Cum a fost la Balul Britanic, mă întrebați?
Ce greșeli mari am făcut atunci când am mobilat casa

Pe lângă faptul că suntem mami sau tati, că suntem copiii părinților noștri, că suntem parteneri de cuplu sau ce mai suntem noi, cea mai mare parte dintre noi suntem și angajați, freelanceri, antreprenori sau ce mai suntem noi.

Dacă există suficient de multe situații în care copiii să ne vadă și în alte roluri decât ”mami” și ”tati”, rolul de om muncitor nu este unul pe care să-l vadă prea des. Știu că există și excepții, că există mame care lucrează alături de copiii lor, dar cele mai multe dintre noi n-o facem sau n-o facem constant. De multe ori, copilul habar n-are cum arată locul ăla în care lucrăm noi sau ce exact facem noi acolo, la muncă.

Câteodată ne e greu să le explicăm, câteodată nu ne gândim că ar trebui să le explicăm ceva și uite-așa imaginația lor crește și se dezvoltă și țese tot felul de povești mai mult sau mai puțin neverosimile despre ce se întâmplă cu noi atunci când ei sunt la școală, la grădiniță, cu bona sau cu bunica.

Pe lângă asta și pe lângă toate treburile și ”obligațiile” noastre de părinți, mai vine și ”obligația” aia care zice că noi nu creștem un copil, ci un viitor adult și că trebuie ca tot ceea ce facem să facem gândindu-ne ce efect va avea pe termen lung. Și, desigur, eu una cred că viața e mult mai frumoasă atunci când iubești ceea ce muncești și mi-aș dori ca și copiii mei să trăiască asta și nu să se teamă de momentul ăla când vor avea un serviciu, un salariu, responsabilități. Atât din păcate, cât și din fericire, percepția asta începe să fie modelată de acum. De când copilul are 1, 2, 3 , 5, 10, 15 ani și, din nou, e ”obligația” noastră să-l ajutăm pe copil și nu să-l încurcăm.

Mai jos o să vă scriu 3 lucruri pe care, poate, le spunem copilului despre jobul nostru fără să ne dăm seama ce transmite asta mai departe de bunele noastre intenții.

1. Știe mami că nu vrei la grădiniță. Nici mami nu vrea să meargă la serviciu și ar vrea să stea cu tine, dar uite… trebuie…

Hai să începem cu feedbackul pozitiv, cu aprecierile pozitive despre acest mesaj. E minunat că-i transmitem copilului că și nouă ne face plăcere să petrecem timp cu copilul. Îi transmitem, astfel, că e important pentru noi, că timpul petrecut cu el ne provoacă bucurie și că-l iubim.

 

Și acum, feedbackul constructiv, sau cum i-o mai zice acum în lumea corporatistă (ăla care era ”negativ” pe vremuri). E oare adevărat că mergem la muncă doar pentru că trebuie? Oare munca aia pe care o facem noi, în afară că ne ajută să plătim facturile, nu ne provoacă și o bucurie? O mulțumire sufletească? Nu ne dă o senzație plăcută de competență? Nu ne face să ne simțim bine în pielea noastră? Mergem la muncă doar pentru bani? Dacă da, poate nu facem munca ce trebuie. Poate nu ni se potrivește un job de birou și am fi mai fericite să tricotăm căciulițe cu dinozauri pentru copii și să le vindem. Sau poate viceversa.

În plus, poate avem nevoie și de relaționarea de la muncă. Socializarea cu alți oameni ca noi sau mai diferiți de noi, cu care să schimbăm o vorbă, cu care să avem pasiuni comune sau foarte diferite, de la care să învățăm și alături de care să ne încărcăm de energie.

Există multe nevoi pe care ni le împlinește un serviciu care ni se potrivește. Nevoia de competență, de autonomie, de relaționare. Sigur, și banii sunt importanți, dar poate că ar fi util să-i transmitem copilului că mergem la birou pentru că ne place munca noastră, pentru că ne e dor de colegii noștri, pentru că ne simțim bine acolo. Un copil mai mare de 3 ani, 3 ani și ceva, poate începe să înțeleagă și paralela ”așa cum ție îți place să te joci cu prietenii tăi, așa și mie îmi place să merg la jobul meu”.

Repet (și sunt sub influența filmului ”Fight Club”, pe care tocmai l-am revăzut de curând), dacă ceea ce faci nu-ți aduce mulțumire decât financiară, mai caută, mai sapă, schimbă, fă altceva! Transmite-i copilului mesajul că munca nu e ceva ce facem pentru că trebuie, ci pentru că ne face să ne simțim bine, pentru că astfel contribuim în societatea noastră, pentru că ne simțim incluși și că aparținem. Îi va fi de mare folos să crească având convingerea asta.

2. Îmi urăsc jobul!

Ok, poate că nu spunem asta copilului direct, dar vorbim cu partenerul sau cu prietena cea mai bună. Ne plângem de șeful îngrozitor pe care îl avem, de munca plictisitoare pe care o facem, de orele de overtime, care parcă nu se mai termină, de tot. Ne plângem azi, mâine, poimâine, peste o lună, peste un an.

Cu toate astea, nu facem nimic ca să schimbăm lucrurile. Ce mesaj transmitem copilului? Munca este oribilă și nu poți face nimic ca să schimbi asta. Cu ce convingere va intra el în viață? Că la muncă trebuie să suferi, că ești neputincios, că ești o frunză în vânt.

Dacă jobul e atât de oribil și chiar nu poți schimba nimic acum, din varii motive obiective (de cele mai multe ori ele sunt financiare), e util să pictezi tot tabloul. Îmi urăsc jobul și nu pot să-l schimb acum. Mi-am făcut un plan, ca în 1-2-3-36 de luni să îmi schimb jobul și să fiu liniștită.

Planul ăsta de ajută și pe tine să te organizezi și să vezi că nu trebuie să stai în locul ăsta îngrozitor mai mult decât chiar trebuie, dar îi transmiți și copilului că poți schimba lucrurile atunci când ești nemulțumit și nefericit. Cu alte cuvinte și că și el va putea schimba lucrurile atunci când va fi nemulțumit și nefericit.

3. Trebuie să merg la birou ca să-ți cumpăr jucării.

Indiferent pe ce ton spunem asta, vă dați seama câtă presiune ajunge să simtă copilul? Mai ales dacă ne-a mai și auzit că ne plângem de jobul pe care îl avem?

Adevărul e că mergem la birou și ca să cumpărăm jucării, dar nu numai. Mergem la birou/muncă și pentru a plăti curentul pentru toată familia, pentru a plăti chiria sau rata pentru toată familia, pentru a cumpăra de mâncare pentru toată familia, pentru a cumpăra șurubelnițe pentru tati, acuarele și penițe pentru mami, cărți pentru sora mai mare și mașinuțe pentru fratele mai mic. Plus toate motivele de la punctul 1.

Hai să-i spunem copilului toate astea, ca să nu mai ia pe umerii lui toate nemulțumirile noastre legate de serviciu. Am mai zis și o repet, dar copiii încă se mai cred buricul lumii. Ceea ce înseamnă și că se așteaptă și consideră că toate li se cuvin, dar și că ei cauzează tot din jurul lor. Inclusiv nemulțumirea lui mami legată de muncă, mai ales când și ea îi confirmă că merge acolo ca să-i ia lui jucării.

Desigur, n-o să traumatizați pe viață copiii dacă le spuneți cele de mai sus. Dar poate că le e util să crească având altă perspectivă asupra muncii. Nu știu voi cum sunteți, dar eu încă am impresia că nu muncesc atunci când câștig bani din ceva ce-mi face plăcere…

Cum a fost la Balul Britanic, mă întrebați?
Ce greșeli mari am făcut atunci când am mobilat casa