-o faci într-un spațiu blând, pufos, primitor) și fotolii confortabile. Am 3 tipuri de mașină de cafea, un purificator de aer, aerul condiționat, plante și flipchart, căni fel și fel, pe toate gusturile, multe tipuri de ceai, lapte pentru cafea și câte o gustare sănătoasă, pentru când terapia îți provoacă foame sau grijă de tine.
3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută
În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale).
Interactiunea cu animalele de companie are foarte multe efecte benefice pentru un copil, un animal de companie nu este un simplu moft pentru un prichindel.