De ce IOS-esc eu și nu Androidesc
Semne că îți trebuie ochelari

Nu. Articolul ăsta nu se vrea unul motivațional, care să vă transmită că dacă vreți să fiți fericite nu trebuie decât să vă hotărâți să faceți asta, pentru că e ATÂT de ușor să fii fericit, competent, autonom și pentru că dacă trimiți gândul în Univers, el se va materializa rapid și în 3 zile (cel mult!) vei fi complet, dar complet, fericită. Pe mine una mă scot din sărite remarcele astea, pentru că simt că arată cu degetul.

Dacă nu ești fericită, e vina ta!

Aha! Nu ești fericită! Aha! E numai și numai vina ta. Păi dacă nu ți-ai dorit? Ce să-ți fac? Zici că vrei să fii fericită, dar nu-ți dorești asta, de fapt. Nu. Doar declari că vrei să fii fericită, când tu ești o incompetentă și o incapabilă care nu-i în stare nici măcar de atâta lucru. Uite, eu am putut! Vecina mea a putut! Mai știu o doamnă care a putut. Dacă noi am putut și tu n-ai putut, ceva nu e ok cu tine. Tu nu ești ok. Dacă nu ești fericită, nu ești ok.

 

De multe ori lucrurile astea de mai sus sunt spuse mai blând și cu intenții minunate. Nu cu intenția de a te face pe tine să te simți mică pe lângă mine, pentru că eu am decis și am putut și tu nu ai decis și nu ai putut, ci pentru că așa cred oamenii că e bine să te impulsioneze. Să-ți arate cât e de ușor, să-ți arate că și alții pot. Atunci sigur o să poți și tu.

Desigur, unele persoane chiar pot funcționa așa. Iar altele nu. Iar pentru cele care nu pot funcționa așa, e extrem de demotivant să auzi că e atât e ușor și alții au putut. Stai și-ți pui multe multe întrebări. Ție de ce nu ți se pare ușor? Tu de ce nu poți? Ce nu e în regulă cu tine?

Ce vreau eu să spun cu articolul ăsta e ceva diferit.

Nu. Nu e vina ta că ești nefericită

Nu. Deloc. Un cumul de factori te-a adus aici în punctul în care ești acum. Un cumul de factori pe care nu i-ai putut controla, care te-au cărat pe ei ca un val mare. Iar tu într-o barcă mică n-ai prea avut de ales la început. Iar când ți-ai dat seama că ai putea face ceva, era prea târziu. Îți pierdusei și vâslele și velele și se duse totul pe apa sâmbetei.

Maya Angelou zice o treabă foarte drăguță și foarte în ton cu ce gândesc eu despre mine și despre ceilalți: Dacă ai fi putut mai bine, ai fi făcut mai bine.

Așa că, după cum spuneam, nu e vine ta că ești nefericită și nici vina ta că nu ieși din nefericire. Și…

Suntem singurii responsabili pentru fericirea noastră

Deși nu e vina ta că ești nefericită, deși nu e vina ta că ai ajuns aici și deși nu e vina ta că nu mai poți ieși de aici, e important să vezi cum fericirea ta e responsabilitatea ta și a nimănui altcuiva. Nu ești vinovată, ci ești responsabilă.

Ești responsabilă pentru viața ta, pentru emoțiile tale, pentru acțiunile tale. La fel cum și ceilalți sunt responsabili pentru viețile lor, pentru emoțiile lor și pentru acțiunile lor.

 

Atunci când vei putea privi lucrurile așa, când vei înțelege că nu soțul e cel dator să te facă fericită și că nici tu nu ești de vină pentru nefericirea mamei tale, sau a surorii tale sau a prietenilor tăi, lucrurile vor căpăta alt sens. Un sens în care a fi fericit e o alegere. Nu o alegere pe care să o faci astăzi, sec, la cafea, ca o promisiune. Ci o decizie care să te ajute să te mobilizezi să găsești resurse interioare și exterioare pentru a depăși nefericirea.

De unde vine nefericirea?

După cum ziceam, nu-i suficient să zici ”de mâine nu mai sunt nefericită”. N-o să funcționeze. E ca și cum ai zice ”de mâine n-o să mă mai doară capul”. Caută adânc în tine și vezi ce cauzează, de fapt, nefericirea asta. Nu, nu sunt șosetele soțului împrăștiate prin casă și nici faptul că te critică pentru că faci grești tocănița sau nu știi să crești copiii. Nu e nici șefa nesuferită și nici farmacista care ți-a vorbit în doi peri și ți-a dat siropul greșit. Nu e bătrânica din parc, deși a făcut un comentariu nepotrivit, nu e vecina, nu. Suferința ta e mai adâncă, ascunsă de straturi de nefericiri inventate, căutate, găsite .

E greu să-ți iei timp să faci introspecții. De multe ori nici nu știi de unde să pornești. Ce-i aia ”meditație” și ce trebuie să faci ca să meditezi? Și de unde știi că ai găsit ce trebuie? De multe ori nu găsești ce trebuie, pentru că ai un creier foarte inteligent, care te vede singură, așa că decide să te protejeze de amintiri neplăcute, urâte, dureroase. Nu ți le arată…

E greu și să mergi la terapie. E posibil să nu funcționeze. E scump. E departe și n-ai timp. Nu ai găsit un terapeut bun. Nu crezi în așa ceva. Sau poate crezi, dar parcă nu-i de tine.

E greu să faci primii pași. E tare greu. Dar gândește-te bine… Cum e locul în care te afli acum? Ai vrea să fie altfel? Puțin altfel? Mult altfel?

Nu lua decizia ”de mâine o să fiu fericită”. Nu te autoflagela când, desigur, n-o să-ți iasă. Dacă mă întrebi pe mine, nici celorlalți nu le iese 😉 Nu le iese fără a înțelege că au nevoie de ajutor, fără a-l cere. Și oricum, cu cât își flendură mai mult fericirea prin fața ta, cu atât sunt mai mari șansele să fie o fericire de plastic. O mască pentru nefericire, pe care nici ei nu o mai recunosc, ci li s-a lipit de față și li se pare naturală.

Dar caută ajutor. Caută resure în afară. Caută momentele alea în care poți face ceva pentru a fi fericită. Desfă-te în bucăți și fă-te la loc. Într-o variantă upgradată. În ritmul tău. Când poți tu.

E un drum lung? Da. E un drum greu? Da. Caută momentul când te simți pregătită, fără vină, fără rușine, fără presiune. Și pune primul picior pe poteca galbenă.

Vaaaai, ce bine îți șade în rochia asta!

Nu e un articol despre rochii. E un articol despre asumare. Despre relațiile dintre oameni. Despre autenticitate. Despre intimitate. Despre iubire de sine. Despre iubire de ceilalți.

De ce IOS-esc eu și nu Androidesc
Semne că îți trebuie ochelari