Rețetă super-duper rapidă de supă cremă de roșii (în 3 minute 24 secunde la multicooker)
Copiii și discuțiile despre moarte

Suntem în 2018. Femeile au joburi similare cu ale bărbaților, oamenii încep să discute despre și să blameze practica de a plăti bărbații mai mult decât femeile pentru aceeași muncă făcută, există, în continuare, femei care militează pentru egalitatea dintre femei și bărbați pe toate planurile. Chiar ieri am văzut filmulețul ăsta:

Noi, lumea în care trăim noi începe să fie foarte diferită de lumea în care am crescut.

Și-i bine să profităm de asta. Știu că există o bulă, în interiorul căreia femeile sunt libere și de succes (orice ar însemna succesul pentru ele) și parteneri egali în familie. Și știu și că în afara bulei, femeia e încă un accesoriu al bărbatului, un accesoriu care fie se dezbracă la comandă, fie face tocăniță la comandă, fie ambele. Femeia care trebuie să mulțumească bărbatul, să mulțumească familia, să mulțumească societatea, comunitatea, mapamondul.

Dar, ca evoluție, femeile încep să se vadă pe ele însele diferit. Așa că și ceilalți încep să le vadă tot diferit.

 

Citeam zilele trecute un studiu făcut anul trecut pe un eșantion destul de mic de femei și bărbați, dar din care s-au tras niște concluzii. În creierul nostru există niște neurotransmițători care îl ajută să funcționeze. Printre neurotransmițătorii ăștia se numără și dopamina, care, printre altele, ajută la funcționarea centrilor de recompensă din creier. Niște cercetători au vrut să vadă ce face bărbații să se simtă bine și ce face femeile să se simtă bine, așa că unora le-au administrat un medicament care blochează dopamina, iar altora placebo.

Rezultatele au arătat că, în situațiile la care au fost expuse, creierul femeilor le-a răsplătit când au fost generoase, iar creierul bărbaților i-a răsplătit atunci când au fost egoiști.

Iar asta e explicabil.

În decursul istoriei, femeile au fost considerate, în cea mai mare parte a planetei, inferioare bărbaților, iar comportamentele lor egoiste au fost blamate. Rolul femeii era acela de a avea grijă de familie, de copii, de bărbat, de casă, de comunitate. Femeile nu puteau, deci, să fie egoiste.

Dar, câteodată, e bine să ne bucurăm de vremurile în care trăim și să conștientizăm că e nevoie și de puțin egoism. Câteodată e bine să-i arăți inclusiv creierului tău, că ai nevoie de timp pentru tine, că ai nevoie să nu te intereseze de rufe și vase, că ai nevoie să te urci pe bicicletă și să lași aspiratorul în debara, deși e murdar pe jos.

Câteodată e nevoie să citești o carte și să comanzi pizza. Câteodată e nevoie să iei copiii de mână și să plecați direct la Therme, deși ai atâtea lucruri de făcut. Câteodată e nevoie să te duci la birou, pentru că nu poți fi doar casnică. Iar câteodată e nevoie să-ți dai demisia și să crești roșii pe balcon. Câteodată e nevoie să înveți copiii să-și curețe masa după ce au mâncat și să aspire mocheta din hol. Câteodată e nevoie să pună partenerul rufele la spălat. Câteodată e nevoie și de astea. Și e nevoie să faci tu pentru tine ce vrei să faci tu pentru tine.

 

Pentru că, doar tu poți face toate astea pentru tine. Tu știi ce îți trebuie și ce vrei și tu ești cea care întinde mâna și le ia. Tu știi când ai nevoie să ceri ca să primești și tot tu știi când e nevoie să faci singură.

Unii ar spune că doamna din filmulețul de mai sus e egoistă. Că n-o interesează cum se simt ceilalți când ea apare așa păroasă în troleibuz. Așa o fi. O fi și un act de bravadă. Sau o fi pura acceptare a faptului că: ”eu nu mai vreau să mă epilez și asta e decizia mea și sunt egoistă, iar asta mă face să nu mă mai supun unor chinuri care mă fac nefericită. Și voi contribui altfel în comunitatea mea. Dar nu epilându-mă.”

Poate tu n-ai o problemă cu epilatul. Poate ar trebui să accepți că nu-ți place să gătești sau să calci sau să aspiri prin casă. Sau să ții dietă. Sau orice altceva. Acceptă-ți-le. Evită-le, dacă poți. Încearcă să faci ce-ți place. Uită-te și la ceilalți în timp ce le faci. Dar nu uita să te uiți și la tine…

Și apropos de feminism, să știți că a apărut volumul 2 al cărții ”Povești de seară pentru fete rebele”. Noi avem primul volum și l-am citit de câteva ori integral cu copiii. Acum am comandat și al doilea volum, care încă n-a ajuns la mine. Dar abia aștept să-l văd și să-l citesc.

Primul volum prezintă 100 de femei care au schimbat lumea prin lucrurile mai puțin sau mai mult mărețe pe care le-au făcut. E o carte plină de inspirație, mai ales că multe dintre femeile de acolo ne sunt contemporane. (Văd acum că au și pachet cu ambele cărți, cu 15 lei mai mult decât am dat eu doar pe primul volum)

Diabetul gestațional – Interviu cu Diana Știrbu

Una din problemele prea puțin discutate în lumea mamelor este, din punctul meu de vedere, cea legată de diabetul gestațional. Și vorbesc despre asta în cunoștință de cauză, pentru că în una dintre sarcini am trecut prin el.

Când proiectăm asupra copilului

Mama asta e fiecare dintre noi. Cred că fiecare dintre noi proiectează la un moment dat pe copil emoțiile noastre vechi. Durerile noastre, temerile noastre, trecutul nostru. O fetiță vrea să se tundă scurt,

Fericirea e o alegere

u. Articolul ăsta nu se vrea unul motivațional, care să vă transmită că dacă vreți să fiți fericite nu trebuie decât să vă hotărâți să faceți asta, pentru că e ATÂT de ușor să fii fericit, competent, autonom și pentru că dacă trimiți gândul în Univers, el se va materializa rapid și în 3 zile (cel mult!) vei fi complet, dar complet, fericită.

Rețetă super-duper rapidă de supă cremă de roșii (în 3 minute 24 secunde la multicooker)
Copiii și discuțiile despre moarte