Ce să faci în loc să-ți obligi copilul să-și ceară scuze
8 lucruri pe care și le doresc proaspetele mame de 8 martie

 

– A trecut timpul pentru televizor. Te rog să-l închizi.
– Dar nu s-a terminat episodul. Pot să mă uit până se termină?
– Nu. Am zis o jumătate de oră. Jumătatea de oră a trecut. Te rog să-l închizi.
– Dar mai vreau să mă uit!
– Te rog să-l închizi acum!
– Nu vreau!
– Număr până la 3. 1….2….3….
– Nu vreau!
– Am zis ”Acum!”
– Nu. Mai vreau să mă uit.
– Dacă nu-l închizi acum, nu te mai las să te uiți la televizor niciodată!
– Dar vreau să mai văd doar episodul ăsta.
– Eeeeeei, asta-i bună! Dar tu chiar îți bați joc de mine? Ce-s eu în casa asta? Am zis să-l închizi ACUM, păi ACUM îl închizi!

Recunoașteți dialogul ăsta? Nu neapărat că l-ați fi purtat voi vreodată, dar sigur l-ați auzit la niște prieteni, prin parc sau la voi acasă atunci când erați mici. Ce e ăsta? E o luptă clasică pentru putere, care a pornit de la o intenție bună.

Ca să exemplific și mai clar, să vă povestesc un episod dintr-un parc, de pe vremea când era Ema mică, iar eu eram justițiara tuturor copiilor. O fetiță venise cu bona ei în parc și părea destul de neascultătoare. Nici bona nu părea prea conectată cu fetița, așa că vă puteți imagina… La un moment dat, fetița s-a apropiat de bicicleta unui alt copil, parcată la intrarea în parc. Bona a strigat din depărtare ”Ia mâna de pe ea!”, deși fetița încă nu o atinsese. În fine. Lucrurile au evoluat rapid, iar în câteva minute bona și fetița se băteau efectiv pe bicicletă. La propriu. Au început să tragă de ea până când bicicleta căzut sub ele, iar fetița o lovea pe bonă și bona lovea fetița.

Luptele pentru putere dintre copii și părinți nu apar de la începutul vieții lor. În general, luptele pentru putere încep să apară în al doilea an de viață al copilului. Și, ca să nu vă mai simțiți atât de rău și de neputincioși, aș vrea să vă spun că este o etapă normală și benefică în viața copilului. Pentru că, toată treaba asta ține de procesul său de individualizare. Cu alte cuvinte, copilul începe să înțeleagă pe el este un individ în lumea asta largă și încearcă să se afirme. Și nu doar să se afirme, ci și să descopere ce îi place și ce nu, ce îl face să se simtă bine și ce îl face să se simtă rău, cum reacționează ceilalți la ceea ce faci el, și așa mai departe. Drept urmare, este mai degrabă anormal decât normal să fie un copil atât de docil încât să ai impresia ca întotdeauna face ce îi cer părinții.

 

Cu toate astea, câteodată părinților le este greu să gestioneze astfel de lupte. Câteodată luptele de putere trezesc în părinți niște emoții vechi, grele, bine ascunse, care îi fac să reacționeze foarte diferit de cum și-ar dori. Câteodată luptele de putere sunt atât de intense încât parcă nu mai e loc și de altceva. Câteodată parcă oricât de normale ar fi, copilul întrece totuși o limită a suportabilității și a echilibrului. Și atunci ce facem?

Ce facem ca să evităm luptele de putere?

Luptele de putere aparatul când ambele părți au nevoie să aibă controlul. Important e să definim acum despre ce control vorbim. Ce putem controla și ce nu putem controla?

Nu-i putem controla pe ceilalți. Asta-i foarte clar. Implicit, nu-i putem controla nici pe copiii noștri. Cu cat înțelegem mai repede că nu ne putem controla copiii, cu atât ne va fi mai ușor nu doar să evităm luptele pentru putere ce și s-avem o viață mai fericită și mai liniștită.

Putem controla, însă, comportamentele noastre. Putem controla cum răspundem la stimuli. Putem controla cum răspundem la provocările copiilor. Iar când simțim că nu putem controla toate lucrurile astea, E momentul să facem ceva pentru noi. E momentul să căutăm sprijin. În familie, la prieteni, în terapie sau consiliere, oriunde simțim că putem prinde puteri.

Mai putem controla și mediul. Mediul în care crește copilul și în care se dezvoltă. Putem menține un mediu mai liniștit și cu mai puțini stimuli pentru copii care sunt foarte ușor stimulabili. Putem scoate televizorul din mediu, putem scoate vizitele în hipermarketurile zgomotoase din mediu, putem crea în familie un mediu blând, calm, liniștit. Din nou, când nu putem face asta, putem cere ajutor specializat.

Dacă simți că intri adesea în lupte pentru putere cu copilul tău, te provoc să privești la toate relațiile din viața ta. Pe care încerci sa le controlezi? Și de ce? Ce se va întâmpla atunci când nu le vei mai putea controla? Ce se va întâmpla cu relația? Ce se va-ntâmpla cu tine? Ce vei gândii atunci despre tine? Ce vei simți? 

Și o carte care abordează problematica luptelor pentru putere: Parenting Conștient, de Susan Stiffelman sau, și mai la obiect (dar netradusă în română): Parenting Without Power Struggles.

Copiii și discuțiile despre moarte

De la o vreme, moartea e foarte prezentă în viața mea. Nu fizic. Din fericire, nu mi-a murit nimeni drag în ultima vreme. Dar e acolo, prezentă în gânduri, în vise, în jurul meu, în fanteziile mele.
Înainte să-mi dau seama cât mă gândesc la ea, a apărut ca subiect ce tot apărea în grupul de formare de psihoterapie. Colegele mele aduseseră în supervizare cazuri de pacienți în stadiu terminal sau pacienți cărora le murise de curând cineva drag, bunica uneia dintre colege murise și ea în noaptea dinaintea cursului, apoi subiectul s-a tot insinuat în ambele zile de curs.

Copiii, neuronii și perioadele senzitive

Copiii se nasc cu aproximativ 100 de milioane de neuroni, fiecare dintre ei cu capacitatea de a forma numeroase sinapse. Practic, orice experiență pe care copilul o trăiește, formează o sinapsă în creierul lui, ceea ce devine un potențial de dezvoltare pe termen lung.

Minte și Filip

Inainte să vă povestesc despre a doua lui minciună din seara asta (prima a fost banală și plictisitoare; a venit să-mi povestească despre cum a pus el toate jucăriile la locul lor, deși nu le pusese, dar probabil că și-ar fi dorit), trebuie să vă mai spun câte ceva despre el.

Ce să faci în loc să-ți obligi copilul să-și ceară scuze
8 lucruri pe care și le doresc proaspetele mame de 8 martie