Sunt convinsă că situațiile astea au loc doar la noi în familie, așa că vă invit să citiți și să vă amuzați pe seama noastră, siguri fiind că apoi o să vă întoarceți la familiile și la copiii voștri care nu fac niciodată așa. Ce bine de voi…

E dimineață, ora 7. Mă strecor încet încet din pat, ca să pot ajunge la baie. Nu doar că îmi explodează vezica, dar mi-aș dori tare mult să reușesc să mă pregătesc eu înainte să se trezească cei doi copii ai mei. Nu reușesc aproape niciodată, dar sunt consecventă. Încerc zi de zi. Astăzi se trezesc în timp ce-mi trag bluza pe mine, mâine în timp ce mă spăl pe dinți, poimâine în timp ce îmi trag un crac de pantalon pe mine. O să vă întrebați, poate, de ce e așa important pentru mine să fiu gata înainte să se trezească ei, nu?

Pentru că din momentul în care se trezesc ei, începe tango-ul ”Hai să mergem” ”Imeeeeediaaaaaat, maaaaaamiiiiii”, unde ”Imeeeeediaaaaaat, maaaaaamiiiiii” nu înseamnă ”imediat, mami”, ci ”peste 3 ore, mami” sau chiar ”niciodată, mami”. Și prefer să dansez tango-ul ăsta îmbrăcată, nu dezbrăcată.

În fine, să presupunem că astăzi este o zi minunată, în care reușesc să mă îmbrac înainte să se trezească ei. Eventual și să mă pieptăn. Dacă n-am adormit aseară odată cu copiii, înseamnă că sunt gata și sendvișurile și laptele cu pudra de roșcove. Poate o să vi se pară ciudat, dar pentru a ajunge la timp la grădiniță (unde porțile se închid la 9, 9 fără un sfert), trebuie să punem mașina în mișcare pe la 8 și 10, 8 și un sfert. Chiar la 8, dacă s-ar putea și ar fi după dorința mea. Asta înseamnă că trebuie să limităm cât mai mult activitățile acasă, în special pe cele care pot fi trase de păr la infinit. Cum ar fi mâncatul. Și pregătitul micului dejun. Așa că seara, după ce adorm copiii, cobor în bucătărie și pregătesc cutiuțele cu sendviș și gustări, plus laptele, apoi le închid bine capacele și le bag în frigider.

Este 7 și 15 deja și o trezesc pe Ema.

– Bună dimineață, pușculeață! E ora de trezire…
– Ăăăăăăăă
– E ora de trezire

După nenumărate ”Ăăăă”-uri și mângâieri și pupici, deschide ochii, se întinde ca o pisică și mi-o trântește:

– Imdeeeeeeeediaaaaaaat, maaaaaaamiiii. Mi-e sooooomn.

Îmi înghit cuvintele de mamă rea, care ar turui imediat o predică despre cum ”Ți-am zis eu aseară să te culci mai devreme, dar tu ai zis ”Imeeeeeeediaaaaaaat, maaaaaaaamiiiiii” și a mai durat o oră și ceva până când te-ai băgat în pat. Normal că ți-e somn acum, că nu asculți niciodată ce îți zic”, apoi o continuare despre cum îi vreau eu binele blablablabla.

Pun fața de mamă blândă și empatică.

– Da, te cred. E tare neplăcut să te trezească cineva din somn atunci când tu ai mai vrea să dormi…

Se întoarce iar mama rea pe umărul stâng, care pare că nu mai tace. Vorbește despre ”vezi cum e să te trezească cineva din somn, așa faci și tu în weekenduri, când aș mai dormi și eu” etc etc etc. Bine că îmi vorbește doar mie, în cap.

– Uite, poți să mai stai întinsă în pat cât te schimb eu de haine, apoi poți să te duci la baie ca să faci pipi și să te speli.

E de acord. O îmbrac. Între timp s-a făcut cam 7:25. O las să se ducă la baie. Deja s-a activat, deci e bine. Fug la Fip, ca să-l pregătesc și pe el.

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Aprind lumina în hol, bocănesc nițel, apoi intru în cameră și mă așez pe pat. Îl dezvelesc. Îl pup. Îl mângâi pe obraz. Se ferește ca de muște, dar de trezit nici gând. Reușesc cu mare greutate să-l trezesc într-un final. E ”foalte fulios” pentru că l-am trezit și-i musai să sting lumina de pe hol, pentru că îl ”dol ochii foalte foalte tale”. ”Vleau să mă îmblați asa, pe întunelic”. Ceea ce și fac.

Știu că amândoi se pot îmbrăca singuri și o și fac seara și în weekend. Dar, dimineața activitatea asta ar intra în categoria lui ”Imeeeeediaaaaaat, maaaaaaami” și ar dura vreo 3 ore.

Ne mai chițăim toți trei, ne jucăm puțin, ne facem planul pe ziua ce vine, apoi coborâm, ca să plecăm spre grădiniță. Ceasul arată, între timp, 7:50. E bine, suntem încă în program. Pornesc motorul ca să încălzesc mașina, timp în care ei își iau la revedere de la Kiki și de la Riki, le mai pun mâncare și fân.

Ați zice că e bine, că n-a trebuit deloc să grăbesc copiii până acum. Că mai avem 20 de minute, iar copiii sunt aproape gata. Mașina e pornită, am dus și toate bagajele în ea. Cât poate să mai dureze? Mult.

De exemplu, Ema nu poate vorbi și face altceva în același timp. Cum ar fi, să se încalțe. Întinde mâna după o gheeeeaaaaaatăăăăă, mai trăncănește câteva minute. Vine și picătura chinezească de maică-sa:

– Te rog să te încalți, în câteva minute mergem.
– Imeeeeeediaaaaaaaat, maaaaaaaaamiiiiiii.

Deschide aaaaaaaariciul la gheeeeeeeteeeee și mai turuie câteva minute. Picătura chinezească, din nou:

– Te rog să te încalți, în câteva minute mergem.
– Imeeeeeediaaaaaaaat, maaaaaaaaamiiiiiii.

Bagăăăăăăăă piciooooooooooorul în gheeeeeeeteeeeeee și iar mai trăncănește nițel. Și tot așa, ați înțeles mesajul. Măcar cu Fip e mai simplu. El refuză de la bun început să se încalțe singur dimineața și mă roagă pe mine să-l încalț. Negociem să-și pună singur jacheta și căciula. Și așteptăm diva. De unde acum o gheată era 7 fără 10, deja s-a făcut 8 și 10 acum, iar ea mai are de pus o gheată.

– Gata, e momentul să mergem. Vii așa, încălțată doar într-un picior, bine?

Hlizeli maxime, râsete, chițăieli. De câteva ori a venit încălțată într-un singur picior, iar de câteva ori s-a încălțat rapid. În mașină lucrurile se așază rapid. Copiii în scaune, își pun centurile, își iau cutiuțele cu mâncare și sticlele cu lapte și totul e în regulă.

Dar mi-ar plăcea să nu mai fie atât de greu să fim gata să ieșim pe ușă, ca să apuce și ei (ok, fie, și eu) să-și tragă sufletul, să facă 10-15 minute ceva ce le place. Sau poate că fix asta le place, să fie slooooow…

În fine, soluțiile mele sunt următoarele:

• Să-i îmbrac de seara în hainele de grădiniță (am mai făcut asta cu Ema, când era ea mică, pentru că altfel dimineața n-ar fi vrut să se îmbrace. A funcționat foarte bine)
• Să-i îmbrac de seara în hainele de grădiniță și să-i și încalț (aici mă împiedică logistica legată de ghete în pat. Poate dacă aș împacheta patul în folie de plastic?)
• Să-i îmbrac de seara în hainele de grădiniță și să-i și încalț și să ne culcăm toți în mașină (așa am reuși să fim la timp gata, în scaune, fără să mai fiu eu picătura chinezeasă
• Să ne trezim la 5, deși sunt convinsă că tot cu hai-hai am pleca din casă…

Alte idei?