Fii egoistă... și neepilată dacă asta te face fericită
3 motive pentru care să hidroizolezi baia

De la o vreme, moartea e foarte prezentă în viața mea. Nu fizic. Din fericire, nu mi-a murit nimeni drag în ultima vreme. Dar e acolo, prezentă în gânduri, în vise, în jurul meu, în fanteziile mele.

Înainte să-mi dau seama cât mă gândesc la ea, a apărut ca subiect ce tot apărea în grupul de formare de psihoterapie. Colegele mele aduseseră în supervizare cazuri de pacienți în stadiu terminal sau pacienți cărora le murise de curând cineva drag, bunica uneia dintre colege murise și ea în noaptea dinaintea cursului, apoi subiectul s-a tot insinuat în ambele zile de curs.

Apoi am observat cum în ședințele mele de consiliere clientele încep să aducă, rând pe rând, subiectul cu pricina.

Apoi ultima mea ședință de terapie a început cu mine povestind despre florile mele moarte.

Apoi mi-am analizat gândurile, iar ele merg adesea acolo. Ce-o să fie dacă o să mor înainte să apuc să trăiesc, de fapt, cu adevărat? Ideea de moarte îmi provoacă o anxietate de nedescris. Anormală de la un punct în colo… E lungă discuția de unde pornește frica de numai gândul morți îmi provoacă o greață de nedescris… Ce aș vrea ar fi să nu transmit și copiilor asta. Așa că am încercat să abordez subiectul cât mai natural cu ei.

Ce este moartea?

Când avea Ema aproape 3 ani, a murit bunica mea. A fost destul de rapid tot. De unde cu o lună în urmă era pe picioarele ei și locuia singură în alt oraș decât noi, era aptă și dornică de joacă atunci când se vedeau și Ema se înțelegea bine cu ea, într-o seară și-a rupt piciorul, s-a internat pentru operație, a început să prezinte din ce în ce mai multe semne de demență senilă până când a intrat în comă și a murit.

Ema nu a apucat să o vadă altfel decât veselă și plină de viață, așa că vestea a fost destul de neașteptată pentru ea.

Așa că a trebuit să explicăm ce s-a întâmplat și de ce n-o s-o mai vadă niciodată.

I-am povestit că moartea e ceva natural. În general, atunci când ești bătrân corpul tău îmbătrânește și el și organele încep să nu mai funcționeze cum trebuie. La un moment dat, un organ nu mai funcționează deloc și se oprește. Pentru că organismul nostru e un sistem, atunci când unul din organe nu mai funcționează, încep să se oprească și celelalte. Câteodată mor și oameni mai tineri, pentru că sunt foarte bolnavi sau pentru că au suferit un accident grav.

În perioada în care a murit bunica mea a fost și incendiul din Colectiv, așa că am discutat și despre asta, pentru că era peste tot în jurul ei subiectul, inclusiv la noi în casă.

Să mori înseamnă să nu mai respiri. Să nu mai vezi. Să nu mai auzi. Să nu mai simți.

Moartea și ciclul vieții

Copiii au nevoie să găsească rezolvarea oricărei probleme. Noi nu suntem credincioși, dar cei ce sunt le povestesc copiilor cum moartea nu e un final. Oamenii ajung în rai, se reîncarnează, etc. după ce mor. Moartea e un nou început.

Noi, fiindcă nu suntem credincioși, am abordat situația altfel, oferindu-i totuși copilului speranța de care are nevoie. Moartea e o parte din ciclul vieții.

Am discutat despre frunze întâi și întâi. Primăvara copacii înfrunzesc, iar pe timpul verii frunzele sunt verzi și pline de viață. Toamna ele încep să obosească și să îmbătrânească. Se îngălbenesc și, până la urmă, la începutul iernii ele cad din copaci și mor pentru a face loc altor frunze tinere, ce vor crește din nou, în primăvară. Am asociat povestea asta cu oamenii care se nasc, trăiesc și mor, pentru a face loc altor oameni care se nasc, trăiesc și mor. În clipa în care un bătrân moare, în alt loc din lume se naște un bebeluș, iar ciclul este reluat.

”O să mori și tu, mami?”

… e una din întrebările pe care le pun copiii imediat ce încep să facă legătura. Da, vom muri cu toții, rând pe rând, iar ceilalți își vor aminti despre noi, se vor uita la poze cu noi și se vor bucura că ne-au cunoscut și ne vor iubi în continuare.

”O să mor și eu?”

Pe măsură ce cresc, copiii ajung să înțeleagă și asta. Că va veni o vreme când vor muri și ei. Pot fi îngrijorați de asta, pot fi triști că va veni acea vreme. E ok orice simt și cu cât acceptăm mai ușor trăirile copiilor, cu atât mai natural li se va părea procesul.

Cum înțeleg copiii moartea?

E foarte important ca atunci când discutăm despre moarte, să luăm în calcul vârsta copilui. Copiii înțeleg moartea diferit la vârste diferite, în funcție de etapa de dezvoltare cognitiv și emoțional în care sunt. De exemplu, un copil de 2 ani nu va putea înțelege că moartea e permanentă, așa că n-ar trebui să ne mire că la 2 zile de la înmormântare el va întreba ”și când se întoarce bunica?”.

Ca idee, deși vârstele nu sunt bătute în cuie, copiii percep moartea astfel:

0-1 ani: la început nu pot înțelege conceptul de ”pierdere” nici măcar a obiectelor, dar a oamenilor. Spre finalul primului an de viață, ”pierderea” le provoacă disconfort.

1-2 ani: copilul nu reușește să dea un sens concret sau abstract conceptului; cu toate astea, e foarte receptiv la emoțiile și manifestările celor din jur. Dacă familia trece printr-un astfel de moment, e important să fie discutat cu copilul, pentru ca el să poată face legătura dintre emoțiile celor din jur și evenimentul care le provoacă.

2-4 ani: în continuare, copilul nu poate înțelege conceptul de moarte definitivă, ireversibilă, dar poate înțelege mai ușor unele explicații.

4-6 ani: unii copii sunt capabili să înțeleagă la nivel superficial că cel mort nu se va mai întoarce, dar în profunzime, conceptul de ireversibilitate încă nu poate fi înțeles pe deplin. Copiii încă nu au conceptul de moarte proprie, dar pot începe să se gândească la faptul că ceilalți vor muri la un moment dat. Constatarea apare lipsită de emoție, tocmai din pricina dificultății de a înțelege conceptul de ireversibilitate. De exemplu: ”Când o să mori tu, o să stau eu în casa asta” sau ”Când o să moară cățelul nostru, o să ne luăm o pisică”. Asta nu înseamnă că nu există sentimente de iubire pe care copilul să le simtă.

6-8 ani: crește interesul legat de moarte, mai ales că acum copiii încep să înțeleagă conceptul de ireversibilitate și permanență a morții. Cu toate astea, încă privesc fenomenul detașat, pentru că moartea e ceva ce li se întâmplă altora, oamenilor foarte bătrâni, sau celor departe de ei. Deși înțeleg faptul că atunci când cineva moare, e mort pentru totdeauna, încă mai există o fărâmă de gândire ”magică”, că cel mort poate fi readus la viață cu apă vie, de exemplu.

După 9 ani, copiii încep să înțeleagă moartea la fel ca adulții, dar tind să-i nege existența. Devin foarte interesați de partea științifică legată de moarte.

Etapele doliului la copii

La fel ca și adulții, copiii au nevoie să treacă prin toate etapele doliului pentru a putea înțelege și depăși sănătos momentul legat de moarte. După cum ziceam mai sus, copiii înțeleg moartea diferit la vârste diferite, așa că și procesul doliului se petrece diferit.

Ce e foarte important este ca, indiferent de vârstă, să explicăm copiilor că cel ce a murit nu se va mai întoarce, pentru a nu încuraja ”așteptarea” (un doliu neîncheiat se traduce prin o ”așteptare” ce poate dura toată viața). Din pricina asta, descurajez inclusiv abordările de genul: ”câinele a fugit”, ”peștele a plecat în mare” sau ”nu știu unde a dispărut hamsterul”, atunci când ne mor animăluțele cu care împărțim casa (iar copiii copilăria 🙂 )

La fel de important este ca părinții să-i ofere copilului oportunitatea de a-și lua la revedere de la cel ce a murit. De exemplu, pot organiza acasă o micuță ceremonie de la revedere, sau copilul poate desena o felicitare pentru cel care a murit, apoi o poate lega de un lampion și îi poate da drumul să zboare (simbolic, copilul va ”da drumul” așteptării), ba chiar puteți întreba copilul cum propune el să-și ia la revedere.

Indiferent cum își ia copilul la revedere, părinți și adulții din jurul lui sunt datori să-l susțină emoțional. Să-l ajute să-și recunoască tristețea și s-o simtă într-un context de siguranță (să nu uităm, nevoia de bază atunci când suntem triști este să fim acceptați cu tot cu tristețea noastră și îmbrățișați, indiferent ce mecanisme de apărare am fi dezvoltat noi în decursul timpului). Cu alte cuvinte, copilul trist are nevoie de mult contact fizic și de acceptarea emoției.

De asemenea, copilul poate simți furie sau frică, emoții care și ele trebuie acceptate și înțelese. Ceva ce spun și spun și tot repet: este dreptul copilului să simtă orice simte și este datoria părintelui să accepte asta. Indiferent dacă noi îi spunem sau nu că n-are de ce să fie furios, sau trist, sau înfricoșat, el va simți în continuare emoția, doar că o va ascunde și se va simți rușinat de ea și, implicit, de el însuși.

Ducem copilul la înmormântare?

Una din întrebările care apar cel mai des e ”ducem copilul la înmormântare”?

Înmormântarea ar trebui să fie acea ceremonie care să ne permită să ne luăm la revedere de la cel decedat. Și pentru că și nouă ne este extrem de greu câteodată să facem asta, evenimentul devine încărcat de multe emoții grele, pe care abia le putem duce noi. Pe lângă emoții se adaugă tradițiile și obiceiurile, greu de înțeles pentru copil.

Nu există prea multe beneficii pentru un copil mic din această ceremonie, așa că el își poate lua la revedere în alt context și nu la înmormântare. Desigur, este bine să-i explicăm ce se întâmplă cu oamenii care mor, că sunt înmormântați și apoi să-i și arătăm unde. Dar asta în zilele următoare.

Pe un copil mai mare îl putem întreba dacă vrea să ia parte la ceremonie.

Alte instrumente

Copiii înțeleg mai bine conceptul cu ajutorul jocului sau poveștilor. O să revin cu un articol pe tema materialelor pe care să le puteți folosi pentru a discuta despre moarte cu copiii.

Cum i-am rămas mică Emei și o recomandare de carte pentru părinți

Dar când mi-am dat seama cât de mică îi e cămașa a fost într-o seară, înainte de apus. Vara, soarele apune târziu, așa că ai timp să observi, să vorbești, să te joci, să te bucuri mai mult de viață. Într-o seară din asta, copiii au văzut pe treptele unui bloc doi gândăcei.

Lecții de psihosociologie la 5 ani și jumătate

– Mami! Fip e cel mai rău frate din lume! Ar trebui să-l trimiți la el în cameră, să nu mai iasă de acolo!
… urlă ea coborând furioasă scările. Apoi începe să plângă și să-mi repete să-l pedepsesc pe frati-su.

3 activități pe care și le pregătesc copiii

Iată o listă de activități pe care le-a organizat Ema împreună cu prietenele ei sau singură, extrem de educative, dacă mă întrebați pe mine, fără niciun fel de aport din partea mea.

Fii egoistă... și neepilată dacă asta te face fericită
3 motive pentru care să hidroizolezi baia