3 activități pe care și le pregătesc copiii

Îmi amintesc cu mare febră musculară la creier de perioadele în care eram datoare Emei cu organizat de activități, zilnic, mai multe pe zi.

Vedeți voi, nu că aș fi concurat eu la premiul ”mama anului” (desigur, l-am câștigat oricum), dar dacă nu-i dădeam de lucru, nu ne mai înțelegeam. Iar asta încă de pe vremea când era foarte mică, sub un an. Așa că, pentru că nu simțeam nevoia să înnebunesc de (mamă) tânără, aveam programul zilnic de activități, pe zile. Am ținut-o așa mult timp, până de curând, de fapt.
O vedeam și o simțeam cum are nevoie să-și pună mintea la contribuție și să afle/învețe/experimenteze mereu ceva nou. Altfel era nemulțumită, agitată, turbulentă. Ca atunci când era mică.

Fip s-a construit din alt material. El a fost diferit. El n-avea nevoie de activități. De dapt, nu doar că n-avea nevoie, dar îl și enervam atunci când îi propuneam. El avea nevoie de timp și spațiu și de materiale care să nu fie jucării.
El își lua o tavă de brioșe din dulap și băga și scotea chestii din ea. Eu plusam și-i aduceam castane, apoi mă retrăgeam.
El lua bețișoarele de urechi din dulap și le scotea, unul câte unul, din borcan, cu răbdare de chinez bătrân. Eu plusam nițel și-i găuream capacul, ca să le și bage la loc.
Eu veneam cu cărți, el se uita urât la mine și pleca.
Eu veneam cu puzzle, el îl arunca la 10 metri distanță și pleca.
Eu veneam cu cartonașe sau alte activități, el le lăsa acolo și pleca.
M-am potolit până la urmă și abia așteptam să ajungă și Ema în punctul ăsta. Și a ajuns.

După o perioadă agitată, în care fiecare minut de plictiseală se traducea în tăvălit pe canapea și scos vocale lungi pe gură, într-o miorlăială supremă, care se voia a fi tradusă în ”dar m-am plictisit, eu ce mai fac acum”, copilul ăsta mic și mare în același timp a început să prindă curaj în forțele proprii, în imaginația proprie, în ea însăși și să facă lucruri.

Iată 3 activități pe care le-a organizat împreună cu prietenele ei sau singură, extrem de educative, dacă mă întrebați pe mine, fără niciun fel de aport din partea mea.

1. Ierbarul

I-au plăcut mereu florile. Buchețele mici și mari de flori, de crengi, de frunze, de iarbă, plante în ghiveci, plante uscate și puse în vază. Opream mașina în cele mai imposibile locuri, pentru că ”uite, țe floli flumoase sunt acolo”.

De câteva zile s-a apucat să-și facă, împreună cu prietenele ei, ierbar. Își ia punguțe și pleacă la căutat de flori, apoi le sortează acasă și le lipește cu scotch pe hârtie. Dacă știe ce sunt, scrie sub ele numele. Dacă nu știe nici ea și nici noi, scrie sub ele o descriere. ”Frunză cu verde și cu roșu”. Sau ”Creangă cu bobițe”.

2. Modelaj în pământ

Era o vreme când căutam cele mai interesante materiale de modelat. Plastilină de un anume fel, ca să se lucreze ușor cu ea și să nu fie toxică. Lut alb. Lut roșu. Lut polimeric. Nisip kinetik. Cocă parfumată și colorată. Pastă de sare. Plastilină magnetică. Toate soiurile de plastilină. Zilele trecute s-a adunat cu prietenele ei, și-a luat lopățica de grădinărit și s-a apucat să sape în pământul din fața porții. Din pământul de acolo a modelat fel și fel de obiecte, le-a pictat, le-a lăsat la uscat. Un om de zăpadă, o brioșă, o pisică

3. La bucătărie

Bucătăritul e iar o activitate pe care și-o organizează singură. Se duce și își face o salată de roșii și i-ar plăcea să mai facă și alte lucruri, așa că m-am apucat să-i fac niște fișe cu rețete, pe care să i le las în bucătărie și să le poată lua și găti după ele. Se descurcă bine cu cuțitele și cu toate accesoriile din bucătărie, așa că poate pregăti singură orice nu necesită folosirea aragazului. Când e nevoie de aragaz, intervenim noi acolo.