9 lucruri pe care nu le știați despre Berlin (și o poză cu mine de acum prea mulți ani)
Istoria periuței de dinți
Săptămânile trecute am lucrat în consiliere cu o mamă care avea nevoie să-și învețe fetița de 6 ani să adoarmă singură. Mama este însărcinată și aproape mereu singură la ora de somn cu copilul/copiii, așa că lucrurile ar fi mult mai ușoare pentru toată lumea dacă ar avea de culcat un singur copil seara – pe bebeluș. Fetița era destul de temătoare la auzul acestui plan. Nu credea că se poate descurca singură.

Pentru a nu deruta copilul mare foarte tare, mama a început procesul acesta destul de devreme în sarcină. Probabil că m-ați auzit spunând și sigur o să mă mai auziți spunând, că atunci când urmează ca familia să se mărească, cel mai bine este să nu faceți schimbări dramatice cu două-trei luni înainte de naștere. Dar, să revenim.

Okay. Deci, avem o fetiță de șase ani care încă adoarme cu mama și o mamă care și-ar dori ca lucrul acesta să se schimbe. Pentru că fetița este destul de mare și pentru că pe termen lung soluția ar fi de ajutor inclusiv pentru ea, ne-am propus să pornim la drum. Iar pentru asta, am făcut un plan prima și un set de reguli.

 

Prima regulă din acest set de reguli a fost să ne setăm niște așteptări foarte clare. Copiii nu sunt nici proiecte de management, nici roboței, așa că obiectivul nostru nu a fost de tip SMART (:))).

A doua regulă, care derivă cumva din prima, a fost să fim flexibile. Toate trei. Și apoi am început.

Pasul numărul unu: Mama a vorbit cu fetița ei

Mama i-a povestit fetiței cu ceva timp înainte ce urmează să se întâmple. I-a explicat de ce, i-a explicat unde va dormi ea, unde va dormi fetița, ce se va întâmpla dacă fetița se va trezi peste noapte, și așa mai departe. Explicațiile au venit de multe ori în multe zile la rând.

Pasul numărul doi: Mama și-a reasigurat fetița că o iubește

Să știți că deși pentru noi poate părea evident că ne iubim copiii, trebuie să o și punem în cuvinte. Cu atât mai mult în momente în care schimbăm o rutină. Mama asigurat-o pe fetiță că o iubește în continuare, indiferent unde se află, indiferent ce se întâmplă, indiferent unde dorm.

Pasul numărul trei: Mama a asigurat-o pe fetiță că este în siguranță

Asta înseamnă nu că i-a spus că nu există monștri sub pat, sau ca nu există deloc. Ci că indiferent unde ar dormi una sau cealaltă rolul mamei este de a se asigura ca fetița este în siguranță. Apoi au revenit la pasul numărul unu și-au reluat discuția despre cât de repede poate ajunge mama la ea în caz că un monstru roz cu solzii albaștri și ochii la subraț ar ieși de sub pat, să-i cânte un cântec enervant (E foarte important să ne păstrăm simțul umorului și să corelăm genul de umor pe care îl abordăm cu genul de umor pe care copilul l-ar aprecia în momentul respectiv – și includ aici chiar și glumele cu pipi, caca, pârț, dacă e nevoie)

 

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Pasul numărul patru: Mama și fetița au făcut împreună un plan

Adică au hotărât împreună în ce seară vor începe și au făcut o listă de lucruri de care fetița ar avea nevoie pentru a adormi singură cît mai ușor: un ursuleț de pluș mai mare, o lampa de veghe și o carte nouă cu povești pentru seară. Cele două au mers împreună la un magazin de jucării de unde fetița și-a ales cel mai mare urs pufos posibil, au ales împreună unde pe un site două corpuri de iluminat Disney (o lămpiță mică de veghe cu prințese, pe care să o aibă pe noptieră lângă pat, care includea și un proiector, și o lanternă mică pe care fetița a hotărât că o va ține sub pernă ca să se simtă în siguranță și să o aibă la îndemână în caz că va avea nevoie de ea).
Mama s-a hotărât că nu va obiecta la nimic din ceea ce și-a ales fetița din selecția de lămpi de veghe și proiectoare poate mai potrivite unei vârste mai mici, chiar dacă poate lămpița cu prințesă era ușor puerilă, iar ceea ce încerca mama să facă era să treacă la o rutină de fetiță mai mare. În astfel de momente când copiii trebuie să lase în urmă o parte din copilăria mică și să treacă la nivelul următor au tendința de-a face un joc înainte-înapoi. Înainte ar fi ca fetița să adoarmă singura. Pasul înapoi a fost reprezentat de lampa de veghe. Cu alte cuvinte nimic îngrijorător. O regresie benignă.

Pasul numărul cinci: A început schimbarea rutinei de seară

Fetița s-a pregătit de somn, și-a luat ursul gigantic, a aprins lumina de veghe și s-a urcat în pat.

Prima seară: mama a stat pe marginea patului și i-a citit fetiței din noua carte de povești. A rămas lângă fetița până când aceasta a adormit.

Dacă te pot ajuta, programează o ședință de consiliere 

A doua seară: la fel.
A treia seară: mama a tras un scaun la marginea patului și a citit de-acolo cartea de povești. A rămas pe scaun până când fetița a adormit.
A patra seară: la fel.
A cincea seară: scaunul de pe care a citit mama nu a mai fost lângă pat, ci la câțiva pași distanță. A rămas pe scaun până când fetița a adormit.
A șasea seară: la fel.
A șaptea seară: mama a citit povestea, a mai stat un pic cu fetița, apoi a plecat înainte ca aceasta sa doarmă.
A opta seară: mama a citit povestea, apoi fetița a rugat-o să iasă. Voia să încerce să adoarmă singură mai repede. A reușit.
A noua seară: mama a citit povestea, i-a spus fetiței noapte bună și a plecat din cameră.

Pe tot parcursul procesului fetița s-a simțit foarte încurajată de ceea ce se întâmplă. Iar în dimineața ultimei zile, fetița părea că s-a schimbat foarte mult peste noapte. Și-a pregătit singura micul dejun și a verificat ghiozdanul să vadă dacă este pregătit pentru școală. Până atunci lucrurile acestea erau făcute de mama ei. Cu alte cuvinte, fetița și mama au ales momentul perfect pentru a face această trecere. Iar despărțirea de rutina de somn a copilăriei mici nu a fost un moment trist pentru fetița, ci un moment în care a prins puteri.

8 sfaturi pentru tații de fete

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

6 cărți despre frați

Ok, pentru a fi părinte de un copil, avusesem un model de acasă. Bun, rău, cum era, dar era un punct de pornire. Dar, când mă gândeam la ce știam eu despre frați, mintea mea era ușor în ceață.

Ce să faci în loc să-ți obligi copilul să-și ceară scuze

În perioadele în care treceam prin episoadele astea de agresivitate, i-am ajutat mult să găsească alternative. E în regulă să fii furios și e în regulă să arăți asta, și nu e în regulă să rănești, să te rănești, sau să distrugi. Din fericire etapele au trecut mai repede decât mi s-a părut mie la momentul respectiv.

Cărți pentru copii care încurajează gândirea critică și perseverența

În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența.

Miorlăiala copiilor

”Miorlăiala” copiilor e unul din comportamentele lor care îi deranjează cel mai tare pe adulți. Și pe care, cel mai des, adulții îl iau în derâdere. Până la urmă, nu urlă și nu plânge. Doar se miorlăie. Miorlăiala nu e de luat în serios, nu?

Ba da. Miorlăiala e

9 lucruri pe care nu le știați despre Berlin (și o poză cu mine de acum prea mulți ani)
Istoria periuței de dinți