Poate v-a fost extrem de dor de rețetele mele super rapide. Azi facem supă de roșii, pentru că e o vreme foarte potrivită pentru ea. Dacă aveți un multicooker, o să o puteți să o faceți în 3 minute și 24 de secunde :)) (nu știu dacă știați, dar avem și un grup de facebook pe tema gătitului la multicooker și vă invit pe acolo pentru rețete și impresiiI)
Vă trebuie așa:
- o ceapă
- un ardei
- doi morcovi
- 1.5 l apă
- 1.5 l bulion
- sare
- piper
- alte condimente, dacă vreți.
Puteți pune puțin ulei, dacă simțiți nevoia. Mie îmi place simplă.
Acum, trebuie să recunosc: cheia succesului, mai mult decât multicookerul, e bulionul făcut de soacră-mea (căreia nu-i place să-i zic soacră, dar habar n-am cum să-i zic atunci când scriu despre ea. Să se noteze că e o soacră foarte mișto :))). Dacă n-aveți o soacră așa de mișto ca a mea, vă trebuie o mașină de tocat, cu care să faceți bulionul, roșii, timp și răbdare. Sau să-l cumpărați de undeva.
Cum fac eu supa de roșii și de ce m-am cronometrat?
Acum un an și ceva așteptam niște musafiri. De fapt, mergeam să-i luăm de la aeroport. Când mă încălțam mi-am amintit că le promisesem că-i aștept cu o supă de roșii bună și caldă. Uitasem complet. Așa că i-am zis lui V. că mă apuc să o fac. I-a picat fața, pentru că el e organizatorul timpului la noi în familie.
– Când să faci supă de roșii?!!
– Acum!
– Păi oamenii ăștia aterizează în 5 minute! (da, facem puțin până la aeroport. Mai puțin decât durează controlul actelor și ridicatul bagajelor)
– Păi sunt gata în 5 minute!
– Cum să fii gata în 5 minute?!
Și tot așa, de cred că a durat mai mult discuția decât să fac supa.
Am deschis capacul minunatului multicooker și am aruncat în oală ceapa curățată (netăiată), ardeiul tăiat pe jumătate (ca să pot să-l curăț de semințe), morcovii (întregi), apa și bulionul. Am închis capacul, am pornit programul (stew – o oră pun eu pentru că am, în general, morcovi tari ca piciorul mesei :)). Și am plecat. 3 minute și 24 de secunde mi-a luat procesul ăsta, iar eu sunt mai înceată așa, de felul meu, la bucătărie.
Când ne-am întors, supa era caldă, pentru că aparatul o ținuse caldă după ce o terminase de gătit. Am turnat în blender o cană din zeama respectivă și ardeiul și morcovii, apoi am turnat piureul care ieșise înapoi în oală și am amestecat. Dacă aveți un mixer vertical, murdăriți mai puține recipiente, pentru că îl folosiți direct în oală. Asta a durat cât s-au descălțat ei și s-au spălat pe mâini.
Dacă vreți, puteți să faceți găluște sau să puneți tăieței în supa asta. Eu o mănânc așa, caldă sau rece.
Poftă bună!
(PS: e delicioasă cu rucola)
Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat
Acum, titlul vă duce în eroare, pentru că pare că s-a întâmplat o dată. Însă nu s-a întâmplat o singură dată. Se întâmplă frecvent ca cei doi copii pe care-i avem să refuze mâncarea de oameni și să prefere mâncare de câini. Ceea ce s-a întâmplat și de data asta.
Am pus să gătesc lui Doni după cum urmează:
Gustarea hrănitoare de la școală sau ”Ce minunății a mai pus mami în pachețelul de școală al Emei”
Drept urmare a trebuit să-mi dau silința să gătesc și să găsesc alimente și combinații care să fie hrănitoare, distractive, ușor de transportat și de mâncat și care să-i placă. Și ne-am descurcat onorabil, trebuie să recunosc.
Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom
În căutările mele pentru un fel doi sănătos și ușor și rapid de preparat, care să nu fie mereu grătar cu salată, mi-a făcut cu ochiul sandwich maker-ul din dulap și mi-a șoptit suav: să știi că eu știu să fac și alte chestii, nu doar să încălzesc pâine cu cașcaval și roșii. Hopaaaaa… Și-am început să experimentez. Și vă las și vouă o rețetă de prânz rapid de făcut.
Am incercat si eu reteta asta azi.
Este delicioasa 😋
Am facut o la slow cooker, nu am multicooker. inca 😁
I am m pus busuioc si ulei de masline in castron cand am servit.
Multam fain de reteta!
Cât ai gătit-o la slowcooker?