Lupta este reală
Reteta Clafoutis cu doi copii

Ce si cum sunt parintii toxici

România în care au crescut și trăit părinții noștri e fascinantă. O perioadă grea și sumbră a istoriei noastre, greu de dus, dar foarte interesantă ca studiu de caz din punct de vedere sociologic și psihologic. Părinții noștri au dus-o rău, greu, au fost manipulați, au fost lipsiți de putere, au fost îndoctrinați, înfrigurați, înfometați, terorizați. Citeam o carte despre experimentul Stanford (vă las la final un filmuleț pe tema asta, trailer la ecranizarea experimentului) și parcă era ecranizarea a câteva decenii de istorie românească. Unde unii au primit o putere și i-au îngenunchiat pe ceilalți. Când puteai fi ”turnat” pentru că asculți Michel Jackson sau că ai un element în plus la calorifer (true story).

O astfel de societate, cam ce fel de indivizi ar putea să crească? Niște indivizi care au găsit mecanisme de supraviețuire, de salvare a pielii proprii, pe care le-au aplicat în toate aspectele vieții lor. Inclusiv în familiile lor, cu copiii lor. Și-așa s-au născut părinții toxici.

parinti toxici

De ce au fost și sunt ei toxici? Pentru că n-au putut mai bine. Pentru că n-au știut/avut cum să-și gestioneze altfel traumele, fie ele din copilărie, fie ele din viața de adult. Pentru că așa a știut creierul lor să supraviețuiască și pentru că pe vremea aia, doar un nebun ajungea la psihiatru/psiholog. Într-o lume în care abia îți împlineai nevoile de bază (mâncare, căldură, siguranță), nu era nimeni interesat să crească din punct de vedere emoțional…

Copiii n-au avut nicio vină să crească în casă cu așa părinți. Au îndurat comportamentele părinților toxici și le-au dus mai departe, în viața lor. Le-a fost trunchiată personalitatea, remodelată, înrăită. Au găsit și ei mecanismele lor de supraviețuire, asemeni părinților lor, sau total diferite. Unii dintre ei au conștientizat și au început să se vindece la un moment dat. Au căutat ajutor, au citit, au găsit sprijin terapeutic. Alții n-au știut că e ceva de conștientizat și au dus modelul mai departe copiilor lor. Și acolo tiparul continuă. Unii dintre ei se vor rupe de tipar, iar alții îl vor propaga. Că așa-i viața…

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății. Și că orice ai face, nu poți schimba copilăria ce ți-a fost răpită…

Cum știi că ai/ai avut un părinte toxic?

Părinții toxici bifează niște caracteristici standard. Le pot bifa pe toate, sau doar unele dintre ele. Intensitatea poate fi mai mare sau mai mică. Sigur, nu există părinți perfecți. Toți părinții greșesc, chiar și cei mai minunați dintre cei mai minunați. Și tu greșești față de copiii tăi și eu greșesc față de copiii mei. Dar este o diferență între părinții imperfecți (adică normali) și părinții toxici.

Părinții toxici:

Își pun în mod constant nevoile și dorințele pe primul loc, înainte de orice nevoie și dorință a copilului.

Copilul devine doar o reflecție a lor, așa că trebuie să pară perfect în ochii lumii. Nu văd copilul ca pe un individ separat, ci ca pe un obiect, ca pe un premiu sau ca pe o rușine personală.

Par să nu înțeleagă conceptul de limite și spațiu personal. Nu există să bată la ușă înainte să intre peste tine în baie sau să accepte că nu vrei o îmbrățișare.

Nu sunt interesați de ceea ce are de spus copilul și nu ascultă niciodată. De multe ori nici nu aud, ce să mai și asculte…

Se folosesc de rușinare și învinovățire, pentru a face copilul să se comporte într-un anume fel, inclusiv (sau mai ales) în situațiile în care copilul oricum nu are nicio responsabilitate. Copilul devine responsabil pentru fericirea părinților, pentru sănătatea lor și pentru orice ține de ei. ”Din cauza ta m-am îmbolnăvit” sau ”Stacu cu tac-tu pentru tine” sunt genul de replici pe care un copil cu părinți toxici le aude foarte des.

Sunt ei înșiși niște copii, ce trebuie îngrijiți. Astfel intervine un schimb de roluri în familie, când copilul devine părintele părintelui său.

Cunoaște-ți furia (pdf)

Inteligența emoțională pentru tine – Pachet curs

Secretele unei relații de succes (pdf)

Sunt extrem de critici la adresa copilului și pare că nimic nu îi poate mulțumi. Adesea, criticile se transformă în jigniri, mai ales la adresa inteligenței copilului care aude că e ”prost”, ”tâmpit”, ”idiot”. Desigur, numărul și tipul jignirilor e foarte larg…

Își ridiculizează copilul și emoțiile acestuia, care oricum nu prezintă niciun pic de interes. Părintele toxic râde de un copil furios, îl pârăște străinilor că a făcut pipi în pat, șamd.

Multe din comportamentele părinților toxici vin din nevoia de a fi puternic și de a avea control. Și aici revenim la ce ziceam mai sus, la istoria pe care au trăit-o, când singura relație interumană în care puteau fi puternici era față de copil și, poate, soț/soție.

parinti toxici

Abuzează copilul fizic și/sau psihic. Copilul primește bătaie și/sau este înjurat, scuipat, etc. Și nu mă refer aici doar la bătăile crunte cu furtunul de la mașina de spălat…

Sunt geloși pe copil și pe succesele acestuia. Și aici intervine comportamentul dual al părintelui toxic, care îl derutează și mai tare pe copil. Pe de-o parte îl impulsionează pe copil să poată și să facă mai bine, pentru că, ziceam mai sus, copilul este un obiect, o reflecție a părintelui, dar… pe de altă parte, orice succes al copilului îi reamintește de insuccesele proprii.

Toate comportamentele astea țin copilul într-un mare stres, chiar și când pare că acesta s-a obișnuit și că le tolerează. Frica în care trăiesc astfel de copii cu părinți toxici este constantă și crește nivelul hormonilor de stres (adrenalina și cortizolul). Studiile au arătat că atunci când aceste niveluri sunt crescute în mod constant, intervin schimbări fizice la nivelul creierului. Dacă înțelegeți engleza, vă invit să vizionați filmulețul de mai jos, sau să citiți articolul acesta.

Dar ce poți să mai faci acum?

Cu siguranță nu mai poți schimba ce a fost. Dar ce poți schimba este ce este acum. Și cum te raportezi tu la ce a fost.

Asta într-un articol viitor…

Experimentul Stanford:

Ordinul de protecție

Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească dată în regim de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, prin care persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot beneficia de protecţie în scopul garantării integrităţii şi libertăţii personale, atât fizice cât şi psihice, faţă de agresor.

Va fi vreodată suficient?

Multe rochii, mulți pantofi, un cărucior plin cu mâncare, saci de jucării, rafturi de cărți, multe dormitoare, mulți metri pătrați, multe bijuterii, mulți bani, și mai multe rochii, și mai mulți pantofi, și mai multă mâncare, și mai multe jucării, și mai multe rafturi de cărți, șamd.

Cum facem să lucrăm de acasă… eficient!

Cine mă aude că pot lucra de acasă, dar că mi-am găsit totuși un birou unde să mă duc și de unde să lucrez, zice că-s nebună. Cum vine aia? Să poți lucra din intimitatea casei tale, de la biroul de lângă dormitor, din pijama, fără să te bârâie nimeni la cap, iar tu să alegi, ca o ciudată, să te îmbraci, să-ți cari laptopul după tine, să călătorești niște kilometri ca să ajungi la un birou? Pentru ce?

Lupta este reală
Reteta Clafoutis cu doi copii