Semne că îți trebuie ochelari
Ordinul de protecție


Astăzi e o zi măreață. O zi în care inaugurez o nouă rubrică a blogului. Și anume, rubrica ce nu pare să necesite prea multe lămuriri, denumită explicit 3 LUCRURI.

Astăzi discutăm despre 3 LUCRURI pe care părinții le spun copiilor lor cu bună credință, dar care nu-i ajută atât de mult pe cât ne-am aștepta. Ok, e un eufemism. 3 LUCRURI care nu prea îi ajută deloc.

1. N-are de ce să-ți fie frică.

Păi, dragi părinți… copiii (și adulții) simt două tipuri de frici. E frica aia justificată, rațională, pe care o simți atunci când te întâlnești cu un urs în pădure și frica irațională (de exemplu, frica de întuneric, de bărbați înalți, etc.)

În general, noi, ca părinți, validăm frica justificată, rațională. Și nu doar că o validăm, dar păzim copilul de factorul care îi provoacă teamă, de multe ori exagerat de mult, imprimându-i și mai tare teama și convingerea că e ok să-i fie frică. Revenind la ursul din pădure, e foarte bine să facem asta. Îl ajutăm să supraviețuiască.

Câteodată fricile astea iraționale provin din frici raționale și e ușor să identificăm procesul. Acum 2 luni, copilul a fost atacat de un câine, iar de atunci plânge și e extrem de speriat de orice câine ar întâlni. Câteodată ne e greu să identificăm factorul care a declanșat frica irațională. Dar, despre frici am scris mai în detaliu aici, așa că nu vreau să reiau.

Să revenim la ce le spunem. Nu vrem să-i vedem că se tem de lucuri care credem noi că n-ar trebui să-i sperie. Suntem părinții lor și le dorim tot ce e bine. Vrem să fie curajoși și să înțeleagă că nu există niciun monstru sub pat și că n-are de ce să se teamă de simpaticul câine blănos de 4 kg al vecinei. Așa că îi spunem. ”N-are de ce să-ți fie frică!”

N-are de ce să-ți fie frică pentru că nici mie nu îmi e frică. Sau, n-are de ce să-ți fie frică, deși și mie mi-e frică, dar nu vreau să-ți arăt.

O chestie interesantă pe care vreau să v-o spun despre emoții. Indiferent ce părere avem noi despre ele, cu precădere despre emoțiile altora, indiferent ce le spunem noi emoțiile, ele nu încetează să mai existe doar pentru că așa am vrea noi. Adică, dacă eu îi spun copilului ”N-are de ce să-ți fie frică”, în el n-o să se provoace brusc o revelație ”Da, mă! Stai așa. N-are de ce să-mi fie frică de aspirator. Tot timpul ăsta am crezut că are de ce să-mi fie frică și acum a zis mami fraza asta și așa e! N-are de ce să-mi fie frică. Ce tont am fost! Viața mea se va schimba definitiv de acum înainte!”

Ceea ce simte copilul e ceva diferit: frica încă e acolo (pentru că ea nu dispare la auzul cuvintelor magice), plus că se simte inadecvat și nesigur pe ceea ce simte, ce crede și ce gândește. A-i spune copilului ce trebuie și ce nu trebuie să simtă scade abilitatea lui de a gândi critic, de a se cunoaște, de a cunoaște ce simte și când. Iar un copil sau un adult care nu-și recunoaște corect emoția în corp, nu va ști cum s-o gestioneze (poate îți vin în gând niște situații în care ai plâns de nervi sau în care ai vrut să fii singur/ă când erai trist/ă sau când, efectiv, nu știai ce simți). Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când ai emoții puternice e să le recunoști. Daniel Siegel numește asta ”Name it to tame it” (”Denumește-o pentru a o putea îmblânzi”)

Din aceeași categorie, de inadecvare: ”n-ai de ce să fii supărat”, ”n-ai de ce să te enervezi”, etc.

Mai multe despre inteligența emoțională poți învăța în cursul meu online:

inteligenta emotionala cover

2. Număr până la 3 și apoi…

Ah, mi se rupe sufletul să scriu asta, pentru că e una din armele mele preferate. ”Numărăm până la 3 și apoi te îmbraci cu pantalonii”. Nu-i bine.

Știți de ce nu e bine? Deși e ok, pentru că pregătește copilul sufletește pentru a face ceva, nu-i bine pentru că, folosit des, ajunge să convingă copilul că nu trebuie să facă ceva de prima dată când e rugat, ci abia după ce numărăm până la trei.

Mie mi-e greu să renunț la tactica asta, pentru că e foarte eficientă, dar mă străduiesc.

Dacă vreți să pregătiți copilul pentru o anume acțiune ce-i musai să se întâmple, puteți să o faceți din timp. ”Câte flori mai vrei să desenezi până când vei fi gata să te îmbraci cu pantalonii?”

Atunci când stâm unul în fața celuilalt și numărăm până la trei ca să facem ceva, învățăm copilul o abilitate ”minunată” de viață. Procrastinarea. Nu face decât în ultimul moment! Nu face decât atunci când chiar nu se mai poate altfel!

Cealaltă variantă e mai prietenoasă. Învață prioritizarea și gestionarea timpului. ”Ok, am zis că mai desenez 3402 de flori până mă îmbrac cu pantalonii, dar mami a zis că nu putem aștepta atât. Până la urmă a rămas că mai desenez două”. Nu există un timp gol de așteptare (copilul desenează până când va fi gata), a prioritizat (deși ar fi preferat să deseneze 3402 de flori, a prioritizat diferit), și nu există senzația că ne îmbrăcăm pe fugă, în ultima clipă, ci după ce vom fi terminat acțiunea precedentă.

3. Ești foarte deștept/deșteaptă

Și sunt convinsă că e. Doar că a-i transmite că e un copil foarte deștept, înseamnă să-i punem o etichetă pe care trebuie să și-o asume. Ați auzit despre ”fixed vs. growth mindset”?

E vorba despre a le transmite copiilor ideea că ești deștept (fixed mindset) și așa ești tu, dat de la Dumnezeu, Allah, Buddha, Univers sau a le transmite copiilor ideea că trebuie să faci ceva pentru a fi deștept (growth mindset).

Au fost făcute destul de multe exerciții cu elevi și studenți care au arătat același lucru. Elevii/studenții au fost împărțiți în două grupuri. Cei din primul grup au primit informația că sunt inteligenți pentru că așa sunt ei. Rezultatele lor la teste și examene au fost constante o vreme, apoi au început să scadă pe măsură ce frustrarea lor creștea că alții au luat note mai bune și că nu vor mai părea atât de inteligenți pe cât fuseseră declarați ca fiind.

Elevii/studenții din al doilea grup au primit informația că nu sunt nici proști, nici inteligenți, ci că au un creier care este un mușchi. Și, ca orice mușchi, și creierul lor poate fi lucrat. Astfel, ei s-au concentrat mult pe procesul învățării și nu pe rezultate (colegii lor din celălalt grup nu aveau de ce să se concentreze pe proces, știut fiind că ei sunt deștepți din setările lor standard), rezultate care au fost din ce în ce mai bune.

Așa că, în loc să le spunem copiilor: ”Wow, deștept ești!”, putem să le spunem ”Wow, ai lucrat mult ca să termini activitatea asta. A fost greu? Cum ai făcut să reușești?”

Despre fixed vs. growth mindset puteți citi mai multe în cartea lui Carol Dweck – Mindset.

Despre și mai multe cărți interesante (inclusiv ”Mindset”) am mai scris eu aici: Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Cronicile lacului de unghii: Aventurile în Țara Părinților EXTREM de Amuzanți

Cronicile lacului de unghii: Aventurile în Țara Părinților EXTREM de Amuzanți

Astăzi sunt plină de energie și vreau să vă împărtășesc o poveste palpitantă despre întâlniri neașteptate cu gelul de unghii. Înainte de a crede că acest articol este despre manichiură, vă asigur că este vorba despre partea comică a vieții de părinte. Da, nu pot să glumesc pe seama manichiurii mele prost făcute – de când cu pandemia, împinsă de la spate de o prietenă care a scos pe gură cuvintele magice ”Cât de greu poate să fie să ne facem acasă unghiile cu semipermanentă?!” n-am mai trăit mai mult de 2 zile cu unghii ca nescoase din cutie. Dar pot să mă amuz pe seama neîndemănării mele la momente nepotrivite, așa că pregătiți-vă să vă îmbarcați amuzați într-o călătorie plină de degete lipicioase, jocuri imaginative și, desigur, gel de unghii!

7 motive pentru care ar trebui să încurajați copiii să facă sport

7 motive pentru care ar trebui să încurajați copiii să facă sport

Indiferent de vârsta lor, copiii beneficiază în mod semnificativ de practicarea sportului și de implicarea în activități fizice regulate. Să-i încurajăm pe copii să facă sport poate fi o provocare, dar beneficiile sunt numeroase și cred că merită efortul. De fapt, și studiile ne spun că merită efortul. Mișcarea fizică are multe beneficii asupra corpului uman, de la dezvoltarea inteligenței cognitive, până la starea de bine de zi cu zi. 

Semne că îți trebuie ochelari
Ordinul de protecție