3 lucruri pe care animalele de companie le fac pentru copilul tău
Ce faci când nu mai poți? Nu. Nu mai poți puțin.

În primăvară am decis, împreună cu soțul meu, că anul ăsta ne vom lua o vacanță de 4 zile doar noi doi, în care să ne odihnim. Bine, și să ne plimbăm și să ne iubim și de toate, dar și să ne odihnim. Ne-am gândit atunci la un city break de joi până duminică, timp în care ambele bunici urmau să vină să umple golul lăsat de lipsa noastră în viețile copiilor. Mă gândeam că o s-o facem și o să ne simțim vinovați, dar o să ne prindă bine.

Nu hotărâserăm unde vom merge. Poate Lisabona, poate Londra, poate Bruges, poate într-un loc complet și perfect nou.

Pe lângă asta, eu mai luasem o decizie. Acum 15 ani am fost o vreme în Berlin, la o școală de vară. M-am îndrăgostit iremediabil și irevocabil de orașul ăsta. Nu știu să spun dacă din cauza orașului, sau din cauza primei mele ieșiri din țară, sau din cauza primei mele ieșiri din țară în libertate, fără părinți sau bunici sau unchi sau mătuși. Ideea e că de atunci tot visez să mă reîntorc și nu m-am mobilizat nicidecum corespunzător. Anul ăsta, însă, lucrurile aveau să fie diferite. O să merg cu fetele, sau cu o fată, sau chiar și singură, dar anul ăsta urma să ajung la Berlin!

Și, în iulie, planetele s-au aliniat toate frumos, în linie dreaptă sau în semicerc sau cum se aliniază ele când se aliniază și s-a întâmplat să merg la Berlin cu V. Și planetele copiilor s-au aliniat, pentru că din primăvară și până acum ei au descoperit plăcerea de a merge în vacanță la bunici și, as we speak, sunt în a treia tură pe vara asta, fiecare mai lungă decât cea anterioară. Așadar, pentru că planetele s-au aliniat atât de frumos, am acționat rapid și a fost ca în filme. Mi-am luat bilet de avion către Berlin aproape de azi pe mâine, cam cum îți iei bilete de tren. Am plecat singură într-acolo și m-am întâlnit cu V în gara din Berlin, pentru că el venea, ca un George Clooney al familiei Vijulie, de la Frankfurt. A fost totul foarte romantic, ba chiar mi-a adus și un trandafir.

Ne-am cazat împreună la un hotel ciudat, cu recepția la etajul 7 și am început plimbările.

Orașul este, într-adevăr, atât de frumos pe cât mi-l aminteam. Ba chiar, aș putea spune, mai frumos, pentru că a evoluat. A evoluat în bine, spre deosebire de București, care a evoluat și el, dar din rău în mai rău. În primele 2 zile am mers câte 30 de km pe zi prin oraș. Apoi, pentru că aveam picioarele praf, am închiriat biciclete și am folosit și metroul, câte o stație la fiecare colț de stradă.

Să vă spun pe unde ne-am plimbat.

Tiergarten

Tiergarten e cel mai minunat loc urban în care am fost vreodată. E un parc ce se întinde pe aproximativ 250 de hectare, fix în buricul Berlinului. E ceva fantastic înăuntru. E încă sălbatic, multe alei neasfaltate, e ca și cum te-ai plimba prin pădure, în mijlocul orașului. Din loc în loc apare câte un lac, curat ca oglinda mea din baie. Dacă te uiți bine, o să vezi, pe lângă păsări și veverițe, iepuri, raci de apă dulce sau alte animale care o duc bine mersi prin lacurile curate și printre copacii numerotați.

Deci, dacă ajungeți în Berlin, musai să vă închiriați o bicicletă și să vă plimbați prin Tiergarten, în liniștea din mijlocul haosului.

(dați > sau <, pentru că jos e o galerie întreagă, nu doar o poză)

Spree

Berlinul e străbătut de un râu, care se numește Spree. Spre deosebire de Dâmbovița noastră, Spree e navigabil. Se fac tururi de oraș în bărcuțe, cu ghizi și tot ce trebuie. Am făcut-o și pe asta și a fost grozav. Ne-am plimbat cu o astfel de ambarcațiune, am băut o cafea, iar un domn ghid cu o voce frumoasă ne-a povestit de toate, inclusiv unde locuiește Angela Merkel, la ce etaj și cu cine. :))

Turnul televiziunii (Fernsehturm)

Cum te dai jos din metrou la Alexanderplatz, vezi în fața ochilor un băț lung, cu o bilă în vârf. Bățul cu bila sunt atât de lungi, că se cam văd de oriunde te-ai afla în Berlin. Dacă o să intri în clădirea în formă de băț cu bilă și o să urci cu un lift ultrarapid, o să ajungi în vârf, la vreo 300 de metri de la sol, unde e un restaurant care se învârte și de unde vezi tot orașul. Am luat acolo un mic dejun bun, am băut o cafea decentă și ne-am uitat pe geam, încercând să ne dăm seama care era linia de demarcație dintre est și vest. Nu-i greu, se vede destul de clar cu ochiul liber. Minunat oraș! Și de sus, și de jos!

Insula muzeelor

Nu am avut suficient timp să vizităm toate muzeele de pe insulă, pentru că am ajuns cam târziu și nu ne-am gândit că se închid la ora 6, dar am reușit să văd ceva ce îmi doream de foarte mult timp: să ajung la Pergamon, unde să văd și eu minunea de poartă a lui Ishtar. Da, e atât de maiestuoasă și grozavă cum apare în toate descrierile ei.

 

Muzeul Zidului Berlinului

Am ajuns cu trenul și cu bicicletele și era să trecem pe lângă el, pentru că se află într-o clădire unde e și un restaurant, mult mai bine semnalizat. Ne-am uitat frustrați și furioși la filmulețele care prezentau istoria zidului și ne-am gândit ce șleahtă de oameni bolnavi au putut gândi așa ceva… Un zid care să separe familii, prieteni, vecini. Nu știu dacă știați, dar zidul Berlinului nu era un zid oarecare, ci ideea de Zidul Berlinului e un fel de a spune. Zidul erau de fapt două ziduri, iar între ziduri o zonă de câteva sute de metri în care erau câini, turnuri de control, polițiști cu mitraliere. Mai lipseau apa și crocodilii. Am tras concluzia că zidul a fost în picioare cât să pedepsească și să nimicească o generație de oameni implicați în război, apoi a căzut cu emoție, cântec și lacrimi de bucurie. Niște dezaxați toți.

Checkpoint Charlie

Checkpoint Charlie un alt loc interesant din Berlinul în care te împiedici de istorie la fiecare bordură. Nu e neapărat ceva fantastic de văzut acolo (puteți vedea oricând o poză), ci istoria locului respectiv. Căutați pe wikipedia, vă arată clar gradul de dezaxare al perioadei respective.

 

Biserica memorială a împăratului Wilhelm

În centrul orașului, printre malluri, o fantastică stație de metrou, legendarul KaDeWe și alte chestii drăguțe de văzut, ridicați un pic ochii și o să vedeți o biserică în paragină. Hei, care-i treaba cu biserica asta? Nu mai e nimic în paragină în orașul ăsta, nici măcar la periferie. Lângă biserică se mai vede și un turn, aparent modern (modern pentru 1960, când a fost construit) și parcă ceva de acolo te provoacă să dai un search pe google, mai ales acum, de când avem și noi net la preț decent în roaming.
O să aflați că biserica a fost distrusă în timpul războiului, iar nemții au decis să nu o mai reconstruiască, pentru a le rămâne ca simbol al distrugerii. Așa că au ridicat lângă un turn nou și modern, care trebuia să reprezinte viitorul, noul, ne-distrugerea. Berlinul e plin de astfel de simboluri care vor să nu-i lase să uite ce nebunie au provocat susținându-l pe Hitler. La fel e și cazul Bundestagului (sau Reichstagului), a cărui cupolă n-a mai fost reconstruită după planurile inițiale. Cupola Bundestagului este acum din sticlă, aducându-le și ea aminte de ruina pe care au adus-o în țara lor și în țările altora. Și e transparentă…
Apropos de Bundestag, data trecută nu am reușit să-l vizităm din varii motive, iar acum lucrurile s-au schimbat. Nu mai există coada kilometrică de la intrare, ci se intră pe bază de programare. Din păcate, nu am prins decât un singur interval orar și ne-am programat, programare pe care ne-au anulat-o apoi și ne-au propus o altă zi, care nu mai urma să ne găsească la Berlin, ci la București. Și, vorba aia, când distanța e mai lungă, n-ai cum să mai vizitezi, așa că a rămas pe data viitoare, ca o promisiune că o să ne întoarcem.

 

Potsdamer Platz

Am ajuns și la Potsdamer Platz, unde ne-am plimbat printre clădiri frumoase. Există și acolo un lift ultrarapid, pe care n-am mai apucat să-l încercăm (deși, după ce am urcat și coborât cu liftul din Burj Khalifa, parcă nimic nu m-ar mai putea impresiona). De la Potsdamer Platz am ajuns rapid la Sony Center, unde am mâncat niște paste foarte picante, apoi ne-am continuat plimbarea.

 

Madame Tussauds

În Berlin Mitte, adică în centrul Berlinului (sau unul dintre centrele orașului) e și muzeul de ceară Madame Tussauds. Nu era în plan să-l vizităm. De fapt, nici nu mă gândisem la el. Dar, cum am trecut pe lângă el în cei 30 km pe care i-am parcurs prin oraș, am intrat. Mi s-a părut foarte amuzant cum în zona cu politicienii fiecare personaj avea scris pe o plăcuță un nume, poate și o scurtă descriere. Hitler era ascuns într-un buncăr, iar lângă el era un bilețel pe care scria că e interzis să-l fotografiem. Singurul personaj pe care nu aveai voie să-l atingi și să-l fotografiezi, pentru a evita situațiile în care vizitatorii pot face poze ce i-ar putea afecta/răni/deranja pe alții, fotografii care ar putea lua în derâdere holocaustul sau alte evenimente. Dar nu asta mi s-a părut amuzant, ci, deși extrem de politically correct, o decizie echilibrată și decentă. Amuzant mi s-a părut că în zona de artiști, fotbaliști și cântăreți, n-am mai văzut plăcuțe cu numele. Și ne-a fost tare greu să-i recunoaștem pe mulți dintre ei. Priorități… :))

Mai sunt multe locuri și lucruri unde am ajuns și pe care le-am văzut. Mai sunt și multe locuri și lucruri pe unde nu am ajuns și pe care nu le-am mai văzut. Mai sunt locuri și lucruri care m-au impresionat data trecută, dar n-am reușit să le vizitez din nou. Toate astea strigă tare că mai am nevoie să ajung acolo și a treia și a patra și a cincea oară. Și, cum mergeam eu pe bulevard și treceam pe lângă Berliner Oper, mă întrebam, candid și ușor furioasă, de ce naiba locuiesc eu în Ștefăneștii de Jos și nu în Berlin? Apoi mi-am dat seama că îmi place în Ștefăneștii de Jos încă și că m-ar face să mă simt mult mai bine dacă aș putea veni anual, pentru 4-5 zile, la Berlin, să mă încarc de energie, idei și tot ce mai am nevoie să funcționez. Și, pe măsură ce făceam planul, mi-a trecut și furia.

Așa că, dragă Berlin, bis bald!

 

Balul Britanic 2018

Vă scriam săptămâna trecută despre Balul Britanic și cum l-am văzut eu, prin ochi de mamă și de invitată și de participantă din exterior. Am primit, între timp, și câteva date și poze oficiale de la organizatori și m-am gândit să le împărtășesc cu voi.

Cum a fost la Balul Britanic, mă întrebați?

Am văzut domnișoare mai mici și mai mari în rochii de bal, cu multe straturi, groase și grele, în care alergau ca niște gazele printre părinții și profesorii de acolo. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, n-am văzut prea multe fete mergând, ci doar alergând.

3 lucruri pe care animalele de companie le fac pentru copilul tău
Ce faci când nu mai poți? Nu. Nu mai poți puțin.