O nouă săptămână, noi cărți în raftul cu cărți al copiilor. Noi cărți despre care vreau să vă povestesc. Până una alta, vă eram datoare de la articolul anterior cu impresii despre ce am ales să le pun. Așa că să vă fac un update:
Litere pictate & Povești fermecate – Am citit-o de două ori și a ajutat-o mult la litere pe care le mai uită câteodată. De exemplu, G uita mereu cum se face. Acum își amintește că e un C ce are o măsuță pe care un spiriduș își poate pune o cană cu ceai.
Marie – Nu a vrut să o citim. A spus că încă nu e suficient de mare pentru ea. Am pus-o înapoi în biblioteca mare.
Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci Ce Vrei – I-a plăcut extraordinar de mult. Și mie mi-a plăcut. Am citit-o cu drag, încercând să-mi dau seama ce final va avea și cum va reuși Andrei să-și îndeplinească misiunea. I-a plăcut povestea, i-a plăcut grafica din carte, i-a plăcut dicționarul de luneză de la final. Momentan i-am spus Gingarasa (la revedere în luneză) și am pus-o înapoi în biblioteca mare.
Despre ale lui Fip nu am update-uri, pentru că vă scrisesem deja acolo impresiile lui. Am încercat să le înlocuiesc. Să vedem ce-o ieși.
Gata cu update-ul, iată cu ce am umplut rafturile săptămâna asta:
Raftul Emei (5 ani 1/2)
Balul florilor
Balul florilor e o carte pe care i-am cumpărat-o acum foarte mult timp și pe care am citit-o de foarte puține ori. Am luat-o pentru că Emei i-au plăcut mereu florile și eram sigură că o să o aprecieze. Ce n-am luat eu în calcul a fost faptul că am introdus-o mult prea devreme, când era prea mult text pentru ea. Ei mereu i-a plăcut să citim și citeam teancuri de cărți. Avea răbdare să stăm ore în șir pe canapea și să nu facem altceva, cu condiția să trecem de la o carte la alta. Apoi, pentru că am văzut că trebuie să depun eforturi suplimentare să o țin atentă pe carte, am căzut-o în dizgrație și am pus-o pe un raft sus de tot. Când am făcut curat în bibliotecă, am redescoperit-o și cred că acum îi va plăcea. Să vedem săptămâna asta…
Bicicleta fermecată
Bicicleta fermecată e cea mai recentă carte pe care a publicat-o minunata Mihaela Coșescu. Mă rog, când i-am zis Emei că e ultima carte a făcut ochii mari. Cum adică ultima? A trebuit să reformulez și să liniștesc copilul. Ultima, adică cea mai recentă. Deci da. E cartea mea preferată din toate cele scrise de Mihaela. Emei i-a plăcut mult, pentru că am citit-o aseară pentru prima dată cu ea, dar a rămas în raft pentru că m-a rugat să o mai citim.
Am întrebat-o ce i-a plăcut cel mai mult din carte. Mi-a zis că a uimit-o că o doamnă atât de bătrână cum e tușa Zamfira mai merge pe bicicletă… Iar mie mi-a plăcut mult remarca ei, pentru că de aici am putut porni o discuție lungă și utilă despre cum a fi bătrân nu înseamnă că nu mai poți face lucruri și cât de important e ca atunci când ești tânăr să ai grijă de corpul tău, ca să-l mai poți folosi la bătrânețe.
Și apoi am discutat și despre ce mi-a spus o altă prietenă că a interesat-o pe fetița ei: ideea de a tricota lucruri pentru a strânge bani pentru ceva ce îți dorești foarte mult. De aici am pornit o întreagă filosofie despre cum fiecare om citește aceeași carte cu alți ochi, alte idei și alte perspective. Cum pe lumea asta o carte se multiplică în câți cititori are. Așa că nici Mihaela nu a scris o singură carte despre Bicicleta Fermecată, ci multe, fix câte perechi de ochi au citit-o.
Ce poți face cu o idee
Despre Ce poți face cu o idee v-am mai povestit în articolul cu idei de cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența. Nu reiau, ci puteți merge la celălalt articol pentru descrierea ei și pentru alte idei de cărți.
Raftul lui Fip (3 ani 1/2)
Nu mi-e somn
Nu mi-e somn e una din cărțiile colecției Micul Zen. Avem cărțile din colecție, iar asta e preferata mea. E o carte cu povești de citit înainte de somn, iar la finalul fiecărei povești e și câte un exercițiu pentru a trece mai ușor peste temeri, peste griji sau pentru relaxare. Foarte utilă, mai ales părinților care nu mai știu ce să facă înainte de somn. Poveștile sunt și ele cu subiecte prin care trecem seară de seară. De exemplu, situația îngrozitoare în care obiectul de somn dispare. Ce ne facem atunci?! Cartea ne dă o idee și, mai important, le dă copiilor o idee ce pot face cu emoțiile puternice pe care le simt înainte de somn, atunci când se înghesuie toate să-și facă loc.
Dinozaurii
Dinozaurii e o cărticică de la Larousse, cu pagini laminate, foarte rezistente, care e una din preferatele lui Fip. A dispărut la un moment dat când a pierdut-o, dar a reapărut din neant, de parcă și ea l-ar iubi pe el la fel de mult. Conține informații interesante despre dinozauri, iar la sfârșit avea, cândva, un puzzle pe care copiii l-au făcut de multe ori, până când a început să dispară piesă cu piesă. Am inclus-o în locul celei cu Pompierii, pe care o iubește atât de mult.
The Fire Brigade
A treia carte de pe raftul lui e o carte pe care nu o găsesc niciunde online, ca să vedeți de unde o puteți lua, dacă o doriți. Am găsit-o la reduceri într-o librărie din Berlin și e sora mai mare a cărții lui preferate cu pompieri. Adică are același ”fir epic”, dacă pot să-i spun așa, dar intră în mai multe detalii cu explicațiile. Bașca, mai e și în engleză, așa că apucăm să mai exersăm.
Pe data viitoare!
Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”
E interesant să afli lucruri despre Big Bang și cu cât informațiile vin pe un creier mai maleabil din punct de vedere structural, cu atât vor fi mai ușor de asimilat. Însă poate fi greu de înțeles pe alocuri, sau poate cam alambicat și-atunci poate apărea reticența chiar și de a începe. Dar, ce bine că există cărți de adulți și cărți pentru copii scrise de aceiași autori sau care abordează aceleași subiecte.
Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața
… sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help”
… sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal”
… sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda”
Ce gust are cartea pe care o citești?
Ivan fecior de țăran mirosea a zambile, Nikita Tăbăcarul avea gust de piersici, Ivanușka era moale ca un Florinel (ursulețul de pluș care stătea lângă mine cât citeam), Ivan-Țarevici era o perdea albă, plină de lumină.