Trăim într-o lume în care oamenii nu mai au timp. Nu mai au timp și nu mai au răbdare, iar copiii noștri sunt expuși permanent la asta. Sunt expuși la nevoia de rezultate rapide, la șabloane, la toate lucrurile astea care nu-i încurajează să-și ia timp să gândească și să încerce până când reușesc.
Lumea evoluează în moduri pe care încă nu le putem intui. Drept urmare, habar n-avem ce e nevoie să ne învățăm copiii pentru viitorul lor. Habar n-avem dacă atunci va fi nevoie de medici sau de avocați sau de tinichigeri sau de psihoterapeuți. Ne îndreptăm cu pași repezi către automatizarea vieții noastre aproape întregi (știați că există psihoterapeuți roboți, da?). Și atunci? Pentru ce îi pregătim?
Eu am decis că-i important să le încurajez gândirea critică. Gândirea în afara cutiei. Dorința de a crea. Abilitatea de a prelua datele și de a face ceva cu ele. O fi bine, n-o fi bine. Om vedea.
În afară de viața noastră de zi cu zi, în care îi încurajez să gândească, să încerce, să experimenteze, citim și cărți pe tema asta. Și, dacă acum două săptămâni v-am recomandat 3 cărți despre inteligența emoțională și emoții în general, astăzi vreau să vă recomand 3 cărți care încurajează gândirea critică și perseverența. Și curajul, până la urmă.
O carte simpatică, despre o fetiță care voia neapărat să creeze ceva ce nu s-a mai văzut. Desigur, nu e ușor să creezi ceva ce nu s-a mai văzut, așa că fetița încearcă și tot încearcă. Exact când mai avea puțin și se dădea bătută, asistentul fetiței vine cu o idee genială pentru a o scoate din roata de hamster a ideilor în care se învârtea fără folos.
Nu vă spun dacă a reușit sau nu să facă ceva ce nu s-a mai văzut, pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiți asta.
E o carte foarte potrivită mai ales pentru copiii cu toleranța scăzută la frustrare, dar nu doar pentru ei.
”Ce poți face cu o idee?” e o carte drăguță despre un băiețel urmărit de o idee. La început, băiețelul încearcă să scape de idee, deși ideea îl urmărește peste tot. Se teme de ce vor spune ceilalți despre ideea lui ciudată și puțin nebunească. Se preface că nu e a lui, dar ideea se ține scai de el. Ideea crește și tot crește, iar cei doi devin prieteni. Până la urmă, băiețelul se hotărăște să arate ideea asta și altor oameni, deși încă era temător din cauza părerii lor.
Nu vă spun mai multe. Da, unii oameni chiar au crezut că ideea era stupidă, dar mai departe citiți voi 🙂
Cumva, mi-a adus aminte de varianta pentru adulți a aceluiași principiu, din Lecții de Magie (Elizabeth Gilbert)
3. Rosie Revere, fetița inginer
Poate puteți ghici despre ce este această carte. Despre o fetiță care este pasionată de domeniul ingineriei. De fapt, Rosie e o inventatoare, care inventează tot felul de aparate mai mari sau mai mici. Până la urmă, Rosie construiește un aparat de zbor, care se prăbușește. Rosie e foarte supărată, mai ales că mătușa ei o privește și râde după ce observă cum se prăbușește aparatul.
De ce râdea mătușa? Vă las să aflați. La fel ca și voi (probabil), și Rosie a crezut că mătușa ei râdea de ea.
Mesajul cărții vine apoi spus răspicat în cuvinte: Eșecul vine doar atunci când încetezi să mai încerci.
Săptămâna viitoare (sau peste 2 săptămâni) promit să vin cu alte recomandări.
Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”
E interesant să afli lucruri despre Big Bang și cu cât informațiile vin pe un creier mai maleabil din punct de vedere structural, cu atât vor fi mai ușor de asimilat. Însă poate fi greu de înțeles pe alocuri, sau poate cam alambicat și-atunci poate apărea reticența chiar și de a începe. Dar, ce bine că există cărți de adulți și cărți pentru copii scrise de aceiași autori sau care abordează aceleași subiecte.
Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața
… sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help”
… sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal”
… sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda”
Ce gust are cartea pe care o citești?
Ivan fecior de țăran mirosea a zambile, Nikita Tăbăcarul avea gust de piersici, Ivanușka era moale ca un Florinel (ursulețul de pluș care stătea lângă mine cât citeam), Ivan-Țarevici era o perdea albă, plină de lumină.