9 locuri pe care le-am vizitat în Berlin
Unde sunt tații?

Ce faci atunci când nu mai poți?
Mai poți puțin!

Mai poți puțin pentru că ești o persoană puternică, pentru că doar persoanele slabe nu mai pot. Mai poți puțin pentru că ești un luptător sau o luptătoare. Mai poți puțin pentru că știi că optimismul te trece poduri grele. Mai poți puțin pentru că așa trebuie. Mai poți puțin pentru că așa ai învățat. Mai poți puțin pentru că poți să-ți controlezi toate emoțiile. Mai poți puțin pentru că poți să-ți controlezi toate impulsurile. Toate reacțiile. Mai poți puțin pentru că ești un supererou sau o supereroină.

Dacă mă uit la laptopul meu, îmi dau seama că atunci când îi cer prea multe și el nu mai poate, mai poate, totuși, puțin. Mă duc cu el într-un service, primește niște piese în plus și, imediat, mai poate puțin. Mă uit și la aspiratorul cu acumulator, care, atunci când n-a mai putut, a mai putut puțin, pentru că i-am înlocuit acumulatorul stricat.

Mă uit peste tot în jurul meu, la obiecte casnice, la roboței, la obiecte neînsuflețite, iar atunci când ele nu mai pot, mai pot puțin dacă primesc ajutor. Nu există nici măcar la ele ca atunci când li s-au terminat resursele să mai poată puțin. Mașina a rămas în drum dacă nu mai are motorină. Telefonul rămâne închis pe veci, dacă nu mai are baterie. Televizorul nu funcționează dacă nu are curent.

Nici măcar câinele, când îl iau seara la plimbare cu bicicleta și-l alerg până se întinde pe asfalt, bucuros, dar obosit, nu mai poate puțin atunci când nu mai poate deloc. Numai eu sunt mai cu moț și se așteaptă de la mine să mai pot puțin, atunci când simt că nu mai pot. Și nu doar de la mine se așteaptă asta. Se așteaptă asta și de la vecina mea cu gemeni nou-născuți. Se așteaptă asta și de la vecinul meu, care muncește câte 14 ore pe zi. Se așteaptă asta de la doamna de la casă, de la angajatul din benzinărie, de la corporatista blondă, de la tatăl dintr-o familie, de la o bunică, de la un consultant, de la un psihoterapeut, de la oricine.

Puține sloganuri mă enervează mai tare decât ăsta. Sunt multe dăunătoare, dar ăsta mi se pare în top 5.

Atunci când nu mai poți, mai poți puțin…

Și dacă nu mai pot deloc?

Și dacă nu mai pot, ce se întâmplă? Sunt slabă? Sunt inadecvată? Trebuie să mă rușinez? E o problemă cu mine? Sunt greșită?

Sau, dacă depun eforturi supraumane și mai pot, totuși, puțin, cum mă simt? Asta intră în ecuație, sau nu? Sentimentul de copleșire? Senzația de preaplin? Frustrarea? Sentimentul că n-am avut de ales? Oboseala? Suprasaturația?

 

Și cât timp pot face asta? Cât timp mă pot scotoci de încă ”puțin” pe care să-l folosesc? Cât durează până când mă prăbușesc, asemeni unui castel de cărți de joc în vârful căruia ai pus prea multe cărți, prea grele pentru bază? Cât durează până spun STOP, fără niciun fel de compasiune pentru mine sau pentru ceilalți? Cum să am compasiune pentru mine, atunci când eu sunt un robot? Cum să mai am compasiune pentru ceilalți, atunci când am mai putut ”puțin” pentru ei, uitându-mă pe mine? Cât durează până mă îmbolnăvesc? Cât durează până când iau o decizie greșită, cea mai greșită dintre toate? Cât durează până când ”puțin” ăla scoate tot ce mai era în mine, până rămân goală, ca o carafă din care ai vărsat toată apa și n-a mai rămas nimic?

Eu vă propun altceva. Să schimbăm macazul.

Ce faci atunci când nu mai poți?
Ceri ajutor!

Atunci când nu mai poți, îți accepți limitele umane și ceri ajutor. Atunci când nu mai poți duce și jongla cu o mie de responsabilități, te pui la masa gândirii și îți reprioritizezi viața. Atunci când nu mai poți să faci doar lucruri care nu-ți aduc bucurii, spui STOP din timp și îți pui în programul zilnic ceva să-ți facă sufletul să râdă. Atunci când nu mai poți suni o prietenă și o rogi să scoată copilul în parc, îți suni șeful și îi spui că ai nevoie de 2 zile libere, o anunți pe nevastă-ta că dacă nu pleci o zi cu cortul singur în lume, o să-ți explodeze capul, iți suni prietenele și faceți un weekend împreună, departe de tot, iei familia, iei copiii și pleci în parc, lași vasele în chiuvetă și te urci în mașină, suni soacra și o rogi să-ți gătească prânzul pentru 3 zile.

Soluții se găsesc mereu. Trebuie doar să ieșim din cercul vicios în care ne aflăm. Trebuie doar să ne dăm voie să trăim altfel. Trebuie să facem schimbări mici, care aduc după ele schimbări mari. Trebuie să dăm drumul controlului, la fel cum am da drumul unui balon cu heliu. Și, cel mai important, trebuie să ne dăm seama că vrem toate astea. Că vrem să ieșim din cercul vicios. Că vrem să ne dăm voie să trăim altfel. Că vrem să facem schimbări mici. Că vrem să dăm drumul controlului.

Că vrem să nu mai putem ”puțin” și că vrem să ne lăsăm ajutați de ceilalți. Că asta nu ne face mai slabi. Că asta ne face mai puternici. Mai conștienți de noi. Că, pentru că am hotărât că nu mai vrem să mai putem ”puțin”, pe termen lung o să mai putem ”mult”. Că e o investiție. În noi. În cei dragi nouă. În relațiile noastre.

Doamnelor și domnilor, vă rog eu. Atunci când nu mai puteți, ziceți că nu mai puteți. Cereți ajutor. Vă îmbrățișez. 

Fericirea e o alegere

u. Articolul ăsta nu se vrea unul motivațional, care să vă transmită că dacă vreți să fiți fericite nu trebuie decât să vă hotărâți să faceți asta, pentru că e ATÂT de ușor să fii fericit, competent, autonom și pentru că dacă trimiți gândul în Univers, el se va materializa rapid și în 3 zile (cel mult!) vei fi complet, dar complet, fericită.

Ordinul de protecție

Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească dată în regim de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, prin care persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot beneficia de protecţie în scopul garantării integrităţii şi libertăţii personale, atât fizice cât şi psihice, faţă de agresor.

Va fi vreodată suficient?

Multe rochii, mulți pantofi, un cărucior plin cu mâncare, saci de jucării, rafturi de cărți, multe dormitoare, mulți metri pătrați, multe bijuterii, mulți bani, și mai multe rochii, și mai mulți pantofi, și mai multă mâncare, și mai multe jucării, și mai multe rafturi de cărți, șamd.

Cum facem să lucrăm de acasă… eficient!

Cine mă aude că pot lucra de acasă, dar că mi-am găsit totuși un birou unde să mă duc și de unde să lucrez, zice că-s nebună. Cum vine aia? Să poți lucra din intimitatea casei tale, de la biroul de lângă dormitor, din pijama, fără să te bârâie nimeni la cap, iar tu să alegi, ca o ciudată, să te îmbraci, să-ți cari laptopul după tine, să călătorești niște kilometri ca să ajungi la un birou? Pentru ce?

9 locuri pe care le-am vizitat în Berlin
Unde sunt tații?