9 lucruri pe care nu le știați despre Berlin (și o poză cu mine de acum prea mulți ani)
Istoria periuței de dinți
Săptămânile trecute am lucrat în consiliere cu o mamă care avea nevoie să-și învețe fetița de 6 ani să adoarmă singură. Mama este însărcinată și aproape mereu singură la ora de somn cu copilul/copiii, așa că lucrurile ar fi mult mai ușoare pentru toată lumea dacă ar avea de culcat un singur copil seara – pe bebeluș. Fetița era destul de temătoare la auzul acestui plan. Nu credea că se poate descurca singură.

Pentru a nu deruta copilul mare foarte tare, mama a început procesul acesta destul de devreme în sarcină. Probabil că m-ați auzit spunând și sigur o să mă mai auziți spunând, că atunci când urmează ca familia să se mărească, cel mai bine este să nu faceți schimbări dramatice cu două-trei luni înainte de naștere. Dar, să revenim.

Okay. Deci, avem o fetiță de șase ani care încă adoarme cu mama și o mamă care și-ar dori ca lucrul acesta să se schimbe. Pentru că fetița este destul de mare și pentru că pe termen lung soluția ar fi de ajutor inclusiv pentru ea, ne-am propus să pornim la drum. Iar pentru asta, am făcut un plan prima și un set de reguli.

 

Prima regulă din acest set de reguli a fost să ne setăm niște așteptări foarte clare. Copiii nu sunt nici proiecte de management, nici roboței, așa că obiectivul nostru nu a fost de tip SMART (:))).

A doua regulă, care derivă cumva din prima, a fost să fim flexibile. Toate trei. Și apoi am început.

Pasul numărul unu: Mama a vorbit cu fetița ei

Mama i-a povestit fetiței cu ceva timp înainte ce urmează să se întâmple. I-a explicat de ce, i-a explicat unde va dormi ea, unde va dormi fetița, ce se va întâmpla dacă fetița se va trezi peste noapte, și așa mai departe. Explicațiile au venit de multe ori în multe zile la rând.

Pasul numărul doi: Mama și-a reasigurat fetița că o iubește

Să știți că deși pentru noi poate părea evident că ne iubim copiii, trebuie să o și punem în cuvinte. Cu atât mai mult în momente în care schimbăm o rutină. Mama asigurat-o pe fetiță că o iubește în continuare, indiferent unde se află, indiferent ce se întâmplă, indiferent unde dorm.

Pasul numărul trei: Mama a asigurat-o pe fetiță că este în siguranță

Asta înseamnă nu că i-a spus că nu există monștri sub pat, sau ca nu există deloc. Ci că indiferent unde ar dormi una sau cealaltă rolul mamei este de a se asigura ca fetița este în siguranță. Apoi au revenit la pasul numărul unu și-au reluat discuția despre cât de repede poate ajunge mama la ea în caz că un monstru roz cu solzii albaștri și ochii la subraț ar ieși de sub pat, să-i cânte un cântec enervant (E foarte important să ne păstrăm simțul umorului și să corelăm genul de umor pe care îl abordăm cu genul de umor pe care copilul l-ar aprecia în momentul respectiv – și includ aici chiar și glumele cu pipi, caca, pârț, dacă e nevoie)

 

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Pasul numărul patru: Mama și fetița au făcut împreună un plan

Adică au hotărât împreună în ce seară vor începe și au făcut o listă de lucruri de care fetița ar avea nevoie pentru a adormi singură cît mai ușor: un ursuleț de pluș mai mare, o lampa de veghe și o carte nouă cu povești pentru seară. Cele două au mers împreună la un magazin de jucării de unde fetița și-a ales cel mai mare urs pufos posibil, au ales împreună unde pe un site două corpuri de iluminat Disney (o lămpiță mică de veghe cu prințese, pe care să o aibă pe noptieră lângă pat, care includea și un proiector, și o lanternă mică pe care fetița a hotărât că o va ține sub pernă ca să se simtă în siguranță și să o aibă la îndemână în caz că va avea nevoie de ea).
Mama s-a hotărât că nu va obiecta la nimic din ceea ce și-a ales fetița din selecția de lămpi de veghe și proiectoare poate mai potrivite unei vârste mai mici, chiar dacă poate lămpița cu prințesă era ușor puerilă, iar ceea ce încerca mama să facă era să treacă la o rutină de fetiță mai mare. În astfel de momente când copiii trebuie să lase în urmă o parte din copilăria mică și să treacă la nivelul următor au tendința de-a face un joc înainte-înapoi. Înainte ar fi ca fetița să adoarmă singura. Pasul înapoi a fost reprezentat de lampa de veghe. Cu alte cuvinte nimic îngrijorător. O regresie benignă.

Pasul numărul cinci: A început schimbarea rutinei de seară

Fetița s-a pregătit de somn, și-a luat ursul gigantic, a aprins lumina de veghe și s-a urcat în pat.

Prima seară: mama a stat pe marginea patului și i-a citit fetiței din noua carte de povești. A rămas lângă fetița până când aceasta a adormit.

Dacă te pot ajuta, programează o ședință de consiliere 

A doua seară: la fel.
A treia seară: mama a tras un scaun la marginea patului și a citit de-acolo cartea de povești. A rămas pe scaun până când fetița a adormit.
A patra seară: la fel.
A cincea seară: scaunul de pe care a citit mama nu a mai fost lângă pat, ci la câțiva pași distanță. A rămas pe scaun până când fetița a adormit.
A șasea seară: la fel.
A șaptea seară: mama a citit povestea, a mai stat un pic cu fetița, apoi a plecat înainte ca aceasta sa doarmă.
A opta seară: mama a citit povestea, apoi fetița a rugat-o să iasă. Voia să încerce să adoarmă singură mai repede. A reușit.
A noua seară: mama a citit povestea, i-a spus fetiței noapte bună și a plecat din cameră.

Pe tot parcursul procesului fetița s-a simțit foarte încurajată de ceea ce se întâmplă. Iar în dimineața ultimei zile, fetița părea că s-a schimbat foarte mult peste noapte. Și-a pregătit singura micul dejun și a verificat ghiozdanul să vadă dacă este pregătit pentru școală. Până atunci lucrurile acestea erau făcute de mama ei. Cu alte cuvinte, fetița și mama au ales momentul perfect pentru a face această trecere. Iar despărțirea de rutina de somn a copilăriei mici nu a fost un moment trist pentru fetița, ci un moment în care a prins puteri.

Diabetul gestațional – Interviu cu Diana Știrbu

Una din problemele prea puțin discutate în lumea mamelor este, din punctul meu de vedere, cea legată de diabetul gestațional. Și vorbesc despre asta în cunoștință de cauză, pentru că în una dintre sarcini am trecut prin el.

Când proiectăm asupra copilului

Mama asta e fiecare dintre noi. Cred că fiecare dintre noi proiectează la un moment dat pe copil emoțiile noastre vechi. Durerile noastre, temerile noastre, trecutul nostru. O fetiță vrea să se tundă scurt,

Copiii și discuțiile despre moarte

De la o vreme, moartea e foarte prezentă în viața mea. Nu fizic. Din fericire, nu mi-a murit nimeni drag în ultima vreme. Dar e acolo, prezentă în gânduri, în vise, în jurul meu, în fanteziile mele.

Copiii, neuronii și perioadele senzitive

Copiii se nasc cu aproximativ 100 de milioane de neuroni, fiecare dintre ei cu capacitatea de a forma numeroase sinapse. Practic, orice experiență pe care copilul o trăiește, formează o sinapsă în creierul lui, ceea ce devine un potențial de dezvoltare pe termen lung.

Minte și Filip

Inainte să vă povestesc despre a doua lui minciună din seara asta (prima a fost banală și plictisitoare; a venit să-mi povestească despre cum a pus el toate jucăriile la locul lor, deși nu le pusese, dar probabil că și-ar fi dorit), trebuie să vă mai spun câte ceva despre el.

9 lucruri pe care nu le știați despre Berlin (și o poză cu mine de acum prea mulți ani)
Istoria periuței de dinți